Dicţionar elen de greşeli politice

Nu ştiu dacă s-ar putea alege şi ceva bun din criza Greciei, dar măcar o listă cît mai completă a greşelilor comise, tot poate fi întocmită. Iar greşeli au făcut cu carul, nu doar politicienii de la Atena, ci mulţi alţii, începînd cu înalţii reprezentanţi ai politicii şi ai Uniunii Europene, pentru a termina cu "liderii" responsabili pentru deciziile luate în diferite cancelarii ale Europei. Lista ar putea fi foarte folositoare ca îndreptar pentru cine doreşte să evite acelaşi parcurs, dar, sincer, nu cred că cei care ajung să decidă în probleme care afectează naţiunile, statele, au fost vreodată preocupaţi să înveţe ceva din istoria politică! Rămîne important de arătat, totuşi, că un dezastru cum este cel cu care se confruntă Grecia, care poate fi viitorul multor altor ţări de pe continent, este posibil doar ca urmare a erorilor înlănţuite, nu la întîmplare, ci pe un drum critic.

Răscrucea la care se află Grecia astăzi nu ţine, în primul rînd, de economie, de sistem politic sau resurse financiare, oricît de importante ar fi ele în actualele condiţii ale situaţiei mondiale. Ea ţine de însăşi capacitatea de a genera soluţii pentru menţinerea macro-structurilor sociale stabile, începînd cu cele statale, ale guvernării şi terminînd cu cele economice. Chiar dacă responsabilitatea actualilor politicieni pentru situaţia în care s-a ajuns este foarte mare, nu-i mai puţin adevărat că eşecul elen, îndelung anunţat, este în egală măsură unul al puternicilor Europei, al celor care au decis locul Greciei în ceea ce se cheamă construcţia europeană.

În plan intern, şirul erorilor începe cu falsificarea politicii, a termenilor contractului dintre alegători şi aleşi. Operaţiunea s-a întins pe multe decenii şi, pentru ea, vinovată este nu doar clasa politică, ci fiecare dintre cetăţeni. Ambele părţi au recurs la "minciuni frumoase", au construit aşteptări nerealiste, sub presiunea cărora s-a derulat apoi procesul politic şi mai ales s-au des-făşurat alegerile din ultimele cîteva decenii. Oricine analizează maşinăria politică a Greciei este surprins de această particularitate: integrarea europeană a fost folosită constant ca pretext pentru a supralicita la bursa promisiunilor electorale, respectiv pentru a juca "totul sau nimic" la bursa aşteptărilor. Într-un sistem politico-electoral de tip balansoar, cu două blocuri şi doar două poziţii posibile, "Dreapta" şi "Stînga" s-au întrecut în a promite beneficii tot mai mari de pe urma participării la proiectul european, iar populaţia, la rîndul ei, a cerut din ce mai mult, fără nicio legătură cu ceea ce se întîmpla în economia ţării, ori în mediul economic european. Desigur, oamenii au un drept sacru să aspire la mai bine şi să-şi poată împlini aspiraţiile. Acest lucru nu se întîmplă însă niciodată de la sine, ci numai dacă sunt prezente, dacă sunt construite cu migală şi adesea în lungi perioade de timp, condiţiile favorabile, necesare. Problema este că, în Grecia, aceste condiţii favorabile nu au fost prezente niciodată, iar atunci cînd a fost nevoie de ele, politicienii nu s-au ocupat de realizarea lor, ci le-au "scos din burtă", falsificînd brutal realităţile economico-bugetare, sociale, pentru a putea juca mai departe la ruleta des-chisă în marginea proiectelor şi a angajamentelor europene, susţinută însă pe seama creşterii constante şi uniform accelerate a datoriilor de stat şi private. Cum a intrat Grecia în zona Euro rămîne o "poveste" care va fi spusă în veacuri, ca şi Iliada, doar că nu a fost vorba de un război plin de succes, ci de o mare înşelătorie, pusă în practică de responsabilii guvernării şi acceptată cu ochii închişi de "birocraţii" şi "politicienii" Uniunii Europene! Asta, într-o ţară care nu a fost deloc şi nu este nici astăzi pro-europeană, prin excelenţă. Poate că noi ne permitem luxul să uităm, dar grecii nu uită că soarta le-a fost decisă la sfîrşitul războiului de o înţelegere sovieto-americană, nu de cine ştie ce proiect european; că războiul civil care a urmat s-a datorat erorilor masive de implementare a planului politic iniţial; că Europa nu a i-a putut feri pe greci de această teribilă încercare, după cum nu a putut oferi nici un proiect politic viabil la sfîrşitul războiului civil, drept pentru care Grecia a plonjat în era "dictaturii coloneilor"; că procesul lent şi adesea superficial de modernizare-democratizare nu a şters nici urmele extremismelor de stînga şi de drepta, nici starea precară a infrastructurii socio-economice, nici neîncrederea funciară a grecilor în capacitatea Europei de a le oferi soluţii stabile şi rezonabile. Într-un fel, Grecia retrăieşte astăzi un coşmar pe care l-a mai avut şi altă dăţi, acela de a vedea că singura ofertă care vine dinspre Europa este una inacceptabilă sau inaplicabilă şi că nimeni nu-şi face prea mari procese de conştiinţă dacă soluţia la care s-ar recurge ar fi pur şi simplu abandonarea Greciei în teritoriul eşecului, al necunoscutului şi al capcanelor ne-europeneităţii!

A doua condiţie, total defavorabilă Greciei, îşi are originea într-un alt fals istoric. Cel pe care se bazează pînă astăzi construcţia europeană şi instituţiile ei, anume că structura Centru - Periferie ar fi fost vreodată, ori în vreun fel, modificată, alterată, balansată de succesele dezvoltării instituţionale. Minciuna aceasta constituie materia primă a rudimentelor ideologice prin care hiper-birocraţia europeană şi-a justificat uriaşele cîştiguri de statut economic şi de putere politică. Ea a mai avut un susţinător interesat în clubul promotorilor ideologiei neo-liberale, interesată să întreţină şi să acrediteze iluzia că motorul dezvoltării, alimentat prin toate modalităţile la centru, va "difuza" în mod natural beneficiile dezvoltării către periferie. Profeţia aceasta nu s-a adeverit niciodată, nicăieri! Cît despre încercarea de a colora frumos petele negre ale subdezvoltării cronice, de pe harta Europei, cu sosul înăcrit al "politicilor sociale", operaţiunea a eşuat atît de lamentabil pînă acum, încît nimeni nu mai crede că, aşa cum este ea astăzi constituită, Uniunea Europeană poate sau vrea să facă ceva pentru a înlocui modelul Centru-Periferie, ori măcar pentru a combate serios disfuncţiile grave pe care le întreţine-generează-întreţine!...

Oricum am vrea să-l citim, dicţionarul grec de greşeli politice conţine mai mulţi termeni din limbile de mare circulaţie europeană decît în neo-elină!