DUPĂ CE ÎN ACEEAŞI PERIOADĂ DIN 2015 A AVUT PIERDERI, Piraeus Bank România raportează un profit brut de 3,8 milioane euro la 9 luni

Andrei Stan
Bănci-Asigurări / 23 noiembrie 2016

Piraeus Bank România raportează un profit brut de 3,8 milioane euro la 9 luni

Piraeus Bank România a înregistrat, la nouă luni, un profit brut de 3,8 milioane euro, faţă de perioada similară a anului trecut când a avut pierderi, informează un comunicat al băncii, remis Redacţiei.

Activele totale ale băncii au crescut faţă de începutul anului cu 6%, ajungând la 1.678 milioane de euro.

Banca a înregistrat în nouă luni ale anului o creştere cu 8% a depozitelor clienţilor, faţă de finele anului trecut, până la 928 milioane de euro şi o creştere similară de 8% la creditele corporate.

Potrivit băncii, creditele pentru IMM-uri, în creştere uşoară cu 1% faţă de finalul anului 2015 şi managementul activ al creditelor neperformante au contribuit de asemenea la îmbunătăţirea profitabilităţii.

"Am redus numărul de sucursale, dar am crescut eficienţa şi am obţinut rezultate mai bune. În acelaşi timp, managementul activ al portofoliului de credite neperformante a consolidat parametrii de stabilitate şi solvabilitate", a declarat Cătălin Pârvu, CEO al Piraeus Bank România.

Solvabilitatea la nouă luni este de 17,4%, iar rata fondurilor proprii de 14,8%, precizează banca. Raportul credite brute/depozite a fost de 0,85 la 30 septembrie 2016, faţă de 0,95 la finele anului 2015.

Rata creditelor neperformante (90+) a scăzut sub 4%, în timp ce rata expunerilor neperformante a scăzut la 8,5%, situându-se sub media pieţei, mai arată datele băncii.

De asemenea, numărul de carduri emise a crescut cu 6% faţă de începutul anului.

Piraeus Bank România activează de 15 ani pe piaţa din ţara noastră şi deserveşte aproximativ 300.000 de clienţi.

Grupul financiar Piraeus Bank se concentrează pe zona Europei de S-E şi este prezent în zece ţări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb