EDITORIAL E încă întuneric

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 23 decembrie 2022

Cornel Codiţă

Un întuneric cosmic, cu soare îngheţat pe linia orizontului. Mai sus nu vrea, nu poate sau nu îndrăzneşte încă să se mai ridice. Sunt zile de cumpănă, dar oamenii sărbătoresc. Nu atît pentru că şi-ar mai fi găsit un prilej de bucurie, ci pentru a ajuta roata timpului şi a lumii să se învîrtă mai departe. Ard simbolic Trecutul pentru a-l închide în ţinuturile sale reci, pentru a-l ţintui definitiv la porţile Prezentului pe care nu le va mai putea trece, dar mai ales pentru a deschide ferestrele Viitorului. Sunt zile scrise-n stele în care zei solari se nasc, meniţi să dăruiască lumină şi salvare oamenilor. Sufletelor lor. Uriaşe forţe nevăzute nouă se înfruntă, iar înfruntarea lor va hotărî dacă Întunericul va fi îngăduit să dăinuie fără oprelişti, veşnic, sau va fi curmat de Noul Soare, apărător şi purtător al vieţii pe Pămînt. Sunt zile străbătute, cutremurate, de speranţa atît de omenească a unui nou început, dar şi de ştiinţa esoterică a faptului că acest început, menit în stricte arcane planetare, trebuie să aibă loc, să se întîmple. Nu doar o anticipaţie bazată pe dorinţa omenească, naturală, vitală, de bine, de adăpost şi căldură, de ocrotire, ci un fel de certitudine distilată, rarefiată, epurată în complicate, alchimice alambicuri. O certitudine care se revelează, însă, doar celor iniţiaţi. De la ei şi prin ei "ştim" şi noi, ceilalţi: un Nou Soare este menit să se ridice şi să domnească peste lume, pînă cînd îi va veni şi lui sorocul să se prăvale în adîncuri pentru ultima oară, să se oprească din drum ca sleit de puteri, să moară pentru a lăsa locul urmaşului său. El însuşi, renăscut.

E întuneric în lume, căci lumea-i cotropită iară de hoardele sălbatic despletite ale Războiului, hrănite din distrugerea a ceea ce mintea, sufletul şi mîinile oamenilor au clădit cu trudă din tată-n fiu, din generaţie-n generaţie. Adăpate din arderea şi risipirea roadelor Pămîntului cu sudoare strînse în hambare, din suferinţa şi ţipetele disperate ale pruncilor, femeilor, tinerilor şi bărbaţilor în floarea vîrstei, schingiuiţi şi omorîţi fără de milă doar pentru ca El, Stăpîn fără de noimă al Destinelor, să se poată împăuna cu Puterea şi Neînfrînarea lui. De la Răsărit la Apus, în toate cele patru colţuri ale lumii trîmbiţele războiului sună ca şi cînd Pacea şi lumina ei nu ar mai valora nici cît o ceapă degerată. Sunt vremuri de măcel, iar osteneala lui nu pare să-i atingă pe unii oamenii niciodată. Se-ascund în vrăşmăşite neguri izvoarele de apă moartă din care Nenorocirea se adapă şi capătă din nou puteri să strice rosturile lumii.

E întuneric şi ceaţă în minţile atîtor oameni. Mulţi nu mai ştiu nici unde-i Calea, nici Adevărul, nici Lumina. Au hotărît, prin urmare, că drumul cel bun nu este nici măcar cel care duce Nicăieri, ci acela care duce în prăpastie, că orice este mai folositor, mai demn de-a fi slăvit. Mai ales minciuna, răstălmăcirea, rătăcirea cu bună ştiinţă a fărîmelor de adevăr pe care le presăram în urma noastră în speranţa că vom găsi cîndva drumul de întoarcere la casa Binelui, a Frumosului şi Adevărului. Lumea post-Adevărului, a post-Binelui şi a post-Luminii se prăvale peste noi, necruţătoare, indiferentă la ceea ce distruge fără să pună nimic în loc. Nimic altceva decît moloz, ruină, munţi de piatră seacă răsturnată peste alţi munţi de piatră seacă. Revedeţi zilele acestea capodopera cinematografică a cuplului Veroiu/Piţa, "Nunta de piatră" şi veţi înţelege şi cu ochii şi cu ochii minţii esenţa vremurilor întunecate pe care le trăim. Nu la scara unor singulare destine umane, ca în lumea lui Agîrbiceanu, ci la scara umanităţii însăşi, mînată de propria ei nesăbuinţă pe tărîmurile pîrjolite, niciodată roditoare, ale post-umanismului. Ale tiraniei pe care abia mai atîrnă zdrenţele unor vetuste croieli democratice. Se va scutura în curînd de ele şi va rămîne goală, în toată "splendoarea" puterii sale de cotropire.

E frig sau întuneric, uneori şi frig şi întuneric, în casele, colibele, adăposturile încropite din cartoane, bidoane sau bucăţi de tablă ale miliardelor de oamenilor care au neşansa să fie prenumăraţi printre dezmoşteniţii acestei lumi atît de rău şi de nesocotit croite. Unii vor să ne facă a crede că sunt dezmoşteniţii soartei, iar vina este, în cea mai mare parte, a lor. Ori, că altfel nu se poate. Ba mai mult, că fac degeaba umbră pămîntului şi am putea "salva planeta" dacă i-am împuţina. Drastic. Cu miliardul. Două, trei rate şi omenirea ar putea deveni din nou un loc "vizitabil", iar planeta ar respira mult mai uşurată, regăsindu-şi echilibrele distruse de atîta "progres" şi "civilizaţie".

Ne-a mai rămas un singur tărîm care este al nostru, al fiecăruia şi al tuturor celor ce ne-am născut ca oameni: casa sufletelor noastre. Aici, orice ar fi şi orice s-ar întîmpla în lumea de afară, putem, avem datoria şi chemarea, să nu lăsăm a se înstăpîni niciodată întunericul. De aceea, rogu-vă pe fiecare, aprindeţi lumînările bradului, nu beculeţele strălucitoare şi reci. Petreceţi măcar o oră, în fiecare din aceste trei zile, privind în linişte lumina aceea plăpîndă, tremurătoare, în pericol să se topească oricînd şi în fiece moment, dar care are puterea miraculoasă să lumineze şi să ne încălzească boţul acela de eternitate şi dumnezeire pe care îl purtăm în noi.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb