Dosarul "Rompetrol" se întoarce la Parchet

R.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 octombrie 2007

Tribunalul Bucureşti a decis ieri ca dosarul "Rompetrol" să se întoarcă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru refacerea urmăririi penale. Magistraţii au admis una dintre excepţiile invocate anterior de avocaţii lui Dinu Patriciu, şi anume excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei. Decizia nu este definitivă, Parchetul declarând recurs, care se va dezbate la Curtea de Apel Bucureşti. Săptămâna trecută, pe parcursul a şase ore, avocaţii au ridicat mai multe excepţii, la dezbaterile privind legalitatea actului de sesizare a instanţei.

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a declarat, cu acea ocazie, că procurorii au încălcat procedurile legale atunci când au întocmit rechizitoriul în dosar. El a arătat că rechizitoriul, redactat de procurorul de caz, a fost verificat şi confirmat de procurorul ierarhic superior, şi nu de procurorul-şef de serviciu, aşa cum prevede legea. Mateuţ s-a întrebat cum a fost posibil ca procurorul ierarhic să citeas-că într-o singură zi 69 de volume ale dosarului. Pe de altă parte, el a susţinut că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), structură a PÎCCJ, nu avea competenţa materială să desfăşoare ancheta în acest dosar, ci Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), deoarece este vorba de un prejudiciu mai mare de un milion de euro. Potrivit acestuia, citat de Rompres, pe 28 mai 2004, PNA (n.r.-actualul DNA) a dispus începerea urmăririi penale in rem în dosarul "Rompetrol", pe baza unui memorandum întocmit de Ioan Talpeş.

Ulterior, pe 6 septembrie 2004, procurorii PNA au emis o ordonanţă prin care infirmau rezoluţia de începere a urmăririi penale şi apreciau că nu au competenţa să facă ancheta, dosarul fiind trimis la DIICOT. Mateuţ a spus că, în mod paradoxal, procurorul de la PNA care se ocupase de anchetă, Adriana Cristescu, s-a transferat la DIICOT, cu tot cu dosarul "Rompetrol".

Avocatul a adăugat că procurorii Adriana Cris-tescu şi Ciprian Nastasiu nu erau încadraţi la DIICOT, primul fiind procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare iar celălalt, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Excepţiile invocate de avocaţii lui Dinu Patriciu au fost susţinute, în totalitate, de apărătorii celorlalţi inculpaţi. Împreună cu Dinu Patriciu, au fost trimişi în judecată Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănes-cu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Anghelache.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb