Rata dobânzii pentru împrumuturile de urgenţă care vor fi acordate Portugaliei de UE şi FMI va fi cuprinsă între 5,5 şi 6%, a anunţat, marţi, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn, transmite Reuters, citată de Agerpres şi preluată de Realitatea.net.
"Rata dobânzii este calculată pe baza formulei convenite cu ceva timp în urmă în cadrul Eurogrupului, ceea ce înseamnă că vom urma politica de preţuri a FMI şi vom avea o mică primă, astfel că dobânda va fi undeva peste 5,5% dar cu siguranţă mai mică de 6%", a declarat Olli Rehn într-o conferinţă de presă organizată la Parlamentul european. În plus, oficialul european s-a declarat încrezător că la începutul săptămânii viitoare, cu ocazia reuniunilor miniştrilor de Finanţe din zona euro şi UE27, va fi aprobat pachetul de sprijin în valoare de 78 de miliarde de euro destinat Portugaliei.