Dosarul "Portul": câte 29 de zile pentru 29 de acuzaţi

Alexandru Ionescu
Ziarul BURSA #Politică / 26 mai 2011

Dosarul "Portul": câte 29 de zile pentru 29 de acuzaţi

Instanţa s-a pronunţat în prima înfăţişare a voluminosului dosar al corupţiei din Portul Constanţa, toţi cei 29 de acuzaţi din "gruparea Mironescu" au primit mandate de arestare preventivă, decizia supremă putând fi contestată de aceştia la completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Judecătorul Iulian Dragomir a admis propunerea procurorilor anticorupţie şi a emis mandate de arestare preventivă pentru cele 29 de persoane - una în lipsă - acuzate în cazul importurilor nelegale din Portul Constanţa. Audierile şi deliberarea, un adevărat maraton, au durat aproximativ 18 ore. Instanţa a emis mandate de arestare pentru 28 de persoane reţinute de procurorii anticorupţie în acest caz, cele mai sonore nume fiind cele ale lui Laurenţiu Mirones-cu, fost secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Liviu Adrian Durbac, şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, în prezent şef al Biroului Vamal Târguri şi Expoziţii Bucureşti, Liviu Costel Bratu şi Claudiu-Constantin Olteanu, adjuncţi ai şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Adrian Sorin Pătraşcu, ofiţer de poliţie, comandant al "Grupului de nave" Constanţa din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, precum şi inspectori, lucrători, comisionari şi intermediari vamali, asociaţi şi administratori ai unor firme. De asemenea, instanţa a emis mandat de arestare preventivă în lipsă pentru El Haj Ahmad, cetăţean libanez, intermediar vamal, iar senatorului Mircea Marius Banias, cercetat şi el în cauză, i-a fost impusă interdicţia de a părăsi ţara pentru 30 de zile. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) fac cercetări penale faţă de 30 de persoane, acuzate de corupţie în legătură cu activităţile de import-export de mărfuri provenite din afara graniţelor Uniunii Europene desfăşurate prin birourile vamale de pe raza Direcţie Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Constanţa.

În faţa instanţei au fost făcute mai multe declaraţii interesante, precum aceea a fostului secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu, care a spus că nu a vizat un post în Ministerul de Interne ci o funcţie de conducere în Portul Constanţa, el precizând că avea o relaţie bună cu ministrul Transporturilor Anca Boagiu, dar că avusese divergenţe cu Radu Berceanu. Avocatul lui Laurenţiu Mironescu, Apostol Armenu, a precizat că grupul organizat de care vorbesc procurorii anticorupţie se ocupa exclusiv cu activităţi portuare şi că fapta de care este acuzat clientul său, aceea că a pretins şi primit 8.000 de lei cu promisiunea că va interveni la Ministerul Transporturilor nu are nicio legătură cu activităţile grupului infracţional: "Se reţine de către procuror iniţierea şi organizarea unui grup infracţional. Grupul avea activităţi portuare; când procurorul a individualizat faptele grupului a reţinut în sarcina lui Laurenţiu Mirones-cu un trafic de influenţă ce nu are nicio legătură cu vama, ci cu un protocol al PDL din 2010, când i-a cerut lui Pilcă 8.000 de lei pentru a lua mai multe bunuri. Pilcă i-a dat aceşti bani, material sau în bunuri, în contextul în care acesta este acţionar în Tulcea la o podgorie. La acel moment, Mironescu nu prea avea influenţă la Transporturi".

"Grupul infracţional organizat" care s-ar fi constituit, potrivit procurorilor DNA, în vama Constanţa, din care făceau parte senatorul PDL Mircea Banias şi secretarul general al MAI Laurenţiu Mironescu prejudicia bugetul de stat cu sume între 50.000 şi două milioane de euro la fiecare transport.

Culmea infracţionalităţii, procurorii mai spun însă că membrii grupului luau bani chiar şi pentru procesarea vamală a mărfurilor aduse în România legal, cu toate do-cumentele necesare.

Mircea Băsescu: Fratele meu m-a sunat să mă întrebe despre asocierea fiicei mele cu Mironescu

Mircea Băsescu a declarat, ieri, că a fost sunat de Traian Băsescu, acesta întrebându-l despre implicarea fiicei sale, Raluca, într-o firmă cu fostul secretar general al MAI Laurenţiu Mironescu, arestat în dosarul privind corupţia din Portul Constanţa. "Normal că fratele meu m-a întrebat ce face nepoata lui. Ce-i aşa mare ştire de presă? Nu era normal să mă întrebe ce face nepoata mea, în ce firmă este ea cu Mironescu? Atunci nu ştiam nici eu, după aia m-am lămurit şi i-am explicat", a declarat Mircea Băsescu, citat de Mediafax. El a precizat că fiica sa, Raluca, a intrat în SC Interprest Trading SRL, cu trei la sută din acţiuni, în anul 2008, în momentul în care a terminat facultatea, dar firma respectivă aproape că nu a funcţionat. "A intrat în firma aia în 2008, când Mironescu era deputat. Firma era mai de mult făcută. A intrat cu trei la sută, pe motiv că ştia engleză, ştia turcă, termina facultatea - ASE. Dacă vă uitaţi la Registrul Comerţului - m-am interesat şi eu - vedeţi că în 2008 firma asta a avut, dacă nu mă înşel, o cifră de afaceri de vreo 4.000 de lei. În 2009, a avut cifră de afaceri zero, iar în 2010 nici măcar n-a depus bilanţul. Nu ştiu sigur, dar s-ar putea să fi depus hârtiile pentru suspendarea activităţii. În firma aia n-a făcut nimic, nimic. Un om cu trei la sută într-o firmă nu face nimic", a declarat Mircea Băsescu, adăugând că fiica sa nu are nicio altă legătură cu acest caz "şi nici cu domnul Bogatu şi nici cu domnul Banias".

De asemenea, el a mai spus că îi cunoaşte personal pe Laurenţiu Mironescu, Mircea Banias şi Eugen Bogatu, dar că nu a avut nicio firmă cu vreunul dintre ei şi niciun fel de relaţii de afaceri.

"Nu am avut nicio legătură de afaceri cu Mironescu, cu Bogatu sau cu Banias, deşi îi cunosc pe toţi trei", a spus Mircea Băsescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb