DUPĂ CE I-A ENERVAT PE CĂNCESCU ŞI SCRIPCARU,  Apa Braşovului îi va da dureri de cap şi lui Băsescu

Ovidiu Vrînceanu
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 24 iulie 2007

"Dacă până în 15 august nu se rezolvă problemele legate de Compania Apa Braşov, astfel încât să putem accesa grantul de 111 milioane de euro din fonduri structurale ne vom retrage viceprimarul din echipa de conducere a Primăriei Braşov", a anunţat, ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, care este şi preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL. În plus, acesta a anunţat că va face un memoriu prin care să îl informeze pe preşedintele Traian Băsescu despre neînţelegerile dintre administraţia judeţeană şi cea municipală de la Braşov, aceste fricţiuni putând duce la pierderea unui grant de 111 milioane de euro pentru modernizarea Companiei Apa Braşov. Compania Apa este regie autonomă în portofoliul Consiliului Judeţean, iar primarul George Scripcaru, pre­şedintele PD Braşov, şi-a manifestat deseori dorinţa ca municipalitatea să devină proprietarul ei, având în vedere că peste 80% din patrimoniul regiei se află pe teritoriul oraşului Braşov.

Nu cad la pace la acţiuni

Compania Apa Braşov, furnizorul de apă potabilă şi canalizare al municipiului Braşov, ar putea primi un grant de 111 milioane de euro din fonduri structurale, în cazul în care se va transforma în operator regional. Problemele au apărut pentru că administraţia judeţeană solicită municipiului Braşov să intre în asocierea care va administra Compania Apa cu un aport de capital de şase milioane de euro. Primarul Scripcaru ar fi de acord, însă, dacă şi administraţia judeţeană ar veni cu aport de capital.

Braşovenii vor trebui să acopere gaura

În cazul în care cele două părţi vor cădea la pace, Compania Apa Braşov ar urma să furnizeze servicii de alimentare cu apă şi canalizare către 13 localităţi - Braşov, Hărman, Sânpetru, Codlea, Ghimbav, Feldioara, Rupea, Hoghiz, Homorod, Ungra, Prejmer, Bran şi Moeciu. În afară de Scrip­caru, ceilalţi primari, se pare, de-abia aş­teaptă încheierea unei înţelegeri prin care regia judeţeană să devină furnizorul regional al acestor servicii.

Ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi, a trimis în urmă cu trei luni o adresă către toate primăriile implicate în acest proiect şi către CJ Braşov, prin care avertiza că "în cazul în care până pe 21 mai nu veţi lua măsuri concrete în vederea creării operatorului regional, sunteţi direct responsabili atât pentru pierderea asistenţei tehnice (în valoare de un milion de euro) pentru pregătirea proiectului de investiţii, cât şi pentru efectele negative pe care pierderea finanţării nerambursabile le va avea asupra populaţiei judeţului Braşov".

56 de milioane de euro

s-ar cheltui în municipiu

Din grantul de 111 milioane de euro, peste 56 de milioane de euro s-ar cheltui în municipiul Braşov pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a conductelor de apă, precum şi reabilitarea şi extinderea reţelei de canalizare şi de epurare a apelor uzate. Alte 25 de milioane de euro din aceşti bani ar urma să fie investite în Codlea, aproape 19 milioane de euro în Rupea, în Prejmer urmând să fie investiţi aproximativ 8,5 milioane de euro, iar în sistemul de canalizare al zonei Bran - Moeciu vor fi investiţi peste 5,5 milioane de euro.

Braşovul - locul 10 la preţul apei, locul 20 la canalizare

Compania Apa Braşov a mai beneficiat după anul 2000 de un grant ISPA de 43 de milioane de euro, cofinanţarea din partea judeţului Braşov fiind de 17 milioane de euro. De asemenea, regia de apă a contractat un credit de 50 de milioane de euro de la BERD în 1995, ambele investiţii vizând modernizarea şi reabilitarea reţelelor de apă din municipiul Braşov, precum şi creşterea calităţii apei. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov spune că, în ciuda acestor credite, preţul apei nu a crescut foarte mult. "Suntem pe locul 10 în ţară la preţul apei şi pe locul 20 la canalizare, dar avem cele mai mari investiţii. În plus, grantul acesta din fondurile structurale ar fi cel mai mare din ţară după cel acordat pentru reabilitarea Staţiei de epurare de la Glina, acela fiind de 250 de milioane de euro", a spus Căncescu.

Andronache: "Dacă nu se va ajunge la o înţelegere, voi elibera postul"

Viceprimarul PNL al Braşovului, Gabriel Andronache spune că se va supune deciziei partidului şi va elibera funcţia în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere între cele două părţi.

Pe de altă parte, primarul Braşovului, George Scripcaru spune că "nu mă interesează problemele PNL-ului, pentru că am deja foarte multe acţiuni la PD, unde sunt preşedinte".

PNL a decis să îşi retragă membrii şi din Consiliile de Administraţie ale RIAL SRL şi RAT (Regia Autonomă de Transport) SRL, firme aflate în administrarea municipalităţii braşovene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb