Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a transmis, astăzi, precizări cu privire la presupuse nereguli costul filajelor şi interceptărilor, afirmând că instituţia este controlată în mod periodic de Curtea de Conturi şi nu are buget pentru interceptări. În plus, DNA menţionează că deţine un fond de flagrant de 2 milioane de lei, dar afirmă că, la finalul anului, peste 95% din acest fond se returnează la bugetul de stat.
"Cu referire la informaţii vehiculate în spaţiul public care acreditează ideea unor cheltuieli efectuate în mod nelegal de către D.N.A din "fonduri operative", în contextul în care instituţia nu ar mai fi fost controlată de ani de zile, BIRP face următoarele precizări: 1. DNA a fost supusă, în mod periodic, controalelor Curţii de Conturi a României, de regulă o dată la 3 ani, însă au existat şi controale anuale, ultimul dintre acestea fiind efectuat în perioada ianuarie - februarie 2018 (audit public extern asupra anului 2017), ocazie cu care nu au fost constatate niciun fel de deficienţe/abateri, motiv pentru care a fost eliberat certificatul de conformitate", a transmis, vineri, DNA.
Reprezentanţii instituţiei precizează, cu referire la aşa-zisele "fonduri operative", că "DNA nu are cuprinse în buget asemenea fonduri, ci, în conformitate cu art. 4 alin. (4) din OUG nr. 43/2002, actualizată, în bugetul DNA se regăseşte un fond de 2.000.000 lei prevăzut cu destinaţie specială, anume, organizarea şi constatarea infracţiunilor flagrante de corupţie".
"Precizăm faptul că din acest fond nu se fac niciun fel de cheltuieli de natura celor invocate în mass-media, iar la finele anului, peste 95% din acest fond se returnează la Bugetul de Stat (diferenţa fiind cauzată de costurile aferente cursului valutar utilizat la cumpărarea/vânzarea valutei necesare flagrantului, comisioane bancare, etc.). Este relevant de menţionat că, în momentul de faţă, există un control al Curţii de Conturi a României pentru verificarea modului de utilizare a fondului de flagrant pentru perioada anilor 2016-2018", au mai transmis reprezentanţii DNA.