După trei experienţe internaţionale, Roxana Monica Vîlcu se întoarce în ţară şi preia rolul de Country Manager la 4Service Group

T.B.
Companii / 7 martie

Roxana Monica Vîlcu, Country Manager pentru România al 4services Group

Roxana Monica Vîlcu, Country Manager pentru România al 4services Group

4Service Group, compania internaţională de cercetare în furnizarea de servicii de customer experience şi facility management, are un nou Country Manager în România - Roxana Monica Vîlcu, se arată într-un comunicat al 4Service Group, remis redacţiei. Cu o experienţă de peste 20 de ani în România, dar şi la nivel internaţional, în ţări precum Grecia, Franţa şi Arabia Saudită, Roxana Monica Vîlcu este un specialist în domeniul cercetării de piaţă, cu o carieră solidă şi o contribuţie semnificativă în domeniul market research, în special pe cercetare calitativă, semiotică şi etnografie, transmite compania.

Potrivit comunicatului, "Piaţa locală este dinamică şi în continuă evoluţie, iar rolul de Country Manager îmi oferă posibilitatea de a contribui la dezvoltarea şi consolidarea poziţiei 4Service Group în România. Obiectivul meu principal este axat pe dezvoltarea şi implementarea viziunii strategice a companiei, promovând o cultură a excelenţei şi identificând tendinţele din piaţă pentru a stimula creşterea business-ului. Cred că experienţa mea în cercetare de piaţă, business development şi management va contribui la consolidarea poziţiei noastră în industrie, iar alături de echipa pe care o coordonez vom reuşi să ajungem la rezultate remarcabile", a declarat Roxana Monica Vîlcu, Country Manager pentru România al 4services Group.

Înainte de a se alătura echipei 4Service Group România, Roxana Monica Vîlcu a ocupat funcţii cheie, precum cea de Senior Qualitative Consultant al companiei de marketing research MKOR, fiind responsabilă pentru proiectarea, moderarea şi analiza cercetărilor calitative, şi pentru recomandări strategice cu privire la o gamă largă de experienţe de brand, precizează sursa. Între 2017-2022, Roxana Monica Vîlcu a efectuat cercetări şi analize de piaţă, din rolul de Planning Insight Director în cadrul companiei Quester. Totodată, în perioada 2015-2017, a gestionat o echipă în Arabia Saudită pentru deservirea clienţilor pentru a asigura livrarea promptă a serviciilor din funcţia de Senior Consumer Insight Manager în cadrul companiei Nielsen, se mai arată în comunicat.

4Service Group este o companie internaţională de cercetare cu sediul central în Viena, Austria. Compania a fost înfiinţată în 2001 cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii clienţilor săi şi a persoanelor care interacţionează cu afacerea, utilizează serviciile sale şi consumă produsele sale, informează sursa menţionată.

Compania oferă o gamă completă de servicii de customer experience şi facility management, adaptate nevoilor specifice ale fiecărui client. 4Services Group implementează proiecte complexe pentru creşterea vânzărilor şi dezvoltarea afacerilor companiilor orientate către client, transmite sursa. Cu Roxana Monica Vîlcu în fruntea echipei din România, 4Service Group îşi propune să continue să ofere soluţii de top şi să-şi consolideze poziţia de lider pe piaţa locală, arată datele comunicatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb