Eduard Hellvig îşi anunţă demisia de la conducerea SRI

S.B.
Politică / 3 iulie 2023

Eduard Hellvig îşi anunţă demisia de la conducerea SRI

Şeful Serviciului Român de Informaţii Eduard Hellvig îşi anunţă demisia de la conducerea SRI, considerând că şi-a atins obiectivele, informează news.ro.

El a precizat că a discutat acest subiect cu preşedintele Klaus Iohannis şi că l-a informat şi pe preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI.

"Pietrificarea în funcţie nu este bună. Ea poate duce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la confundarea funcţiei cu persoana care o deţine. Nu vreau să evit abordarea frontală a unui subiect legitim dezbătut în spaţiul public. Nu cred că este bine pentru democraţie ca o persoană să concentreze expunerea la informaţie secretă pentru un timp îndelungat. Consider că din moment ce mi-am atins obiectivele propuse, nu există niciun raţionament să continui să ocup această funcţie. Am reuşit restructurarea instituţiei, am promovat o nouă generaţie în funcţiile de conducere şi am pus la dispoziţia societăţii informaţii din Arhivele Fostei Securităţi", a afirmat Eduard Hellvig, luni într-o declaraţie de presă.

Opinia Cititorului ( 22 )

  1. Atitudine de om cu bun simt.Trebuie urmat si de altii

    1. Nu există noțiunea de bun simț la nivelul acesta. Cei cu bun simț nu ajung în astfel de funcții pentru că nu pot face măgăriile pe care le fac ăștia și nu răspund la comenzile/ordinele unora.

      Cel mai probabil domnul a plecat din funcție pentru că așa i s-a comandat și pentru a fi relocat pe altă funcție utilă unora. De către cine? Cred că e clar pentru toți comentatorii din ceea ce văd mai jos. 

    S-a saturat partenerul strategic de tine ori vrea sa te pună președinte.

    1. Buna teoria, in momentul de fata Firea nu are contra-candidat si va castiga la pas !

      Corect.

      #nostradamus.

      :))) 

      Firea?

    Si-o fi atins obiectivele, dar noi nu le stim, fiind secret de serviciu : )))

    1. :))

    Cum și-a atins obiectivele, cum a aparat Constitutia? Cum a aparat caracterul național al statului? Dar suveranitatea? Dar caracterul unitar? Dar indivizibilitatea?

    1. Nici pastilele nu le-a aparat!

    Obiectivele dumnealui au fost obiectivele marelui partener strategic. A condus serviciul din Romania de informatii. Un penibil care crede ca-si apara tara atuncu cand face sluj in fata partenerilor strategici.

    Pleaca un lingau, vine unul si mai mare.

    Obiective secrete, pe persoana fizica.

    1. Corect, I-au lăsat părinții moștenire SRI ul.

    si demisia si-a citit-o de pe hartie . conform traditiei la noi , dupa rau urmeaza foarte rau .

    1. Sa nu greșească, stăpânește mai greu limba romana.

    Și-a atins obiectivele, n-a mai rămas nimic.

    L-o primi soros înapoi?

    Bravo!!! Sa va dați toți demisia, nu numai directorul. Oricum nu faceți nimic bun pentru tara. A fi sluga partenerilor strategici nu se pune.

    securistul ramane toata viata securist oricat de mult ar incerca unii sa-l vopseasca.

    Pas cu pas ați distrus tara.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb