DUPĂ CE AU "SALVAT" BĂNCILE COMERCIALE CU INJECŢII DE LICHIDITATE... Când vor pleca băncile centrale să planteze şi cartofi?

Publicarea datelor privind inflaţia din luna mai de către INS a fost prilej pentru apariţia unor titluri în presă despre scumpirea alimentelor. Pentru liniştirea populaţiei şi corectarea acestei percepţii greşite, propagandiştii BNR au trecut la contraatac, explicându-ne cum trebuie să "judecăm inflaţia".

Consilierul guvernatorului BNR a exclamat fericit că preţurile mărfurilor nealimentare şi ale serviciilor au înregistrat scăderi lunare, iar facturilor la energie termică, la gaze şi electricitate "nu li s-a mai adăugat nici măcar un singur ban".

Oare a uitat că preţurile energiei sunt reglementate şi creşterile de la începutul anului au majorat nivelul preţurilor pe un palier care a rămas şi în luna mai, adică foarte ridicat pentru puterea de cumpărare a populaţiei? Iar această putere de cumpărare va primi, în curând, o nouă lovitură printr-o nouă majorare a preţurilor energiei?

Directorul direcţiei de preţuri din cadrul INS a încercat, de asemenea, să minimalizeze creşterea anuală a preţurilor de consum, precizând că aceasta este "pe un trend de stagnare", fără să observe panta crescătoare a inflaţiei din ultimele 12 luni (vezi grafic). Nu trebuie să uităm, de asemenea, că stabilizarea inflaţiei este departe, foarte departe, de stabilizarea preţurilor. În primul caz vorbim de ritm de creştere iar în al doilea caz, de nivel.

Orice ritm de creştere semnificativ şi persistent peste zero reprezintă o creştere exponenţială care lasă în urmă salariile şi puterea de cumpărare.

Conform datelor oficiale de la INS, creşterea anuală a preţurilor de consum s-a temperat, într-adevăr, în ultimii zece ani, dar mediile, lunare şi anuale, se află încă departe de stabilitatea preţurilor.

Cu excepţia preţului alimentelor, unde s-au înregistrat scăderi anuale în perioadele martie 2010 - iunie 2010 şi februarie 2012 - iunie 2012, celelalte preţuri au înregistrat creşteri generalizate.

Să fie aceasta excepţia care invalidează orice afirmaţie privind creşterea generalizată a tuturor preţurilor? Nici pe departe. La nivelul mărfurilor alimentare am observat, în ultima perioadă, un efect de substituţie care nu pare să fie inclus în statisticile oficiale. De exemplu, până de curând cumpăram baghete cu brânză de la un supermarket, din cadrul unui mare lanţ internaţional, la preţul de 1,99 de lei. În ultimele două săptămâni a mai rămas doar preţul, niciun bănuţ în plus, dar calitatea s-a prăbuşit. Pâinea s-a transformat într-un burete plin cu aer. Oare nu avem de a face, astfel, cu o inflaţie ascunsă atât de bine încât nu apare în statisticile oficiale?

Şi atunci, "cum judecăm inflaţia"? Conform unei definiţii din DEX, inflaţia este "fenomen specific perioadelor de criză economică, constând în deprecierea banilor de hârtie aflaţi în circulaţie ca urmare fie a emiterii unei mase băneşti peste nevoile reale ale circulaţiei, fie a reducerii volumului producţiei şi circulaţiei mărfurilor, fapt care duce la scăderea puterii de cumpărare a banilor." Alte definiţii, tot din DEX, arată că inflaţia este "devalorizarea şi scăderea puterii de cumpărare a banilor dintr-o ţară, datorită existenţei lor excedentare în circulaţie" sau că este "fenomen caracteristic economiei de piaţă, prin creşterea cantităţii de hârtie-monedă peste nevoile reale ale producţiei şi circulaţiei mărfurilor, ceea ce determină deprecierea puterii de cumpărare a banilor".

Poate că autorii DEX-ului sunt de modă veche sau nu au fost convinşi de definiţia existentă în majoritatea manualelor de economie, unde inflaţia este "creşterea generalizată a preţurilor de consum".

Din păcate, definiţia de care se agaţă băncile centrale, cea cu avansul generalizat al preţurilor, creează confuzie între cauză şi efect. Cum ar fi posibilă creşterea generalizată a preţurilor, dacă emisiunea monetară nu ar depăşi nevoile reale ale circulaţiei?

Dar băncile centrale au ales să ignore efectele masei monetare asupra preţurilor, pentru că acest factor le-ar incrimina direct în ceea ce priveşte inflaţia. Din acest punct de vedere greşeşte şi DEX-ul, atunci când arată că "inflaţia este un fenomen caracteristic economiei de piaţă". Într-o economie liberă, cu adevărat de piaţă, nu există instituţie cu monopol asupra emisiunii monetare, ci banii sunt o marfă rezultată din funcţionarea pieţei.

De-a lungul istoriei, acest rol a fost îndeplinit de aur şi argint, iar obţinerea lor presupune alocarea de capital şi muncă. Producţia metalelor preţioase era determinată de cererea de pe piaţă, la fel şi valoarea lor de schimb faţă de alte mărfuri. De când băncile centrale au "obţinut" monopolul emisiunii monetare, banii au devenit un element exogen pieţei, aflat la discreţia factorului politic.

Dar aceste elemente nu contează. Cartoful este de vină pentru distorsionarea nivelului general al preţurilor! Cartoful, alături de fructele proaspete şi citrice, reprezintă "trei dezordini" într-o lume a preţurilor ordonate şi cuminţi. Cât de puternică poate să fie o legumă care are o pondere de doar 0,88% în lista produselor ale căror preţuri sunt publicate de INS, chiar dacă dinamica anuală a preţurilor sale arată o evoluţie ciclică regulată, în jurul unei uşoare tendinţe de scădere!

Oare la fel de duşmănos este cartoful şi faţă de coşurile de consum ale europenilor? Am "vizitat" câteva site-uri ale birourilor naţionale de statistică din Europa şi am constatat că, într-adevăr, cartoful este inamicul public numărul unu, cu potenţial serios de destabilizare a întregii construcţii europene din ultimele decenii.

În Belgia, preţul cartofului şi-a temperat creşterea anuală până la 16,4% în luna mai 2013, de la 21,5% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 18,6%. Preţul cartofilor noi a crescut doar cu o rată anuală de 9,6%.

În Finlanda, preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 8,7% în luna mai 2013, în condiţiile în care preţurile legumelor au cres-cut cu 24,2%, iar creşterea indicelui general al preţurilor a fost de 1,6%. Aţi ghicit, probabil, vinovatul. Cartoful! Preţul inocentei legume a crescut cu o rată anuală de 34,8%, iar pentru cartofii neecologici creşterea a fost de 47,9%.

Chiar şi în Germania, preţul cartofilor a crescut cu o rată anuală de 26,7%, pe fondul unei creşteri lunare de 10,4%, iar în Spania creşterea anuală a fost de 24,3%, în condiţiile unei creşteri lunare de 5,5%.

După birourile de statistică am trecut şi la "scanarea" presei europene pentru a afla opiniile oficialilor băncilor centrale cu privire la ameninţarea reprezentată de cartof. Încă nu am găsit nimic. Oare teama de ridicol i-a împiedicat pe guvernatori şi purtătorii lor de cuvânt să apară în presă cu acuzaţii la adresa cartofului?

Acolo unde nu există această teamă, există şi o soluţie simplă. Conform legii cererii şi ofertei, preţurile nu vor reprezenta o ameninţare, atâta vreme cât oferta este mare în raport cu cererea.

În condiţiile în care tiparniţele tot au fost setate pe modul "fără număr", oare băncile centrale nu îşi pot folosi experienţa, acumulată în procesul de anihilare a ciclurilor economice, pentru creşterea anticiclică a producţiei de cartofi? În fond, înfiinţarea culturilor agricole nu costă nimic, dacă nu luăm în considerare cos-tul seminţei, fertilizatorilor, energiei şi combustibilului.