DUPĂ UN AVANS DE 20%, ÎN 2016 Stihl România estimează afaceri în creştere cu 15%, în 2017

RAMONA RADU
Ziarul BURSA #Companii / 13 aprilie 2017

Stihl România estimează afaceri în creştere cu 15%, în 2017

Investiţie de cinci milioane de euro, în dezvoltarea reţelei de magazine, în 2016

Producătorul german de motoutilaje Stihl a avut anul trecut, la nivelul ţării noastre, o creştere cu peste 20% a cifrei de afaceri, faţă de 2015, creştere care provine de pe toate segmentele de produse, a declarat, ieri, domnul Ioan Mezei, director general Stihl România.

Domnia sa a spus: "2016 a fost un an bun pentru Stihl, peste media multianuală. Anul trecut a existat o creştere a cererii, a pieţei şi a consumului, bazată pe o relaxare fiscală (reducerea TVA la produse, creşterea, în general, a salariilor etc.)".

Compania este pe profit, la fel ca în ultimii ani, conform domnului Ioan Mezei.

Acesta a mai precizat că grupa motocoaselor a crescut cu mai mult de 30%, ca număr de utilaje, iar cea de motoferăstraie, cu peste 15%, ca număr de utilaje.

Compania şi-a dezvoltat reţeaua de distribuţie, în ţara noastră, ceea ce a facilitat creşterea vânzărilor, iar printre obiectivele pentru acest an, Stihl România îşi propune să-şi extindă reţeaua de dealeri cu 5-10%. În prezent, compania are 200 de distribuitori, iar numărul de magazine este în creştere. La finele anului trecut, numărul acestora era de 360.

În 2016, Stihl România a început dezvoltarea reţelei de magazine, făcând o investiţie de cinci milioane de euro.

Domnul Mezei estimează că numărul de clienţi creşte cu circa 10% în fiecare an. Domnia sa ne-a menţionat, însă, că Stihl România nu face evaluări exacte, anual, pentru a determina numărul de clienţi. "Există clienţi care schimbă achiziţia pe produse premium, de pe cele de calitate mai redusă", a adăugat domnia sa.

Cel mai bun distribuitor al companiei contribuie cu aproximativ 1 milion de euro la rulajul companiei, adică 3%, a spus domnul Ioan Mezei, menţionând că Bucureştiul nu a fost o piaţă foarte ridicată pentru companie, întrucât zonele principale sunt cele cu potenţial forestier.

Stihl România investeşte în extinderea facilităţii din Otopeni, unde se află sediul şi baza logistică.

De asemenea, reprezentantul Stihl România se aşteaptă ca cifra de afaceri şi profitul să crească cu 15% anul acesta, faţă de 2016.

Compania are o atitudine optimistă, pentru acest an, pe fondul consumului crescut şi al pieţei în creştere. "În 2016, piaţa a crescut cu circa 20%", a adăugat domnul Ioan Mezei.

Conform datelor existente, business-ul mondial al companiei germane Stihl a crescut cu 5,4%, atingând 2,4 miliarde de euro, la sfârşitul lui august 2016. Stihl intenţionează să investească 1 miliard de euro în dezvoltare, până în 2019, iar investiţiile globale au atins 235 de milioane de euro, în 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb