DUMITRU ROTAR, ROMGAZ: "Plafonarea preţului gazelor are mai multe faţete"

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Companii / 18 februarie 2019

Conducerea Romgaz (SNG) nu a formulat încă o propunere de dividende care să fie distribuite acţionarilor din profitul net obţinut în 2018, în sumă de 1,42 milioane de lei, însă investitorii trebuie să aibă în vedere că în fundamentarea bugetului pe 2019 este stipulată intenţia Guvernului de a lua 90% din profiturile companiilor la care Statul Român este acţionar majoritar, a declarat, vineri, Andrei Bobar, directorul economic al societăţii, în cadrul unei conferinţe de presă.

Domnia sa a amintit şi de prevederea din OUG 114/2018 care stipulează că societăţile la care statul are deţineri majoritare trebuie să distribuie, sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat, 35% din sumele regăsite la capitolul «rezerve», respectiv 360 milioane de lei, în termen de 60 de zile de la aprobarea situaţiilor financiare.

În ceea ce priveşte bugetul pentru 2019 al societăţii, conducerea Romgaz prevede o creştere uşoară a producţiei şi un program de investiţii similar cu nivelul investiţiilor realizate în 2018, de circa 1,15 miliarde de lei, potrivit domnului Bobar.

"Nu estimăm să scădem investiţiile, dar nici nu avem în vedere investiţii mai mari", a subliniat Andrei Bobar, care a mai adăugat că în 2020 termocentrala de la Iernut va fi pusă în funcţiune.

De asemenea, Dumitru Rotar, directorul general adjunct al Romgaz, a mai adăugat că producătorul de gaze se aşteaptă la o creştere a veniturilor în acest an şi a mai notat că vânzările din primul trimestru al acestui an sunt estimate să reprezinte circa 30% - 40% din vânzările totale ale lui 2019.

Acesta a mai adăugat: "Anticipăm o creştere a veniturilor din înmagazinarea gazelor naturale, (...) dar există incertitudini în ceea ce priveşte modul de calcul al redevenţelor, modul de aplicare a contribuţiei de 2% pe cifra de afaceri către ANRE, şi legate de piaţa consumatorilor non-casnici, care poate rămâne liberă sau nu".

În ceea ce priveşte plafonarea preţului la gazele naturale, domnul Rotar a mai afirmat: "Plafonarea are mai multe faţete. Dacă mă întrebaţi din postura de consumator casnic de gaze, mă bucur că preţul gazelor naturale rămâne la preţuri rezonabile. Dacă aş fi un potenţial consumator industrial aş vedea o oportunitate. În situaţia asta, ar fi foarte bine să pun în funcţiune o unitate industrială, să produc în măsura în care există cerere, în care produc locuri de muncă şi profit pentru compania mea.

În msura în care aş fi producător de gaze, m-aş gândi dacă îmi este afectată partea de venituri din bugetul de venituri şi cheltuieli. De asemenea, dacă privesc la nivel dinamic, aş putea să spun că această plafonare a preţului va creşte cererea de gaze, astfel încât veniturile ar putea să crească".

Potrivit lui Dumitru Rotar, rămâne de văzut dacă ritmul în care va creşte cererea este acelaşi cu cel în care producătorii vor fi capabili sa crească producţia, astfel încât în piaţă să nu se creeze un dezechilibru, care va trebui acoperit din importuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb