DIVIDENDE DACĂ, DACĂ, DACĂ... Fondul Proprietatea în Ţara Minunilor

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 20 martie 2009

Daniela Lulache

Daniela Lulache

Fondul Proprietatea se află în Ţara Minunilor: creşte sau scade, după cum mănâncă biscuiţii statului. Cu toate astea vrea să împartă dividende. De ce? Nimeni nu ştie.

Acţionarii Fondului Proprietatea ar putea încasa dividendele aferente anului 2008, după ce conducerea a anunţat un profit de 476 de milioane de lei, în urma modificării modului de raportare contabilă, potrivit recentului Ordin 11/2009 al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. În calea fericirii acţionarilor stau, însă, câteva condiţii de ordin legislativ.

Acestea ar trebui îndeplinite până la finalul lunii martie, pentru ca propunerea acordării dividendelor să poată fi inclusă pe ordinea de zi a Adunării generale de la finalul lunii aprilie.

Potrivit legii, Fondul nu poate să acorde dividende deoarece activul net contabil i-a scăzut, în 2008, cu 24% ( până la 10,9 miliarde de lei), din cauza deprecierii activelor din portofoliu. Această situaţie ar putea fi, însă, evitată, dacă s-ar îndeplini două condiţii esenţiale, a subliniat, ieri, conducerea Fondului.

"Dacă se constată o pierdere a activului net, capitalul social trebuie redus sau reîntregit, înainte de a începe distribuirea dividendului", a anunţat, ieri, Daniela Lulache, directorul general al Fondului, adăugând: "Ar fi cam greu să reîntregim capitalul social cu aproximativ 3,5 miliarde de lei, motiv pentru care vom propune acţionarilor, la Adunarea Generală din aprilie, reducerea capitalului social prin reducerea valorii nominale a acţiunilor de la 1 leu la 0,76 de lei".

Departe să se rezolve aşa de uşor, lucrurile se complică din cauză că, până în acest moment, capitalul social al Fondului nu a fost vărsat în totalitate.

"Statul român ar mai trebui să verse 560 de milioane de lei în capitalul social al Fondului sau să mai transfere din proprietăţile sale în portofoliul Fondului", a precizat doamna Lulache.

"Cele 560 de milioane de lei sunt echivalentul unor acţiuni pe care statul român le-a subscris la înfiinţarea Fondului, dar pentru care nu a vărsat banii", a mai spus directorul general al Fondului, adăugând că "aceşti bani reprezintă diferenţa dintre evaluarea iniţială a activelor Fondului şi o evaluare ulterioară".

O soluţie pentru remediarea acestei situaţii ar veni tot din partea statului, conducerea Fondului mizând, în următoarele zile, pe o Ordonanţă de Urgenţă prin care statul, care este de asemenea, şi acţionarul majoritar al Fondului, să îşi anuleze cele 560 de milioane de acţiuni pentru care nu a vărsat bani.

"Fondul ar putea să dea statul în judecată şi să ceară executarea lui silită ca să îl forţeze să verse cele 560 de miliaone de lei, dar aceasta ar putea dura doi-trei ani de zile", a explicat doamna Lulache, care ne-a mai precizat că, din discuţiile informale cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, are încredere că Ordonanţă de Urgenţă va fi emisă în timp util.

"Sperăm să avem această Ordonanţă până la finele lunii, astfel încât să putem convoca Adunarea Generală a Acţionarilor la sfârşitul lui aprilie şi să le propunem acestora reducerea capitalului social", au mai spus reprezentanţii Fondului.

Chiar în eventualitatea în care toate aceste condiţii ar fi îndeplinite, acţionarii Fondului tot ar trebui să mai aştepte câteva luni bune până când vor putea să îşi primească banii din dividende.

Directorul FP a spus: "Avem programată Adunarea Generală a Acţionarilor pentru luna aprilie, astfel că, dacă propunerile noastre vor fi aprobate, ar mai putea dura vreo două luni pentru implementarea lor. S-ar putea ca, abia din vară, să începem să distribuim dividende".

Datorită structurii actuale a acţionariatului, cel mai câştigat de pe urma distribuirii de dividende ar fi tot statul român, acţionarul majoritar al Fondului şi, în consecinţă, deţinătorul celor mai multe drepturi de vot în AGA. Statul ar putea, astfel, să încaseze dividende de 180 de milioane de lei pentru 2008, în condiţiile în care valoarea dividendului acordat ar putea fi de doi bani pentru o acţiune.

Ca să aibă profit, managementul FP a hotărât să modifice politica de raportare contabilă a Fondului în linie cu recentul Ordin nr. 11/2009 al CNVM care a oferit organismelor de plasament colectiv posibilitatea să înregistreze pierderea valorii imobilizărilor financiare doar prin capitalurile proprii, nu şi prin contul de profit şi pierderi, cum prevedea vechiul Ordin 75/2005. Reprezentanţii Fondului susţin că acesta se supune reglementărilor pieţei de capital şi că auditorii au fost de acord cu această modalitate de înregistrare în contabilitate.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Creste? Nu Dlor. Scade. Ginditi-va numai la cat au incasat cei din comisoii, sub comisii, supra comisii etc.

    Dividendele ar trebui sa fie cu mult mai mult decat 0,02 lei(doi bani) Cine are contro;u; asupra jumatatii din profitul pe 2008 ? Cine stie ce si cat se investeste si in ce anume? Asteptam de prea mult timp dreptatea. Asteptam ca Domniile lor sa se hotatrasca si sa inteleaga ca FP nu este proprietatea lor ci a noastra. 

    Noi am fost furati de comunisti si nu numai de ei.  

    Cernat M.

    Ce parere are CNVM despre ,,CORECTAREA,, datei de inregistrare de catre conducera SOMACO Bucuresti(simbol SOMZ) pentru incasarea dividendelor aferente profitului din 2008 ?

    MANIPULARE clara a pietei sau cum se cheama aceasta manevra ! 

    Poate analizeaza d-nul MAKE anuntul SOMZ din 17.03.2009, cu toate consecintele care decurg de aici.

    SUCCES !!! 

    1. Trimiteti va rog un mail in care sa ne dati mai multe detalii privind ce ati semnalat mai sus. Va multumim!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb