DUPĂ 200 DE ANI: Inamicii societăţii deschise nu se inspiră din Marx

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 mai 2018

Inamicii societăţii deschise nu se inspiră din Marx
Cristian Pîrvulescu

Cei două sute de ani de la naşterea lui Karl Marx ar fi trecut probabil neobservaţi dacă pre­şedintele Comisei Europene, Jean-Claude Juncker, nu ar fi ales să participe la ceremoniile din Trier şi nu ar fi inaugurat, cu această ocazie, o expoziţie dedicată autorului Manifestului Partidului Comunist. Cum însă Juncker a ales să facă acest lucru, iar această alegere are o clară conotaţie politică, prezenţa şi omagiul său au trezit controverse şi au provocat o adevărată exorcizare anti marxistă.

Cum se poate ca un politician creştin democrat a cărui lungă carieră politică a fost opusă viziunii socialiste să rostească un discurs apreciativ despre Karl Marx?! Şocul participării lui Juncker la comemorările de la Trier din 4 mai a fost atât de mare încât unii l-au acuzat că l-a relegitimat pe Marx, iar alţii au vorbit de o "insultă la adresa victimelor comunismului".

În fapt, Jean-Claude Juncker a vorbit despre "un filosof care a crezut că viitorul avea aspiraţii creative" şi căruia i se reproşează "fapte de care nu este responsabil şi pe care nu le-a făcut". Se poate vorbi sine ira et studio despre Marx la două sute de ani de la naşterea sa? Când Tacitus îşi propunea să vorbească "fără ură şi părtinire" despre domniile lui Gaius, Claudius şi Nero, la puţin peste o jumătate de secol de la evenimentele relatate, informaţiile despre aceşti împăraţi romani fuseseră deja "falsificate" sub impulsul "urii de moment". Ori, istoria se repetă mereu şi aşa se pare că s-a întâmplat şi cu Marx, a cărui gândire este de cele mai multe ori interpretată fie cu o prea mare bunăvoinţă, dar de cel mai multe ori cu ostilitate.

Dacă privim obiectiv contextul formării tânărului Jean-Claude Juncker, observăm că educaţia sa se face sub impactul atât de controversatului an 1968. Ori, deja manifestaţiile din 1968 anunţau despărţirea irevocabilă de Marx. Desigur, procesul începuse cu multă vreme înainte, dar după 1968 influenţa teoretică lui Marx s-a volatilizat. Dar, dacă datele istoriei nu pot fi schimbate, în schimb interpretarea ei rămâne de multe ori subiectivă. Iar Marx, cu întreaga sa moştenire, nu avea cum să scape unei asemenea evoluţii.

Filosof marginal, dar important gânditor social, cu influenţă asupra sociologiei şi economiei, Karl Marx a fost un martor al timpului său.

Viziunea sa economică şi socială purta inevitabil marca secolului al XIX-lea. Conceptele pe care le-a propus sau promovat au avut o influenţă indiscutabilă asupra interpretării societăţii. Conceptul luptei de clasă, Marx îl împrumutase de la istoricii liberali precum Guizot, care considera că "lupta de clasă este cea care acoperă istoria modernă". Marx a transformat însă aceste concepte în funcţie de viziunea sa "materialist istorică", dându-le o altă semnificaţie. În economie, viziunea sa critică a sesizat problemele structurale ale economiei capitaliste din timpul său, dar, dincolo de intuiţii, puse într-o grilă de interpretare specifică, nu avea cum să prevadă dezvoltarea impetuoasă a capitalismului speculativ din secolul al XX-lea. Iar unele din teoriile sale, precum cea a "înstrăinării" din Manuscrisele economice de la 1844 rămân şi astăzi interesante. Toate acestea însă nu îl transformă pe Marx într-un partizan al democraţiei şi nu îl absolvă de responsabilitatea sa în derivele totalitare pe care sis­temele politice ce s-au revendicat din gândirea sa le-au produs. Marx a fost şi a rămas, cum constata Karl Popper într-o carte celebră, un "inamic al societăţii deschise". Dar nu mai este marele inamic! (Popper îi dedicase lui Marx al doilea volum din Societatea deschisă şi inamicii săi.)

Deşi, având în vedere reacţiile provocate de intervenţia lui Juncker de la Trier, s-ar părea că "o stafie bântuie Europa" - nu cea a comunismului, ci a marxismului - în lumea de astăzi inamicii societăţii deschise, populişti sau iliberali, nu se inspiră din Marx, ci din gândirea adversarilor săi ideologici şi politici de la începutul secolului trecut.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. ...

    Capitalul lui Marx este o revolutie in sine, iar revolutia comunista e singura revolutie adevarata din istorie pentru ca e singura care schimba forma de proprietate. Din pacate probabil vor mai trece 100 de ani pana ce Marx va fi apreciat la adevarata sa valoare.Capitalismul de azi nu mai e de mult, din pacate, o societate deschisa.

    1. pentru că nu putea să îi asigure iubitei lui cele necesare deși lucra.

      Vai ce ce grava situatie - Capitalismul asta unde tineri merg in city break in Barcelona si au burtta plina, dupa ce parintii lor au fost muncitori cu stomacul gol, timorati de Partid si Securitate care schimbasera in 1947 forma de proprietate luand totul oamenilor si dandu-l la statul pe care ei l-au inchis si controlat. Vai ce grav e in capitalism, libera circulatie si kaufland, vai nu mai rezist, sunt un puber rasfatat si vreau revolutie. :))

    În Europa un doctor e plătit în 28 de salarii diferite, pe Glob e țară/salariu cu toate că salvează viața.

    Europa spune că suntem uniți. Oare chiar suntem? 

    Istoria ne spune că condusul politicianist e nou. Războiul a condus lumea cu urme care se văd de pe Lună ca Marele zid chinezesc.

    Firea omului s-a schimbat? 

    1. E contemporan cu secolele.

      Europa este uimita, nu unita. 

    Autorul articolului , Cristian Pirvulescu un politolog local, putin cunoscut in oceanul ginditorilor de valoare din lume, nu vrea sa recunoasca valoarea filozofiei, mai ales economico-sociale a lui Marx apreciind in articol ca acesta este "un filosof marginal". Eternul adevar devoalat si demonstrat de Marx trebuie ascuns de apologetii capitalismului cu orice pret: Averile si bunastarea unora provine din exploatarea omului de catre om. Si cu asta basta. Depinde pe ce parte a baricadei te afli...si mai vorbim care este adevarul (bineinteles convenabil)

    1. Bună constatarea.

      auzim tot mai des despre "victimele comunismului"...dar victimele capitalismului nu se vad zilnic? exploatarea omului de catere om este ceva normal? Cineva spunea: sa ne fereasca Dumnezeu de aristocratia proletariatului..parvenitii astia deveniti peste noapte "capitalisti" practic niste hoti ordinari , se dau acum mari investitori , dar numeni nu explica cum a facut prima suta de mii de euro, nu primul milion...despre ce vorbim? Paraziti...

    Marxismul ca marxismul, dar daca am ajuns sa comentam fabulatiile lui popper e grav! S-a ajuns prea departe.

    1. Orice s-ar spune, dar imaginea făcută de Make este excelenta! După zeci de ani de când scrie, ne arata că de fapt este un grafician mare. Felicitari!

      Ce este excelent in imaginea facuta de Make? o sa vina timpul in care cineva o sa-i rada si lui barba, Cu un simplu X. 

      ...

      In mod explicit, m-ai comparat cu Marx, desi tu intentionai sa-mi iei apa de la moara.

      Nu ma mira, de vreme ce nu pricepi limbajul plastic, de ce l-ai pricepe pe cel discursiv?!

      AI gresit iarasi. 

    Karl Marx ,mason, anticrestin, Homoxexual cuplat cu Engels si intretinut de el. A renuntat la religia sa - mozaism si a devenit evanghelic, de forma, a proclamat in “Die Neue Reichische Zeitung”, el s-a exprimat ca anumite natii sunt total nefolositoare progresului spre socialism, si trebuie exterminate de indata :

    “Nu exista nici un fel de justificare de a se permite unor natii primitive de a continua sa existe, din moment ce nu vor fi niciodata in stare sa inteleaga misiunea istorica a socialismului. Polonezii, valahii (romanii), sarbii si rusii nu vor fi niciodata capabili sa iasa din epoca de piatra.” Exterminarea oamenilor inteligenti din popoarele mentionate mai sus s-a facut cu tenacitate de comunistii evrei Stalin, Trotki, Lenin si ulterior de Ana Pauker,etc.Lenin pe oamenii ii considera idioti folositori ( inclusiv genocidul din padurea Katin ). Nu a lucrat in viata lui o singura zi, nu a fost intr-o fabrica niciodata,etc, o secatura de om. Din 18 volume scrise de el nu s-au publicat decat 4. In celelalte volume se vorbeste de revolutie continua pana la distrugerea totala inclusiv detalii despre ateim si Satanism la care a aderat si Junker. In rest e trist ca oamenii n-au scos in afara legii comunismul si pedepsirea cu adevarat a conducatorilor lui dar si a sustinatorilor lui. Sunt blamati si acuzati patrioti care au facut ceva pentru Romania iar pe adevaratii criminali care au distrus elitele din Romania si Basarabia( peste 500 000 ) nu -I pedepseste nimeni. 

    Cititi si ganditi si apoi raspundeti la intrebarile si opiniile oamenilor.

    .....pre­şedintele Comisei Europene, Jean-Claude Juncker, a ales să participe la ceremoniile din Trier şi a inaugurat, cu această ocazie, o expoziţie dedicată autorului Manifestului Partidului Comunist. 

    Bravo lui! bravo lor! iata ca spre deosebire de noi care stergem totul cu buretele, altii stiu sa aprecieze merul istoriei.  

    Junker a facut un gest normal, un gest nobil; locul lui Marx in istorie trebuie apreciat in raport de timpul in care a trait. Fara Marx la momentul "potrivit" probabil ca societatea/omenirea ar fi ramas in urma mult timp.Trebuie recunoscut ca la momentul respectiv ideile lui Marx (si ale altora, in timp) au fost progresiste/au impins omenirea inainte. De asemenea trebuie facuta diferenta intre idei/teorie si modul in care au fost puse in practica, de catre altii ajunsi la putere. Cititi Statutul Partidului Comunist Roman si vedeti daca are ceva rau (in esenta) impotriva cetateanului sau Romaniei; modul in care a fost pus in practica de catre tovarasii diriguitori este alta poveste. 

    Iata ca timpul/istoria face dreptate; la noi, ... cine stie?.

    1. Titlul complet de mai sus: Achtung, Achtung! proletari din toate zarile, uimiti-va! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb