Dilemele vinului de colecţie

La licitaţiile de artă, sau după cum susţinem noi, de obiecte de artă şi de colecţie, nu se vînd numai tablouri. De fapt, nici n-ar trebui să se vîndă tablouri ci pictură sau grafică, adică artă. Dar mai sînt şi ceea ce numim noi obiecte de colecţie sau alte obiecte de artă unde ar trebui să plasăm cel puţin unele bijuterii dacă nu ţii alte obiecte frumoase, făcute cu artă. Pictura şi grafica, de fapt şi de obicei, rămîn ultima secţiune a şedinţei de licitaţie sau, oricum printre ultimele, fie pentru a păstra lumea în sală, fie a lăsa ce este mai bun şi mai scump la urmă. Nu am realizat un studiu exhaustiv dar nu cred să se fi întîmplat ca un lot de la altă secţiune decât de artă plastică să fi depăşit în valoare, în vreo şedinţă de licitaţie, pictura, grafica sau sculp-tura cea mai scumpă din acea zi. Chiar dacă ar fi fost bătută măr cu pietre preţioase ne-Swarowski.

În linii mari şi pe secţiuni, în afara artei plastice, în licitaţiile cu de toate de la noi se mai vînd cărţi, bijuterii, obiecte de argint, ceramică-sticlă-porţelan, aşa numita artă decorativă, icoane, ceasuri, covoare, piese de mobilier, care, dacă sînt prea mari, au probleme de mobilitate şi sînt prezentate video, dar încă nu în hologramă, şi cuprinzătoarea brigadă "diverse". Rareori au apărut timbre, monede, vinuri sau locomotive adevărate.

Până la apariţia pe piaţă a casei Artmark, licitaţiile noastre au fost generaliste, cu de toate dintre categoriile mai sus enumerate. Artmark a intrat pe piaţă cu patru licitaţii pe an, cîte una de anotimp, toate de pictură, mai ales, şi ceva grafică. Sculptura a apărut şi ea cu şedinţe dedicate, eveniment în afara celor patru. Oferta s-a dezvoltat tot pe linia şedinţelor suplimentare ocazionate de o ocazie, o colecţie în dispersare sau o idee, făcîndu-le pe toate adevărate evenimente culturale. Extinderea razei de acţiune la întreaga ţară, cu licitaţiile din diferite oraşe - Mamaia, Sibiu, Timişoara - a menţinut formula artelor colorate şi pictate. Amintim că recenta vînzare Alb & Negru nu a fost una de grafică ci de pictură şi sculp-tură care îndeplinesc, dar nu strict, condiţia limitării la cele două culori- neculoare.

Joia cealaltă, cînd era tot frig, Artmark a ţinut şi o licitaţie de vinuri, nefierte dar vechi şi scumpe. Ne raportăm, desigur, la cît am fi noi dis-puşi să dăm pe o sticlă de vin considerat vechi. Desigur, nu am inventat noi astfel de vînzări, iar vinurile au apărut, sporadic, şi în licitaţiile din Bucureşti. Pe alte meleaguri se fac licitaţii specializate cu sute de loturi, vinoteci întregi sau, de-a dreptul superb, vinuri descoperite pe epave care au zăcut sub ape. În acest caz, desigur, nu praful era primul întîlnit pe numitele sticle. La vînzarea de vinuri Artmark s-au oferit 21 de sticle dar nu toate s-au băut, pardon, s-au vîndut. Cea mai scumpă, un Cabernet Sauvignon din 1938, estimată la maxim 1,5 mii de euro, a fost vîndută cu 700 de euro. Un Pinot Gris mai tînăr cu 20 de ani, de fapt două sticle din acest alb demisec, Murfatlar ca şi precedentul, au fost date cu 360 de euro. Cu cîte 335 de euro s-au dat vreo 3 loturi: Pinot Noir de Miniş din 1948, un Chardonnay de Murfatlar din 1942 şi un Cabernet Sauvignon de Miniş din 1948. Niciuna dintre oferte nu a fost estimată la mai mult de 1.500 de euro, toate provin din anii 30, 40 şi 50, unul chiar din 1960, iar dilema "îl bem sau ne uităm la el" persistă, desigur. Catalogul licitaţiei este de excepţie, pe lângă "critica de artă" făcută vinului oferindu-ni-se şi un cartuş cu evenimente istorice din anul în care vinul respectiv s-a născut din struguri. Ba chiar şi cu naşteri celebre, ştiut fiind că se practică oferirea de cadouri constînd în vinuri din anul în care te-ai născut. E drept, la un moment dat devine şi greu de realizat dar şi jenant, cînd nu se mai vede sticla de anii depuşi fir cu fir. La noi, astfel de depozite sînt rare pentru că nu există cultura oenologică necesară depozitării în condiţii bune sau a colecţionării de vinuri. Multe sînt depozite de instituţii comuniste care au rămas pe loc pînă a venit un întreprinzător agil şi abil. În 2004 s-a iscat un pui de scandal cu un anunţ pe internet ce vindea vinuri vechi din casa Poporului care fuseseră date la casare. Vîrful de gîndire şi sinteză a concluzionat că există doar două posibilităţi: fie angajatul cu anunţul a sus-tras din vinurile ce trebuiau casate şi s-a sustras şi de la consumarea lor în linişte, departe de raza de acţiune a internetului, fie dădea ca fiind sus-trase din acel lot luminat de aureola mis-tico-comunistă a locuirii în Casa Poporului o serie de vinuri banale. Nici pînă în prezent nu ştiu ce înseamnă casare în cazul unor vinuri: spargerea sticlelor, sub supravegherea poliţiştilor chinezi, cum am văzut eu că se face cu CD-urile piratate, vărsarea sticlă cu sticlă la chiuvetă, situaţie ce ar explica de ce sînt lacurile Capitalei poluate, sau mutarea lor în proprietatea proprie a tuturor celor care au avut contact cu sticlele casabile, de la şefi la simpli manipulanţi.

Tot Artmark a făcut şi o primă licitaţie de "artă decorativă", acum cînd femeia se simte subiectul tuturor cadourilor pe care le pot face bărbaţii. S-au vîndut piese care ar fi fost trecute de alţii la "ceramică" sau "diverse". Un vas decorativ Archers de Lalique, din sticlă opales-centă, a fost adjudecat cu 5 mii de euro, un alt serviciu, dar de cafea sau ceai, danez din argint, a atins limita superioară a estimării, plecînd pentru 4 mii de euro, un vas Art Nou-veau Daum Nancy, desigur din sticlă stratificată, a plecat la 3.250 de euro. Pentru o clipă mi-am amintit de vremurile cînd, la Alis, că era singura licitaţie de atunci, făceam curs intensiv de Galle şi Daum Nancy, sub o ploaie de preţuri mari şi cruci de Lorena, că nici nu se mai vedea cuvîntul "tip" ascuns pe undeva pe suprafaţa Galleului.

Cu plăcută uimire de atmosferă occidentală am admirat vînzarea unor piese arheologice de antichitate. Un căpuşor de faraon, ruda miniaturală a Sfinxului, s-a dat cu 3,5 mii de euro iar un Buda khmer, nici el prea mare, aproape un netsuke, a plecat pentru 2,8 mii de euro. Mai din zilele noastre, mai europeană şi mai alb-piele, o statuetă Ceres Rosenthal, nearheologică dar mică, a obţinut şi ea 2.000 de euro.

Rămînem la Artmarkurile de acum o săptămînă cu licitarea unei colecţii de pictură, revenind la pornirea în care vorbeam doar de pictură şi sculptură. A fost oferită o colecţie de astfel de creaţii, colecţie mai puţin cunoscută sau renumită, cea realizată de Petre Buzatov, şi el pictor. A fost un prilej de aducere la rampă a unor artişti contemporani fără răsunet în capitală, mai toţi activînd la Iaşi. Preţul cel mare, de 5 mii de euro, a fost obţinut de Dimitrie Gavrilean, un pictor interesant dar cam răsfăţat de licitaţie, ca să nu mai vorbim de Dan Hatmanu care a vîndut tot, de la 850 la 4.750 de euro, de ai crede că l-au alergat admiratorii pînă la Bucureşti unde l-au încolţit şi, avizi, au cumpărat tot, bucată cu bucată. Desigur, nu s-a găsit nimeni să cumpere lucrări de artişti mai puţin cunoscuţi precum Corneliu Baba, Ion Irimescu sau Liviu Suhar, altfel vinuri bune, de colecţie.