DUPĂ DOI ANI DE MERS ÎMPIEDICAT, Fondul Proprietatea a mai pierdut din greutate

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 14 februarie 2008

Fondul Proprietatea a mai pierdut din greutate

Evaluarea contabilă arată o diferenţă de aproape un miliard de lei faţă de capitalul social fixat de lege Diferenţa ar proveni din modul în care a fost inclusă valoarea acţiunilor BCR în capitalul Fondului

Valoarea activelor care formează capitalul social este de 13,27 miliarde lei (3,65 miliarde euro), potrivit raportului de evaluare a activelor Fondului Proprietatea (FP), mai mică cu 966,7 milioane lei decât valoarea capitalului social, stabilită prin lege, a anunţat ieri Fondul.

Conform actului constitutiv, capitalul social al Fondului Proprietatea este de 14,24 miliarde lei, împărţit în 14,24 miliarde acţiuni cu valoare nominală de 1 leu.

Evaluarea activelor Fondului Proprietatea a fost făcută de societatea Finevex SRL. Ziarul Bursa a publicat în premieră, încă din noiembrie 2007, că evaluarea a constatat o diferenţă de peste 250 de milioane de euro faţă de valoarea capitalului social. Surse din Ministerul Economiei şi Finanţelor susţin că diferenţa ar fi apărut ca urmare a modului în care au fost incluse acţiunile BCR, respectiv la valoarea tranzacţiei cu ERSTE Bank, iar nu la valoarea totală a Băncii Comerciale Române. Evaluarea contabilă, o procedură relativ simplă, a fost făcută abia la doi ani de la înfiinţarea Fondului, ceea ce arată ritmul în care această soluţie gândită pentru despăgubirea foştilor proprietari îşi va atinge scopul. Firma Finevex susţine în raport, potrivit surselor citate, că a întâmpinat dificultăţi în a evalua corect acţiunile necotate incluse în patrimoniul Fondului prin lege.

Potrivit legii, dacă prin raportul de evaluare se constată că valoarea activelor aportate nu coincide cu valoarea capitalului social iniţial stabilită prin hotărârea Guvernului privind înfiinţarea Fondului Proprietatea, acţiunile corespunzătoare "valorii lipsă se consideră neplătite şi aparţin în întregime statului român".

Statul român a transferat însă către Fondul Proprietatea, cu titlul de vărsământ la capitalul social, sume suplimentare. Ele totalizează 351,75 milioane lei.

Conform Legii 247/2005, "orice vărsământ efectuat de statul român la Fondul Proprietatea, în numerar sau natură, se consideră făcut cu prioritate pentru stingerea obligaţiei de plată a acţiunilor subscrise şi neplătite, iar după îndestularea acestora, pentru majorarea capitalului social al Fondului".

Fondul nu a emis statului român noi acţiuni în schimbul sumelor suplimentare. Statul român, prin sumele suplimentare, a acoperit 351.750.779 din totalul de 966.690.992 de acţiuni neplătite pe care le are la Fondul Proprietatea.

Astfel, statul român are un număr de 614.940.213 acţiuni neplătite la Fondul Proprietatea, ele reprezentând 4,63% din valoarea capitalului social al Fondului.

Până la data plăţii integrale, acţiunile neplătite sunt indisponibilizate în contul statului român la Depozitarul Central şi nu pot fi vândute sau transmise persoanelor despăgubite şi deţinătorilor de titluri de despăgubire sau de conversie.

La 8 februarie 2008, Fondul Proprietatea a indisponibilizat aceste acţiuni neplătite, la Depozitarul Central.

Statul mai deţine a 82,67% din acţiunile subscrise şi plătite ale Fondului Proprietatea.

La începutul lunii februarie 2008, numărul acţionarilor persoane fizice ai Fondului Proprietatea a ajuns la 2.820, iar valoarea acţiunilor lor reprezenta 11,26% din capitalul social. La începutul acestui an, numărul acţionarilor persoane fizice ai Fondului era de 3.028.

Fondul Proprietatea a fost creat în 2005 ca soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist cărora nu li se mai pot restitui în natură averile confiscate.

În prezent, Fondul Proprietatea are deţineri la 88 de companii, din care cele mai multe sunt din sectorul energetic, dar şi-ar putea mări participaţia la unele din aceste firme.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb