DUPĂ CE A FOST MENŢIONAT ÎN RAPORTUL CURŢII DE CONTURI Contractul dintre Loterie şi GIR - în proces de renegociere

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 4 aprilie 2013

Oficialii companiei nu ne-au răspuns de ce a fost ales acest contract pentru renegociere şi nu altele, care au adus prejudicii mult mai mari Loteriei

Loteria Română se află într-un proces de renegociere a contractului încheiat cu Grupul Industrial GIR, care operează în piaţa telecom, după cum ne-au spus reprezentanţii companiei de stat, care au refuzat să ne ofere mai multe detalii în legătură cu această renegociere.

Curtea de Conturi precizează, în raportul pe 2010, că Loteria Română a încheiat o serie de contracte păguboase cu mai multe firme, prejudiciile ridicându-se la peste 89 milioane de lei. Curtea de Conturi a semnalat că jumătate din sumă provine dintr-un contract încheiat cu Shelter Security.

Întrebaţi de jurnalistul BURSA de ce a fost ales pentru renegociere contractul cu GIR, oficialii companiei ne-au răspuns: "Vă rog să nu ne mai puneţi alte întrebări pentru că nu vă putem oferi niciun detaliu în legătură cu niciun contract".

Contractul încheiat cu Grupul GIR este unul dintre cele menţionate în Raportul Curţii de Conturi pe 2011. Potrivit Raportului, valoarea contractului de prestări servicii se ridică la peste 57 milioane de lei, fără TVA.

Curtea de Conturi arată că, pentru achiziţia unui sistem de comunicaţii, Loteria Română a majorat în mod nejustificat valoarea estimată a investiţiei cu 50%, respectiv cu suma de 4.048.691 euro, de la valoarea estimată în studiul de fezabilitate, de 8.160.245 euro, ajungând, astfel, la valoarea de 12.208.936 euro. Compania Naţională Loteria Română (CNLR) nu a justificat necesitatea suplimentării serviciilor solicitate şi a numărului de locaţii în care vor fi furnizate serviciile, menţionează Raportul, precizând că Loteria Română a utilizat în mod deliberat un curs valutar supraevaluat.

"Având în vedere faptul că sistemul de comunicaţii cuprindea echipamente proprii, respectiv componente hardware, acestea nu trebuiau incluse în preţul serviciilor, întrucât reprezintă mijloace fixe care au o valoare determinată", adaugă documentul citat.

Raportul susţine că CNLR a declarat câştigătoare oferta depusă de asocierea GIR - Vodafone la valoarea de 57,38 milioane lei, în condiţiile în care oferta evaluată de comisia de evaluare, pe baza preţurilor propuse de către ofertant, a fost în sumă de 49,85 milioane lei.

Grupul grecesc Intralot - venituri de 1,4 miliarde euro

Afacerile grupului grecesc "Intralot", unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa mondială de gambling, au continuat să crească, în 2012, veniturile consolidate ale corporaţiei care activează şi în România ajungând, anul trecut, la 1,374 miliarde euro, valoare cu 14,3% mai mare decât în anul 2011.

Profitul EBITDA a crescut cu 15,4%, ajungând la 177,5 milioane de euro. Un trend ascendent a avut şi profitul brut, care a crescut cu 2,4% până la 58,4 milioane de euro, iar fluxul de numerar a crescut cu 39%, ajungând la 114 milioane de euro.

Performanţele pozitive ale Intralot se datorează dezvoltării afacerii pe mai multe planuri, atât în Grecia cât şi în străinătate, potrivit unui comunicat al companiei, care şi-a extins operaţiunile din Europa, prelungind cu zece ani licenţa de operare a Loteriei naţionale din Malta şi menţinând astfel prezenţa pe una dintre cele mai importante pieţe.

"În plus, Intralot va intra împreună cu Scientific Games (SGI) pe piaţa pariurilor sportive din Germania, care este una dintre cele mai mari la nivel mondial. În Grecia, unde are loc în prezent reforma pieţei jocurilor de noroc, consorţiul din care face parte Intralot a fost selecţionat drept câştigător al licitaţiei pentru operaţiunile Hellenic Lotteries pentru următorii 12 ani. Intralot a mai participat în procesul de vânzare a 33% din acţiunile OPAP de la HRADF şi în procesul de privatizare al Hellenic Horse Racing. De asemenea, în Italia am câştigat recent licenţa pentru operarea, timp de zece ani, a maşinilor de joc electronice şi tip video-loterie. În Statele Unite ale Americii, compania a început operarea în Ohio a unui sis­tem de monitorizare a video-loteriilor şi a obţinut o prelungire pentru trei ani a contractului din Idaho, până în 2017", a declarat Constantinos Antonopoulos, CEO al Intralot Group.

Prezent în 53 de ţări, inclusiv România, grupul are peste 5.500 de angajaţi.

Fostul director general: "Marea bubă a Loteriei este contractul cu grecii"

Fostul şef al Loteriei Române Dan Alexandru Ghiţă sublinia, anul trecut, că CNLR se menţine la cota de avarie şi aprecia că "s-a ajuns într-un moment în care, dacă nu se face ceva, compania moare".

"Marea bubă a Loteriei este contractul cu grecii", a precizat domnia sa, explicând că un grup de firme din Grecia a achiziţioant echipamente şi le-a livrat companiei naţionale, aceasta din urmă plătind partenerului grec şi 70% din încasările nete, în cazul video loteriei, cheltuielile de exploatare fiind în sarcina părţii române.

În ultimii trei ani, Loteria a virat în conturile grecilor 460 de milioane de lei, potrivit lui Dan Ghiţă.

Compania naţională de loterie are un grad de dependenţă de acest grup din Grecia de 97%, orice activitate ar face trebuind să fie aprobată şi efectuată în condiţiile puse de greci, fapt care vine în dezavantajul Loteriei, a mai spus fostul şef al CNLR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb