Digi lansează internet cu viteze de până la zece Gigabiţi pe secundă

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 octombrie 2021

Digi lansează internet cu viteze de până la zece Gigabiţi pe secundă

În decembrie, serviciul va fi disponibil în Bucureşti, iar în 2022 în toate reşedinţele de judeţ

Digi Communications a lansat Fiberlink 10 G, serviciu de internet prin fibră optică ce va aduce viteze de până la zece Gigabiţi pe secundă, conform prezentării făcute ieri de Valentin Popoviciu, vicepreşedintele operatorului de telecomunicaţii, în cadrul unei videoconferinţe de presă.

"Compania devine primul operator din România care oferă un produs care atinge zece Gbps şi marchează, în acest fel, evoluţia către o nouă etapă de dezvoltare", spun reprezentanţii Digi, societate listată la Bursa de Valori Bucureşti.

Serviciul, ce a fost lansat recent în Spania, va fi accesibil gradual utilizatorilor din ţara noastră. Într-o primă etapă este disponibil celor care locuiesc în zone din sectorul unu din Bucureşti, urmând ca în luna decembrie, serviciul să fie oferit la nivelul întregii capitale. Din 2022, serviciul va fi accesibil în toate reşedinţele de judeţ, începând cu: Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Timişoara, conform prezentării de ieri.

Preţul lunar al unui abonament Fiberlink 10 G este 50 lei (TVA inclus), iar pentru serviciul Fiberlink 2.5 G este 45 lei (TVA inclus).

Dar, pentru atingerea acestor viteze sunt necesare anumite echipamente, după cum a explicat vicepreşedintele operatorului de telecomunicaţii.

"Digi Communications va furniza în anumite condiţii echipamentul de reţea", a spus Valentin Popoviciu, fără să precizeze preţul la care acestea vor fi oferite. "Iar clientul trebuie să aibă o placă de reţea sau un computer care să aibă acces de 2,5 sau de zece Gigabiţi pe secundă pentru placa de reţea sau să îşi pună un router Wifi 6 cu interfaţă de 2,5 sau zece Gigabiţi pe secundă, care îi permit viteze de peste un Gigabit pe secundă în reţeaua radio (...)". Digi este operatorul de servicii de telecomunicaţii cu cea mai extinsă reţea de fibră optică din ţara noastră, acoperind, la finalul anului 2020, 7,7 milioane de locuinţe, 84% din totalul de gospodării. Compania este liderul pieţei pe segmentul serviciilor de internet fix, cu 59% cotă de piaţă, la 31 decembrie 2020, conform Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Pentru primele şase luni ale acestui an, Digi Communications a obţinut venituri totale de 694,8 milioane de euro, cu 11,5% peste cele de la jumătatea anului trecut, în timp ce profitul net s-a ridicat la 48,4 milioane de euro, faţă de o pierdere de 41 milioane de euro în intervalul ianuarie-iunie 2020.

Digi Communications are în prezent o evaluare bursieră de circa 3,8 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Hopaaaa ne luam avant ,pe bune DIGI MISCA FOARTE BINE .LUATI SI HOLD ,E DE URMARIT.

    1. dupa parerea mea, DIGI este cea mai subevaluata actiune din BET. poate singura in mod cras subevaluata. in orice calcul fac, DCF sau peers comparison, imi iese un pret intre 75 si 100 de ron. si folosind niste asumptii conservatoare. singurul lucru care iese in evidenta in mod negativ din comparative este gradul de indatorare, care este dublu fata de media luata in calcul. dar totusi. hai, nu o fi 75, o fi 60, oricum mult peste unde este acum. speranta mea este sa se incheie deal-ul din Ungaria bine. daca sunt destepti, vand la valoare activelor si pastreaza datoriile. presupunand ca au acelasi raport al datoriilor/capitaluri proprii si acolo, ar putea obtine o crestere a capitalurilor proprii la nivel de grup > 350 mn EUR, ceea ce i-ar aduce aproape de media peers

      ma rog, ar mai fi si ALR dar acolo este cu dus si intors. dependenta de bunavointa politicului de a le aproba subventia pentru energie pe mine ma face sa stau deocamdata departe. dar daca iese, si asta este mult subevaluata

    Nu mai intreb de ce ar avea nevoie cineva de o asemenea viteza amețitoare, degeaba pui router de 10Gb daca nu aicalculator sau telefon care să poată accesa astfel de viteze amețitoare.

    Eu nu am auzit până acum de placi de baza cu 10Gbs pe ele, nici de telefoane care sa vadă gigabit real pe WIFI.

    E doar marketing și atât. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb