Dragnea lasă coada în faţa lui Klemm

A.S.
Ziarul BURSA #Politică / 7 iulie 2017

Dragnea lasă coada în faţa lui Klemm

Hans Klemm: "E important ca Guvernul să trimită semnale corecte către investitorii străini"

Dragnea: "Sub nicio formă cadrul fiscal nu-şi va pierde atractivitatea"

Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au avut declaraţii contradictorii, în urma întâlnirii de ieri, de la Palatul Parlamentului, fiecare având relatări opuse cu privire la ce s-a discutat.

Dimensiunea economică a parteneriatului dintre România şi SUA poate fi afectată, "potenţial", de posibile măsuri din domeniul fiscal, a declarat ambsadorul SUA, în timp ce Liviu Dragnea spunea presei că atât Hans Klemm, cât şi adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA, Dean Thompson, nu şi-au exprimat vreo îngrijorare în privinţa unor posibile măsuri fiscale. "Nu, categoric nu. Eu am deschis subiectul, adică n-am vrut să fie doar o vizită de rămas bun. A fost o întâlnire pe care am convenit-o. Eu am deschis subiectul şi am spus că sub nicio formă cadrul fiscal din România nu-şi va pierde atractivitatea, dimpotrivă'', a precizat Dragnea, adăugând că se doresc soluţii astfel încât companiile să devină şi mai profitabile

"România este, în acest moment, un mediu atractiv pentru investitorii străini", a declarat, ieri, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, precizând, însă, că dimensiunea economică a parteneriatului dintre România şi SUA poate fi afectată, "potenţial", de posibile măsuri din domeniul fiscal.

Chestionat dacă dimensiunea economică a parteneriatului româno-american poate fi afectată de astfel de măsuri, Klemm a spus: "Depinde care sunt măsurile. Dar, potenţial, da".

De asemenea, întrebat dacă a discutat cu Liviu Dragnea despre noile măsuri economice vehiculate în spaţiul public, ambasadorul a răspuns: "Da, am discutat despre relaţiile noastre în domeniul securităţii, despre dimensiunea economică a parteneriatului nostru care poate fi afectat prin noile măsuri".

Diplomatul american a susţinut că stabilitatea este importantă în menţinerea unui mediu atractiv pentru investitori: "Noul guvern trebuie să facă totul să menţină această atractivitate. Şi aşa cum am spus (n.r. - pe 4 iulie), stabilitatea, predictibilitatea şi transparenţa, precum şi consultarea cu oamenii de afaceri străini, cu investitorii, sunt importante pentru a menţine această atractivitate".

Întrebat dacă este îngrijorat în privinţa unor noi măsuri fiscale, Klemm a spus: "Nu în acest moment. Nu-mi place să vorbesc despre situaţii ipotetice, dar este foarte important ca Guvernul să trimită semnale corecte companiilor americane şi celorlalţi investitori străini".

El a adăugat că a primit asigurări de la Liviu Dragnea că vor exista consultări atât cu oamenii de afaceri americani din România, precum şi cu întregul mediu de afaceri.

La rândul său, Liviu Dragnea a susţinut, ieri: "Cadrul fiscal din România nu-şi va pierde atractivitatea, dar, în acelaşi timp, cât mai multe companii trebuie să devină şi mai profitabile".

El a caracterizat discuţia cu cei doi diplomaţi americani "bună, chiar plină": "Am avut o colaborare bună de-a lungul timpului cu Dean Thompson, a fost unul din membrii ambasadei SUA care a contribuit mult la dezvoltarea relaţiilor bilaterale, un bun cunoscător al situaţiei interne din ţară şi un om foarte aplicat. Am discutat, de asemenea, despre noua guvernare, despre noua echipă guvernamentală, am deschis subiectul, eu, referitor la discuţiile care au apărut despre noile prevederi din programul de guvernare şi am explicat ceea ce am spus şi public, şi am spus şi în discuţia pe care am avut-o cu domnul ministru de Finanţe. Avem o parte din companiile mari din România care, cu toate că au o cifră de afaceri foarte mare, raportează un profit mic. Interesul nostru e să vedem, împreună cu aceste companii, din discuţii şi întâlniri pe care le vor avea factorii guvernamentali, ce se poate face pentru ca şi ei să aibă un profit mai mare şi statul român să încaseze un impozit pe profit aferent mai mare. Împreună să găsească cele mai bune modalităţi. Poate este nevoie de modificări ale unor norme interne din România sau prevederi legislative, dar tot în cadrul unui proces predictibil".

El a adăugat că, dacă se vor identifica soluţii care pot face bine tuturor părţilor, se vor adopta, iar dacă se vor identifica soluţii care pot avea efecte secundare asupra mediului de afaceri nu se vor adopta: "Şi de săptămâna viitoare vor avea loc aceste întâlniri organizate de către Guvern, la iniţiativa primului ministru şi a ministrului de Finanţe. (...) Am stabilit să avem o comunicare constantă cu ambasada SUA, bineînţeles cum avem şi cu celelalte ambasade, pentru a avea schimb de informaţii în timp real pentru o mai mare eficienţă a colaborării".

Întrebat dacă oaspeţii americani au venit cu sugestii, şeful Camerei Deputaţilor a negat. "Nu. Propunerea mea, adică intenţia anunţată sau anunţul făcut referitor la întâlnirile care vor avea loc între factorii guvernamentali şi companiile respective şi chiar bănci a fost foarte apreciat, pentru că aşa şi trebuie să se întâmple. Şi am spus asta pentru că am înţeles că a apărut un zvon - că vor fi controale la bănci. Nu există aşa ceva din partea guvernului. Guvernul va avea o atitudine mult mai activă şi mult mai implicată în dialog".

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, săptămâna trecută, că, la cifre de afaceri egale, firmele străine din România plătesc impozite de trei ori mai mici. Potrivit acestuia, multinaţionalele din România au o cifră de afaceri totală de 580 miliarde lei şi obţin un profit impozabil de nouă miliarde lei, în timp ce firmele autohtone au o cifră de afaceri de 550 miliarde lei şi au un profit impozabil de 27 miliarde lei, "de trei ori mai mare". Liviu Dragnea a spus: "Nu cred că au venit în România firmele străine care nu ştiu să facă afaceri. Să vedem dacă sunt cauze obiective sau cauze subiective. Guvernul şi statul român nu pot sta să se uite fără să facă nimic". Preşedintele PSD a adăugat că impozitul nu va fi "extraordinar de mare" şi că se va face o simulare astfel încât toate firmele să aibă de câştigat.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, ieri, că Guvernul american şi Ambasada SUA îşi menţin încrederea în munca desfăşurată de Laura Codruţa Kovesi în fruntea DNA.

Întrebat, la finalul unei întâlniri cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, ce poate să spună despre scandalul în care este implicată şefa DNA, Klemm a afirmat iniţial că nu are o declaraţie anume în cazul Kovesi.

Chestionat dacă Guvernul SUA şi Ambasada de la Bucureşti o susţin în continuare pe Laura Codruţa Kovesi, ambasadorul a răspuns: "Ne menţinem încrederea în munca ei, această muncă a fost analizată de autorităţile judiciare din România. Avem încredere în acest lucru".

Întrebat dacă Kovesi e în pericol din cauza acestui scandal, ambasadorul american a spus că decizia trebuie să aparţină autorităţilor române. "Aceasta va trebui să fie decizia luată de autorităţile româneşti", a explicat Klemm.

Ambasadorul SUA: "Ne menţinem încrederea în munca Laurei Codruţa Kovesi"

Opinia Cititorului ( 61 )

  1. _Bre, matale n-ai ce face la tine in Teleorman pe mosie?. De ce vii cu idei Economice Tampite ca Impozitul Global sau cel pe Cifra de Afaceri ? Daca vrei sa aplici un impozit progresiv aplica COTA REGRESIVA de impozitare aia cu __16,12, 8% dar nu pe cifra de afaceri ca iti pui tara-n cap.

    Si spune-i TOVARASULUI cu PROPAGANDA sa nu mai vorbeasca de rau investitiile publice ca va faceti de ras si intaratati lumea 

    1. In Franta, Germania, Austria, Italia - nu e cumva impozit progresiv ?

      Da , dar nu pe CA. si comunistii puneau impozite progresive.

    Au dat doar POMENI la Bugetari, dar nu au Solutii si nu mai stiu de unde sa ia bani.>CIUCIU INVESTITII PUBLICE!

    Au mintit si bugetarii si privatii in campania electorala. Acum daca vor lua masuri economice proaste Pomeni+ Impozit pe cifra de afacei, atunci firmele fie pleaca din tara, fie dau faliment sau concediaza angajati.asta inseamna SOMAJ in masa.Pe de alta parte e posibil ca datorita cresterii salariului statul sa nu aiba cu ce plati bugetarii si atunci va concedia din ei. 

    1. Sunt cateva chestiuni la care nu raspunde nimeni :

      - Cum se poate ca o firma sa aiba, timp de 10 ani, pierderi? De ce o mai tine ? (Nu cumva doar pentru faptul ca pierderile sunt facute doar din pix, iar in realitate profitul este exportat in tara de origine ?) 

      - Capitalul strain are o CA mai mare decat capitalul privat romanesc. CU toate astea, profitul (si implicit impozitul pe profit platit) firmelor romanesti este triplu decat in cazul firmelor straine. Sa-nteleg ca strainii sunt atat de natangi? Sau ca se eschiveaza cu profitul ? (in dauna statului, dar si a micilor actionari) ?  

      - Chiar e mult sa platesti 2% din CA la stat? In loc de impozit pe profit? Adica, la o shaorma de 10 lei, da faliment shaormar-ul pentru ca plateste 20 de bani/shaorma ? Nu zau ?! La o factura de 50 de lei pentru abonamentul de telefon, societatea plateste 1 leu. CHiar credeti ca ar pleca din tara ? Nu zau ?! 

      Pai daca Investitorii straini si cei romani pentru prima data s-au adunat la aceeasi masa si zic ca sunt ingrijorati de impozitul pe CA?

      Asta-i o performanta a dl Dragnea ca stie sa creeze punti de comunicare intre oameni cu convingeri diferite! 

    __Ei uite eu nu sunt de acord cu ideea ca Piata Libera a fortei de munca sa faca salariile si cred ca STATUL trebuie sa INTERVINA IN ECONOMIE marind Salariile dar nu foarte mult si mai ales sa nu aplice IMPOZITUL GLOBAL sau IMPOZITUL pe CIFRA de AFACERI. Mai bine STATUL ar aplica COTA REGRESIVA de IMPOZITARE aia cu_16, 12, 8%. Si mai cred ca STATUL TREBUIE sa INVESTEASCA in INFRASTRUCTURA, ! Dar sunt niste Idioti de PROPAGANDISTI care din orice afirmatie referitoare la Investitii PUBLICE striga "SECURISTII!"

    TOVARASE cu PROPAGANDA ar trebui ca PSD sa faca niste PLANURI CINCINALE {ca la comunisti} si sa se tine de ele. Citeste PROGRAMUL PARTIDULUI COMUNIST din 1974 si ai sa vezi acolo PLANURI de INVESTITII in INDUSTRIE sau AGRICULTURA. Dar eu nu scriu pentru

    Let's make Romania great again!-->cum ar zice TRUMP!

    Apropo, Madame Lagarde spunea ca ''GUVERNELE ar trebui sa investeasca in scoli, drumuri si spitale".Parca s-ar fi adresat Romaniei. Dar cine vorbeste de Investitii Publice e numit"SECURIST de DREAPTA" de unii propagandist PSD inepti [ca sa nu zic prosti de-a binelea]

    1. Comunist, securist de dreapta, nu tot tu mananci magiun pe tema spitalelor regionale?

      A fost o Promisiune a PSD in campanie electorala ; si hotaraste-te: sunt COMUNIST sau SECURIST de DREAPTA? Iar spui INEPTII!

      Ai fost TURNATOR la SECURITATE; de aici Obsesia pentru securisti!

      A plecat Ghiță cu investitiile statului din anii anteriori.

      Ai ramas traumatizat psihic de pe vremea lu TANTI NUTZI care construia stadioane in panta si Telegondole==>.de aici aversiunea fata de INVESTITII PUBLICE.

      Probabil trebuia să ne obișnuim.

      De parcă Udrea nu a pompat bani în mafia securistă. 

      L-ați luat pe Pinalti și ați rămas cu banii.

      Dar Ghiță a plecat cu bună parte din ei. 

    Comisarul European Corina Cretu care provine din PSD a zis pe vremea Guvernului Grindeanu sa se construiasca drumuri ca Romania pierde bani europeni.

    " Investiții publice înseamnă furt comisionat de Securitate"--.spunea un propagandist tembel .-/ASA ca eu i-am zis urmatoarele:--Aberatie mai mare ca asta domne n-am mai auzit de dupa 1989 incoace.Nici Tampitul de EMIL BOC nu emitea asemenea ineptii .Deci constructia de scoli, drumuri,spitale, diguri,poduri, Investitii in Agricultura in Industria prelucratoare sau in Pivotul industriei grele,Industria constructoare de masini si utilaje agricole INSEAMNA FURT?

    Pai Si OILE d-nului DAEA de la Agricultura sunt mai inteligente ca tine.  

    CINE e TOVARASUL de la Propaganda care va pune sa scrieti sau sa spuneti 

    asemenea ineptii? 

    Am un mesaj pentru dansul:amice esti IDIOT! 

    Dar chiar in asemenea hal a decazut PSD? 

    Cum sa zici asa ceva: Investitii Publice=FURT?! 

    Concluzie: Propaganda Mincinoasa=PROSTIE! 

    Hei TOVARASE cu PROPAGANDA mai citeste naibii PROGRAMUL PARTIDULUI COMUNIST din 1974 inainte sa emiti asemenea ineptii si ai sa vezi acolo PLANURI simple si INVESTITII in INDUSTRIE si AGRICULTURA! 

    Va faceti singuri de ras!" 

    __Sunt unii asa -zisi propagandisti PSD care jignesc fara motiv lumea: cand zice cineva de Investitii in: SPITALE, SCOLI, DRUMURI indivizii astia PROSTI+ OBRAZNICI iil numesc 'SECURISTi'__Stiti ceva de asta d-nule Dragnea? Ca oamenii cred ca sunt pusi de dvs si sunt suparati FOC! 

    __ De ce tot pun placa ca DOAR SECURISTII fac INVESTITII PUBLICE? 

    Pai in PROGRAMUL 1 de GUVERNARE ati PROMIS Construirea a 8 Mari SPITALE REGIONALE si ati promis in CAMPANIE ELECTORALA sa echipati Spitalele din Capitalele de Judet cu Aparate COMPUTER-TOMOGRAF. Ei bine, s-a mai vorbit ceva despre asta?

    EU astept ca "SECURISTII" sa construiasca: SCOLI, DRUMURI si SPITALE ca PSD DOARME! 

    1. Nu fii nervos , nenicule. Stii care-i problema cu investitiile publice ? Daca un privat face o cladire cat o scoala costa jumatate sau un sfert din cat ar plati statul pt aceeasi lucrare. Asta e motivul pt care unii considera ca investitiile publice = Furt, cum spui matale. Dar asta nu inseamna ca Romania nu are nevoie de investitii publice. Si hai sa dam o lege sa interzicem si actiunile alea la purtator ca sa stim si noi cine castiga licitatiile cu statul . Ce zici ? Sau dupa ce castigam un contract cu statul cu pretul cel mai mic hai sa nu mai semnam atatea acte aditionale la contract , acte care dubleaza pretul lucrarilor . Ce zici mai nervosule :) ?

      Au băgat și tura de noapte la propaganda securistă.

      Securitatea are nevoie de investiții publice.

      Ghiță a plecat cu banii, lăsându-i pe securiști să cânte la buză. 

      Ai o obsesie cu securitatea; du-te si trateaza-te ca ai PARANOIA!

      Eram nervos pe un idiot care imi tot zice ca sunt de la securitate cand pomenesc de investitii publice. Pai cred ca ma duc sa ma inscriu si eu la Academia SRI ca dl Tudose si dupa aceea am sa pun microfoane:la Kiselev, la Cotroceni, la Guvern si mai ales la DNA.Eu aveam 8 ani la Revolutie si nu purteam sa fac parte din Securitate. Dar acest TOVARAS AFURISIT a fost TURNATOR la SECURITATE de aceea ii banuieste pe altii.

      Și totuși nu poți dormi fără investiții publice.

      Pentru că a plecat Ghiță cu investitiile statului din anii anteriori. 

      Ai ramas traumatizat psihic de pe vremea lu TANTI NUTZI care construia stadioane in panta si Telegondole==>.de aici aversiunea fata de INVESTITII PUBLICE.

      Ai ramas traumatizat psihic de pe vremea lu TANTI NUTZI care construia stadioane in panta si Telegondole==>.de aici aversiunea fata de INVESTITII PUBLICE.

      De acord sunt prea multe HARTOAGE pentru orice.Pai sa se desfiinteze actele aditionale de care zici. Dar chiar sa se faca ceva concret ca de vorbe...m-am saturat

    Propaganda PSD atata stie;" securistii de dreapta"

    Dar cum ziceau PARAZITII: 'Sunt Inofensiv , dar gandul meu E CRIMINAL! 

    1. Voi atâta știți, să furați.

      Nu e nevoie de licențe noi în școli. Poate mai faceți niște investiții publice? Mai e puțin și iese Pinalti din pârnaie gata de investiții publice. 

      De unde stii ca eu fur? Dar am sa jefuiesc sediul PCUS din KISELEV daca ma mai enervezi mult.

      --Codul lui HAMMURABI : "daca cineva face o acuzatie fara sa aiba dovezi, atunci sa fie OMORAT!"  

      Să reluăm investițiile publice după ce reformăm serviciile secrete și justiția.

      Legea răspunderii magistraților. 

      Asa da.Sunt de acord.Da nu sa ma insulte pe mine Un Tovaras fost TURMNATOR la SECURITATE..

      Ai ramas traumatizat psihic de pe vremea lu TANTI NUTZI care construia stadioane in panta si Telegondole==>.de aici aversiunea fata de INVESTITII PUBLICE.

      Probabil turnătorii Securității vor face un pas în spate.

      Eu sunt de părere că toți securiștii trebuie să plătească pentru ce au făcut înainte de 1990 și după. 

      Dacă vrei tu ca sutele de mii de turnători, slugi ale Securității, să fie pedepsite, cu atât mai bine. 

      După asta să se reia investițiile.

      Poate se întoarce și Ghiță să mai prindă un contract pentru securizarea frontierelor. 

    ___Prin modul de a guverna PSD isi nemultumeste propriul electorat.Multi simpatizanti PSD sunt nemultumiti de Guvernarea DRAGNEA {doar el conduce Guvernul prin interpusi}.

    ___Oamenii s-au saturat sa fie Mintiti si protesteaza si ei cum pot si cum stiu.Daca Dragnea va mai guverna in acelasi stil dezorganizat : cu POMENI pt. bugetari, TAXE NASOALE pentru Firme si fara Investitii Publice [scoli, drumuri, spitale, investitii in Agricultura si Industria Constructoare de masini si utilaje agricole, care e PIVOTUL Industriei Grele] ===>atunci tinerii se vor indeparta de PSD, care va fi VOTAT doar de BARONET si de BATRANET.__In Campanie a mintit ca va investi in SANATATE prin construirea a 8 Mari SPITALE REGIONALE si prin echiparea Spitalelor din Capitalele de Judet cu Aparate Computer Tomograf. Ei bine, s-a mai vorbit ceva despre asta?

    __Normal ca oamenii se SIMT MINTITI! 

    Pai doar asta stiu Propagandistii PSD sa strige: "SECURISTII..".Ziceau de Grindeanu ca e omul serviciilor. Dar Tudose asta ce-i? N-a facut Studii la ACADEMIA SRI-ului?

    Alt aspect: pai daca astia RUINEAZA firmele cu impozitul pe cifra de afacei, atunci unele firme or sa plece din tara, iar altele o sa-si concedieze angajatii...asa ca o sa fie SOMAJ in masa.

    Ca vor fugi tinerii de PSD, mi-e indiferent; eu ma tem ca nu cumva din cauza unor masuri economice haotice sa intram intr-o criza economica si sa patim ca grecii, de asta mi-e teama. Dar lui Tariceanu ii "DUDUIE" din nou Economia in cap! 

    1. Face Securitatea angajări, ține toată economia.

      Sunt cateva chestiuni la care nu raspunde nimeni : 

      - Cum se poate ca o firma sa aiba, timp de 10 ani, pierderi? De ce o mai tine ? (Nu cumva doar pentru faptul ca pierderile sunt facute doar din pix, iar in realitate profitul este exportat in tara de origine ?) 

      - Capitalul strain are o CA mai mare decat capitalul privat romanesc. CU toate astea, profitul (si implicit impozitul pe profit platit) firmelor romanesti este triplu decat in cazul firmelor straine. Sa-nteleg ca strainii sunt atat de natangi? Sau ca se eschiveaza cu profitul ? (in dauna statului, dar si a micilor actionari) ?

      - Chiar e mult sa platesti 2% din CA la stat? In loc de impozit pe profit? Adica, la o shaorma de 10 lei, da faliment shaormar-ul pentru ca plateste 20 de bani/shaorma ? Nu zau ?! La o factura de 50 de lei pentru abonamentul de telefon, societatea plateste 1 leu. CHiar credeti ca ar pleca din tara ? Nu zau ?!  

      Tu de unde stii, faci PARTE din SECURITATEA NOUA sau ai FOST TURNATOR in SECURITATEA VECHE?

      Pai daca Investitorii straini si cei romani pentru prima data s-au adunat la aceeasi masa si zic ca sunt ingrijorati de impozitul pe CA?

      Asta-i o performanta a dl Dragnea ca stie sa creeze punti de comunicare intre oameni cu convingeri diferite! 

      Securistul Ghiță a plecat cu investitiile statului din anii anteriori.

      Ai ramas traumatizat psihic de pe vremea lu TANTI NUTZI care construia stadioane in panta si Telegondole==>.de aici aversiunea fata de INVESTITII PUBLICE

      Udrea a pompat bani în mafia securistă care așteaptă reluarea investițiilor statului.

    Bre DRAGNEO, Matale daca NU mai AI BANI imprumuta-te frumos LA CHINEZI si da-o NAIBII de 'REFORMA Fiscala', adica RENUNTA NAIBII la IMPOZITUL pe CIFRA de AFACERI si la IMPOZITUL GLOBAL. NU vezi ca lumea asta vrea.?Cum de nu te duce capul?

    Oare d-na Olguta nu ti-a zis nimic de asta?! 

    1. Securitatea nu acceptă investiții și împrumuturi din China. Ați uitat scriptul propagandei împotriva lui Ponta?

      Ma doare-n cot de securitatea ta; ai Obsesesii, Asta-i boala psihica; du-te si trateaza-te!

      Esti cu Dragnea sau cu Ponta ca nu mai inteleg?

      Sa vina iar Ponta cu ministrii lui cu tot in Guvern, ca aia erau specialisti si au redus TVA la alimente.

      Solicită mai multă coerență din partea propagandei securiste.

      Nu e normal să pretinzi colaborări cu China după ce le respingi. 

      Cine a respins colaborarea cu China? Ponta a fost in China.Hai zi cine a respins colaborarea cu China/

      Daca nu stiai Dragnea discuta cu ambasadorul Chinei despre reluarea marilor proicte si regimul vizelor pentru oamenii de afaceri chinezi. Iar spui ineptii..

      Propagandistul securist este dezorientat total.

    Eu inteleg ca SUA ne este aliat, dar mi se pare aiurea sa se amestece in problemele fiscale romanesti.

    Si Spania si Suedia sunt aliate, nu? Ba chiar sunt aliate si in UE, nu doar in NATO.  

    Ce ar fi ca ambasadorul spaniol sa le zica suedezilor ce taze sa puna/scoata, sau ambasadorul suedez sa le zica spaniolilor ce sosele sa construiasca sau cati bani sa aloce educatiei.... 

    Ganditi.va doar... 

    Apoi...sa nu uitam ca actualul ambasador nu este tocmai un rasfatat al administratiei Trump, din contra.  

    PS : oare cine stie cel mai bine propriul interes? Noi insine, sau altii ?

    Oare care sunt interesele unui ambasador strain? Prin statutul sau - exprima interesele tarii pentru care lucreaza.  

    Dragnea venise cu niste idei super bune (cel putin dpdv de vedere al propriului electorat) : dezvoltarea unei economii nationale, majorari salariale (nu doar la bugetari) si de pensii, egalitatea autohtonilor in fata multinationalelor, etc.

    Si ce sa vezi ?  

    "Pas cu pas"...renunta la toate.  

    PSD si Dragnea, prin concesiile pe care le fac multinationelor si diversilor ambasadori, risca sa.si piarda si electoratul.

    Iar daca se amagesc ca vor aduna voturi de la tinerii frumosi si liberi, se inseala. Ba mai mult, tefelistii sunt si putin numeric .  

    1. Ai dreptate, d-aia m-am suparat si eu pe dl Dragnea ca nu s-a tinut de Program si am ajuns sa-l critic de unde eram SIMPATIZANT de STANGA!

      Sunt multi oameni de stanga ce se simt TRADATI inasteptarile lor!

      Sunt mulți securiști care n-au mai făcut un business serios din aprilie 2011.

      Si sunt multi TURNATORI la Securitate ca tine in toate Partidele!

      Ai ramas traumatizat psihic de pe vremea lu TANTI NUTZI care construia stadioane in panta si Telegondole==>.de aici aversiunea fata de INVESTITII PUBLICE

      Ponta si ministrii lui specialisti au redus TVA la Alimente. Crapa Dragnea daca numea in Guvern ministrii de-ai lul Ponta?Pentru CIOLAN Dragnea ar sacrifica orice, mai ales economia tarii.

      Cred ca juma de tara vrea acelasi lucru.Aripa Dragnea din PSD e spalata pe creier.

      Securiciul de dreapta nu vrea și niște investiții din China? Cum zicea Blaga? PDL are ce învăța de la Partidul Comunist Chinez. Și ați devenit liberali, vreți să facă statul investiții. :D

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb