DNA a cerut aviz pentru arestarea deputatului Florin Popescu

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 24 aprilie 2014

DNA a cerut aviz pentru arestarea deputatului Florin Popescu

Parlamentarul a anunţat că se suspendă din PMP şi iese din lista pentru PE

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut aviz pentru arestarea preventivă a deputatului Florin Popescu, în dosarul în care este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

Procurorul şef al DNA a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Aurelian Popescu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În cerea DNA se arată: "Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012".

Potrivit Mediafax, din probele administrate rezultă că infracţiunea ce ar fi fost săvârşită de Florin Popescu este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de patru ani şi există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, pentru a nu se descoperi fapta de corupţie, omul de afaceri de la care Florin Popescu ar fi cerut cele peste 70 de tone de pui a livrat produsele în pungi neinscripţionate, dintr-un spaţiu de depozitare închiriat şi folosit de o societate comercială care nu îi aparţinea omului de afaceri, mai informează sursa citată. Detaliile privind livrarea, transportul şi locurile de descărcare a produselor au fost stabilite de Florin Popescu împreună cu o persoană, auditor financiar şi cenzor la una dintre firmele omului de afaceri, la cererea acestuia din urmă, susţin anchetatorii.

Deputatul Florin Popescu, fost lider al filialei PDL Dâmboviţa şi preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa în mandatul 2008-2012, a fost ieri la DNA, procurorii aducându-i la cunoştinţă calitatea procesuală de inculpat şi acuzaţiile din dosar.

Florin Popescu a spus că îşi suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situaţiei sale şi că s-a retras şi din lista de candidaţi ai acestei formaţiuni la euroalegeri, precizând că se pune la dispoziţia Justiţiei şi că nu este necesară cererea de arestare preventivă.

Întrebat, la intrarea în sediul DNA, care au fost gradul său de implicare în campania electorală din 2012 şi acţiunile sale directe, Popescu a răspuns: "În campania din 2012, de la parlamentare, eu nici nu eram preşedintele partidului. Fusesem suspendat de către domnul Blaga, deci nu eram preşedinte de partid şi eu niciodată nu am fost trezorierul partidului, nici la nivelul judeţului Dâmboviţa, nici la nivel naţional. Am făcut campanie, cum să nu fac. Am mers din poartă în poartă, am prezentat oferta electorală şi am spus că, dacă consideră oamenii că mi-am făcut datoria faţă de Târgovişte şi de judeţul Dâmboviţa, să mă voteze".

În decembrie 2012, Florin Popescu a obţinut un mandat de deputat în Dâmboviţa. La începutul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a înscris în PMP.

PMP a anunţat, într-un comunicat că nu comentează cauze aflate în derulare şi îşi reafirmă încrederea în acţiunea independentă şi imparţială a justiţiei, precum şi în principiul democratic al prezumţiei de nevinovăţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb