Operatorul de telefonie mobilă Orange - France Telcom a anunţat, ieri, numirea oficială a lui Thierry Millet în funcţia de CEO (n.r. Chief Executive Officer) al diviziei din România.
Prezent la conferinţa de presă prilejuită de acest eveniment, Olaf Swantee, SEVP (n.r. Senior Executive Vice-President) France - Telecom, a declarat că "pe termen scurt-mediu dorim să creştem numărul de angajaţi din România, de la aproximativ 2.700 la 3.000", prin dezvoltarea tehnologiei informaţiei, compania intenţionând să ofere servicii companiilor din alte ţări, membre ale Grupului.
• 1,6 miliarde euro - investiţiile "Orange" în 11 ani de prezenţă în ţara noastră
Potrivit domnului Swantee, "Orange" a investit aproximativ 1,6 miliarde euro în piaţa românească de profil, în cei 11 ani de prezenţă locală. La nivelul ţării noastre, investiţiile anuale se cifrează în jurului procentului de 13% din veniturile "Orange" România, iar pentru acest an, în ciuda contextului economic în care ne aflăm, reprezentantul Grupului susţine că investiţiile vor fi menţinute într-un ritm asemănător celui de până acum.
"Vom investi şi în telefonia fixă la un moment dat, când vom considera că este timpul potrivit", a mai declarat domnul Swantee. În ceea ce priveşte strategia "Orange" România pentru 2009, noul CEO al companiei, domnul Thierry Millet, a declarat că una dintre priorităţile sale se referă la optimizarea distribuţiei, prin sistemul de franciză implementat. În aces sens, compania a semnat deja un parteneriat local cu reţeaua "eMAG", prin care mizează pe o dezvoltare importantă a acestui segment al afacerii. Thierry a adăugat: "Pentru a atinge acest obiectiv ne vom adapta modelul operaţional. Lansarea programului de franciză în luna martie şi dezvoltările on-line recente sunt exemple relevante ale iniţiativelor de transformare".
"Parteneriatele reprezintă o parte foarte importantă a strategiei noastre. Spre exemplu, avem parteneriatul cu "Apple", "Orange" fiind cel mai mare partener al acestuia la nivelul numărului de ţări unde suntem prezenţi în această formulă. Acesta este un exemplu concret al strategiei noastre", consideră domnul Swantee.
• Millet: Tranzacţia "Cosmote - Zapp" ridică problema unor licenţe
Referitor la recentul acord semnat între companiile "Cosmote" şi "Zapp" România, prin care aceasta din urmă a devenit proprietatea operatorului "Cosmote", CEO-ul "Orange" România susţine că "se pune problema licenţelor cumulate de grupul "Romtelecom - Cosmote". Ne aşteptăm ca distribuirea licenţelor să nu ridice problema corectitudinii la nivelul pieţei de profil din România. Credem că orice competiţie trebuie să fie corectă", a precizat domnul Millet.
Fără a insista pe acest subiect, Olaf Swantee a declarat că, fiind vorba de o piaţă concurenţială, compania pe care o reprezintă îşi va adapta strategiile în funcţie de evoluţia pieţei. Mai mult decât atât, domnia sa s-a arătat încrezător în potenţialul de creştere al pieţei de profil din ţara noastră, considerând că, în ciuda condiţiilor de criză, "comunicaţiile au puterea să ne scoată din recesiune".