DIN CULISELE PRIVATIZĂRII OLTCHIM Eugen Anca: "Autorităţile vor pierde procesul cu Dan Diaconescu"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Politică / 14 noiembrie 2012

Eugen Anca: "Autorităţile vor pierde procesul cu Dan Diaconescu"

Autorităţile vor pierde procesul cu Dan Diaconescu pentru eşecul privatizării Oltchim, crede Eugen Anca, cunos-cut în România pentru implicarea sa în restituirea Tezaurului României, aflat la Moscova. Domnia sa ne-a spus că jurnalistul nu era obligat să semneze contractul după zece zile de la adjudecarea licitaţiei, ci după îndeplinirea condiţiilor suspensive, respectiv după autorizarea operaţiunii de către Consiliul Concurenţei.

Domnul Anca ne-a precizat: "În caietul de sarcini scrie clar că suma pentru pachetul majoritar de acţiuni trebuie achitată la data pre-finalizării contractului, iar data pre-finalizării intervine la expirarea termenului maxim de zece zile lucrătoare de la data îndeplinirii condiţiilor sus-pensive. Deşi în caietul de sarcini nu este prevăzută obligaţia prezentării banilor, Dan Diaconescu a făcut dovada fondurilor necesare, chiar în interiorul celor 10 zile impuse de guvernul Ponta. De altfel, cu doar două zile înainte de organizarea licitaţiei, domnul Ponta a declarat public că la Oltchim va fi nevoie de 2-3 luni până se va efectua plata acţiunilor. Şi atunci cum explică domnul Ponta că lui Dan Diaconescu i s-a impus un termen de plată de 10 zile, în afara sarcinilor prevăzute în caietul de sarcini? Mai mult, tot în caietul de sarcini se prevede dreptul cumpărătorului de a plăti acţiunile în interiorul altor 15 zile, peste termenul stipulat în contract, desigur cu o anumită penalizare. Şi atunci, cum de a luat decizia domnul Ponta de a-l decădea din dreptul de adjudecatar pe Dan Diaconescu, înainte de termenul legal?"

Eugen Anca ne-a relatat şi cum a ajuns să fie implicat în privatizarea Oltchim: "Vineri, în ziua licitaţiei efective, Dan Diaconescu m-a contactat telefonic şi m-a rugat să-l pun în contact cu cei de la TISE, fiindcă se părea că va fi declarat câştigător. El dorea să dis-cute cu ei despre posibilitatea ca TISE să preia managementul de la Oltchim. Poate părea neverosimil, dar Dan Diaconescu chiar intenţiona să păstreze acţiunile de la Oltchim în interiorul Româ-niei şi ar fi vrut să le ofere populaţiei, contra unei acţiuni populare de subscripţie publică, fiindcă în caietul de sarcini era prevăzut ca termen final de plată data de 14 februarie 2013".

Domnia sa ne-a declarat că a acceptat să-l ajute pe jurnalist, fiindcă i s-a părut că Dan Diaconescu avea o intenţie lăudabilă şi i-a aranjat o întâlnire cu Alexander Dokychuk, consilier financiar şi economic pe relaţia Rusia şi ţările CSI, persoana care a avut iniţiativa ca TISE să vină şi să investească în România. Cei de la TISE intenţionau să implementeze un amplu program energetic în jurul Oltchim, printr-o colaborare tip joint-venture. Eugen Anca a adăugat: "Vizita noastră la Madrid a fost doar pentru că Alexander Dokychuk locuieşte în Spania. Sunt prieten de familie cu domnia sa. Dan Diaconescu a plecat din Româ-nia, însoţit de mine şi am ajuns la Madrid, după o escală la Munchen. Alexander Dokychuk i-a explicat însă lui Dan Diaconescu că TISE nu obişnuieşte să-şi dezvolte afacerile din România prin intermediari şi că preluarea integrală sau parţială a managementului la Oltchim este o acţiune complexă, ce necesită o analiză profundă şi nu se poate lua o decizie în pripă".

Despre faptul că Dan Diaconescu a fost acuzat de premierul Ponta că jurnalistul a prezentat acte false, Eugen Anca ne-a declarat: "Nici vorbă de aşa ceva! Dan Diaconescu a prezentat documentele notariale, legalizate şi certificate cu apostila de la Haga, pe care le-a primit de la avocatul din Olanda. Avocatul a confirmat în scris, către OPSPI şi Eximbank, în două rânduri, pe 26 şi 28 septembrie 2012, faptul că firma domnului avocat dispune de fonduri bancare în sumă de 91.765.400 USD, depozitate la HSBC Bank din Hong Kong, din care ar fi urmat să se achite cei 45 milioane euro pentru Oltchim. Dar avocatul a precizat că aceste documente sunt confidenţiale şi sunt limitate strict pentru uzul autorităţilor române, reprezentate de OPSPI şi Eximbank".

Eugen Anca ne-a precizat că, de fapt, această sumă constituia un aşa-zis credit-punte, care avea menirea de a-l ajuta pe Dan Diaconescu de a îndeplini şi condiţia imposibilă a premierului Ponta, aceea de a achita acţiunile în doar 10 zile, urmând ca ulterior, prin subscripţie publică, populaţia României să cumpere aceste acţiuni, iar creditul punte să fie restituit avocatului, în termenul legal prevăzut în caietul de sarcini, adică 14 februarie 2013".

Între timp, jurnalistul a obţinut, prin propriile lui puteri, fără implicarea lui Eugen Anca, alte două sume atrase, în valoare de 43 milioane euro, pe care intenţiona să le utilizeze pentru plata salariaţilor de la Oltchim şi asigurarea unui capital de lucru.

Eugen Anca ne-a declarat că este la curent de interesul TISE pentru dezvoltarea afacerilor grupului rus în România: "O delegaţie la cel mai înalt nivel de la TISE a avut, în ultimele 15 luni, trei runde de discuţii cu oficialii români. Numai că demnitarii români s-au schimbat de fiecare dată, fie că era vorba de miniştri sau consilieri, iar discuţiile erau, de fiecare dată, luate de la capăt, fără a se ajunge la vreo modalitate concretă de colaborare. Au fost discuţii cu miniştrii Economiei Ion Ariton şi Lucian Bode, care nu s-au soldat cu nimic concret, deşi au existat protocoale şi minute semnate de toţi participanţii. Apoi a venit la putere Guvernul Ponta, care a declarat că doreşte prezenţa TISE la Oltchim, dar, de fapt, prin modul cum au acţionat specialiştii de la OPSPI, părerea mea este că Guvernul Ponta a favorizat un singur competitor, în detrimentul celor de la TISE, fiindcă a dat dispoziţii de schimbare, şi încă de 4 ori în 30 de zile, a condiţiilor de participare la privatizarea Oltchim! Iar singurul mare competitor, care putea asigura şi materiile prime, şi piaţa de desfacere şi fondurile necesare era numai TISE! Între timp, TISE a anunţat oficial că nu are timpul material necesar să se conformeze la atâtea schimbări impuse de OPSPI şi a decis să nu participe la licitaţie, dar şi-a manifes-tat disponibilitatea de a colabora pe viitor cu autorităţile române în domeniul energetic şi petrochimic şi că rămâne interesat de oportunităţile de investiţii din România".

Potrivit domnului Anca, TISE ar fi dorit să preia Oltchim, rafinăria Arpechim, acţiunile majoritare de la Conpet şi Oil Terminal, minele de sare de la Salrom, care aprovizionează Oltchimul, dar şi CET -urile de la Râmnicu Vâlcea şi Piteşti. Programul de investiţii, achiziţii şi retehnologizări în toate aceste active ar fi urmat să fie de peste 2 miliarde de euro, sumă aprobată deja de factorii decizionali ai lui TISE.

Eugen Anca afirmă: "TISE nu are ce să facă doar cu Oltchim, fără rafinăria Arpechim şi fără controlul asupra entităţilor care concură la întregul circuit economic al Oltchim-ului. Grupul rus merge pe un principiu global, altfel nu este dis-pus să investeas-că doar într-un singur segment. Aceas-ta este politica lor investiţională. Or, TISE a cerut autorităţilor române să menţină metoda de privatizare a Oltchim anunţată în primăvară şi aprobată de CE, să poată achiziţiona şi rafinăria Arpechim de la Petrom şi să existe un colectiv de decizie din partea Guvernului României, care să acţioneze în numele interesului statului român în privatizarea Oltchim. Din păcate conducerea TISE a constatat că autorităţile române au tot schimbat echipele de negociere, dar şi condiţiile de participare la licitaţie, toate într-un timp foarte scurt".

Domnul Eugen Anca susţine că este exclus ca TISE să vină la Bucureşti în această săptămână, deşi secretarul de stat Rodin Traicu de la Ministerul Economiei a anunţat, la finele săptămânii trecute, că vizita lui TISE la Bucureşti va avea loc probabil în următoarele zile.

Eugen Anca este cunoscut în România prin insistenţele sale de a convinge autorităţile române să accepte varianta de restituire a Tezaurului României de la Moscova, printr-un pachet de proiecte şi programe economice şi comerciale bilaterale, în valoare de 10 miliarde de euro.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Sa plateasca Ponta cu Chitoiu !

    Se pare ca ei au stricat privatizarea.

    Daca justitia este oarba Ponta, Chitoiu si Vulpescu vor ajunge dupa gratii ! 

    1. ponta probabil vrea sa ajunga si prim -procuror al ROMANIEI---chitoiu si remus vulpescu a raspuns de privatizare ---asa este ponta se va scuza ca a avut oameni care au raspuns de privatizare , si ei vor plati chitoiu si remus vulpescu.

      ponta ar trebui sa faca PUSCARIE pentru tot ce-a afirmat in acel timp,tot prin minciuna au castigat si alegerile.totusi stau si ma gandesc cum de i- a votat lumea stiind cine a condus tara pana acum

      Ponta, nu a fost de acord, ca Dan Diaconescu , sa ia oltchim si el e raspunzator de tot dezastrul in oltchim si pt salariati care au fost disponibilizati si fara bani . Dan s-a dus cu bani la ei la guvern si nu l-au primit cu bani pt muncitori. sunt multe f multe de spus.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb