DOSARUL "MICROSOFT" Europarlamentarul Dan Nica, din proprie iniţiativă la DNA

Ziarul BURSA #Politică / 22 septembrie 2015

Europarlamentarul Dan Nica, din proprie iniţiativă la DNA

Europarlamentarul social-democrat Dan Nica a fost ieri la DNA, ca să se intereseze de dosarul "Microsoft", în care este suspectat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, faptele vizate fiind din perioada 2000-2004, când a fost ministru al Comunicaţiilor.

Dan Nica a declarat că a venit la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a da lămuriri în cazul dosarului în care el a făcut o sesizare, în 2013. Surse judiciare au declarat, citate de Mediafax, că Dan Nica, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada 2000 - iulie 2004, nu a fost citat de anchetatori, ci s-a prezentat din proprie iniţiativă, pentru a afla care este stadiul dosarului "Microsoft", în care este suspectat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani. Nica nu a putut însă afla decât că în cauză nu s-a primit un răspuns oficial de la Parlamentul European, privind cererea de ridicare a imunităţii sale.

În dosarul "Microsoft", mai sunt vizaţi alţi şapte foşti miniştri, respectiv Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu şi Adriana Ţicău, pe care DNA îi acuză de fapte de corupţie legate de aprobarea unor proiecte pentru licenţe Microsoft. Anchetatorii spun că persoanele implicate ar fi cerut 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

Un alt fost ministru vizat în anchetă, Gabriel Sandu, a fost deja trimis în judecată, alături de oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Dumitru Nicolae, şi de fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.

În 24 noiembrie 2014, preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a anunţat în plen că a primit de la autorităţile române cererea de ridicare a imunităţii europarlamentarului social-democrat Dan Nica şi că a trimis-o Comisiei pentru Afaceri Juridice.

În 16 aprilie, Dan Nica şi-a prezentat punctul de vedere în faţa Comisiei pentru Afaceri Juridice a PE, care urma să întocmească un proiect de raport care să fie trimis în plenul PE, unde ar fi urmat să fie dat votul final pe cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru român al Comunicaţiilor.

Recent, juriştii forului comunitar au stabilit că solicitarea trimisă de DNA în dosarul Microsoft, încă din octombrie anul trecut, nu este de competenţa lor, pe motiv că acuzaţiile vizează mandatul de ministru al Comunicaţiilor al lui Dan Nica, nu pe cel de europarlamentar, anunţul fiind făcut de preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

În aceste condiţii, DNA ar urma să primească şi răspunsul oficial al europarlamentarilor şi va putea adresa o nouă solicitare de ridicare a imunităţii către preşedintele României. În funcţie de răspunsul primit la această solicitare, procurorii vor putea avansa în ancheta Microsoft, în care ceruseră încă din octombrie 2014 aviz pentru a-l putea cerceta pe Dan Nica pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acum se vede pe ce se baza superioritatea acestor ticalosi. 50% pe bani furati si 50% pe cardasia creeata in cursul furtului banilor. Daca se intra in splendoarea faptelor acestor golani, iti poti da seama ca acesti ticalosi nu au lucrat niciodata in interesul Romaniei ci au vandut tot ce le-a stat in putere pentru niste bacsisuri ridicole.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb