Efectele gazelor naturale lichefiate asupra climei sunt mai grave decât efectele cărbunelui

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 noiembrie 2023

Efectele gazelor naturale lichefiate asupra climei sunt mai grave decât efectele cărbunelui

English Version

"În toate scenariile luate în considerare, emisiile totale de gaze cu efect de seră provenite de la GNL sunt mai mari decât cele provenite de la cărbune, fiind cu 24% până la 274% mai mari". (Robert W. Howarth, profesor la Universitatea Cornell)

-------------

"Amprenta de gaze cu efect de seră a GNL este mai mare decât cea a cărbunelui, iar nevoile energetice pe termen scurt, cum ar fi cele cauzate de invazia rusă a Ucrainei, sunt mai bine satisfăcute prin redeschiderea instalaţiilor de cărbune închise decât prin extinderea infrastructurii GNL". (Robert W. Howarth, profesor la Universitatea Cornell)

Călin Rechea

Un studiu recent al unui profesor american dă o lovitură grea planurilor de înlocuire a cărbunelui cu gaze naturale lichefiate (GNL) în centralele producătoare de energie electrică şi termică.

Estimările sale arată că emisiile de la nivelul întregului lanţ de producţie, distribuţie şi consum ale GNL produs în SUA şi transportat în Europa sunt de aproape trei ori mai mari decât emisiile de gaze cu efect de seră rezultate în urma arderii cărbunelui în centralele termice.

Articolul cu titlul "The Greenhouse Gas Footprint of Liquefied Natural Gas (LNG) Exported from the United States" este semnat de Robert W. Howarth, profesor în cadrul Departamentului de Ecologie şi Biologie Evolutivă la Universitatea Cornell, şi este disponibil la adresa https://tinyurl.com/4en9zp6h.

Încă de la început, autorul precizează că emisiile poluante sunt deosebit de mari în cazul gazelor de şist, a căror exploatare a permis Statelor Unite să devină cel mai mare exportator de gaze naturale lichefiate din lume. Extracţia din acest tip de zăcăminte este însoţită de emisii masive de CO2, iar apoi există eliberări masive ale metanului în atmosferă, un gaz cu efect de seră mult mai puternic decât al dioxidului de carbon, în toate etapele de producţie şi transport.

O sursă majoră a emisiilor o reprezintă procesul de evacuare a metanului din rezervoarele de pe vapoare în timpul transportului pentru reducerea presiunii. Tehnologiile moderne permit utilizarea acestuia pentru alimentarea motoarelor, însă costurile rămân deosebit de mari.

"În toate scenariile luate în considerare, emisiile totale de gaze cu efect de seră provenite de la GNL sunt mai mari decât cele provenite de la cărbune, fiind cu 24% până la 274% mai mari", se arată în studiul profesorului de la Universitatea Cornell.

Oricât de rău arată comparaţia dintre GNL şi cărbune, situaţia este, de fapt, mult mai gravă. "În toate scenariile luate în considerare, pentru toate tipurile de vapoare utilizate pentru transportul GNL, emisiile de metan depăşesc emisiile de dioxid de carbon rezultate din arderea finală a GNL", mai subliniază profesorul Howarth.

Adică poluarea este foarte mare în cazul GNL chiar înainte de utilizarea sa finală? Oare autorităţile "competente" nu ar fi trebuit să aibă răspunsul pentru astfel de întrebări "nesemnificative" înainte să lanseze tot felul de proiecte fantasmagorice, finanţate cu împrumuturi masive, prin ignorarea completă a aspectelor economice?

Unde au fost şi unde sunt oamenii de ştiinţă, inginerii, academicienii de la oraşe şi sate, care ar trebui să le arate analfabeţilor funcţional de la guvernare adevărata dimensiune şi costul potenţial din spatele propagandei climatice?

"În timp ce unii susţinători ai GNL au susţinut că acesta are un beneficiu climatic prin înlocuirea cărbunelui, analiza prezentată aici infirmă acest lucru", se arată în concluzia studiului publicat de profesorul Robert W. Howarth.

Concluziile profesorului american au fost prezentate în cotidianul Die Welt sub titlul "Gazul lichefiat importat este mult mai dăunător mediului decât cărbunele".

După cum scrie publicaţia germană, organizaţia neguvernamentală Environmental Action Germany (Deutsche Umwelthilfe e.V. - DUH), care se bucură de o influenţă semnificativă în stabilirea politicilor de mediu nu doar în Germania ci şi în Europa, consideră că rezultatele studiului vor conduce la creşterea presiunilor asupra guvernului de la Berlin şi a Uniunii Europene pentru acţiune.

În câteva zile, la Bruxelles se vor vota reglementări mult mai stricte în ceea ce priveşte emisiile de metan din industria de petrol şi gaze.

Oare vor ajunge politrucii europeni la concluzia că trebuie interzis şi gazul natural lichefiat, mai ales cel importat din SUA?

Revista americană "The New Yorker" a prezentat datele cercetătorului american drept dovadă a politicilor climatice greşite ale administraţiei Biden.

"Capacităţile de export ale GNL sunt în curs de extindere semnificativă n SUA, pe fondul cererii ridicate din Germania, ceea ce contravine obiectivelor de protecţie a climei ale guvernului american", subliniază revista din New York.

Miza este extrem de ridicată, însă efectele GNL asupra schimbărilor climatice par să nu conteze deloc pentru autorităţile de la Washington.

Prioritatea este alta, conform unui articol recent din Financial Times, unde se arată că "SUA încearcă să submineze ambiţia Rusiei de a deveni un mare exportator de GNL".

Autorităţile americane tocmai au anunţat impunerea unor sancţiuni pentru proiectul Arctic LNG 2, în care Novatek, al doilea producător de gaze din Rusia după Gazprom, este acţionar principal, cu o cotă de 60%. Alţi acţionari sunt două companii de stat din China, compania franceză TotalEnergies şi o asociaţie de firme japoneze.

Sancţiunile americane implică blocarea oricăror achiziţii de gaze lichefiate de la Arctic LNG 2 pentru ţările din Europa şi Asia. Dacă nu ar fi vorba despre o ipocrizie dezgustătoare, sancţiunile americane ar trebui ridicate în slăvi ca măsuri exemplare de salvare a mediului.

Articolul din New Yorker aminteşte că profesorul de la Cornell nu este la prima "abatere", ci a dovedit de multe ori că are dreptate. Profesorul Howarth a început să studieze implicaţiile emisiilor de metan asupra climei din 2009. Concluziile studiilor sale au fost minimalizate de oficialii administraţiei Obama, deoarece puneau sub semnul întrebării efectele exploatării gazelor de şist.

"A existat un raport foarte faimos de la Cornell, pe care l-am analizat şi am decis că nu este credibil", declara atunci Steven Chu, Secretarul Energiei în administraţia Obama. Datele ulterioare au dat dreptate studiilor publicate de profesorul Howarth, care au fost confirmate şi de o echipă de cercetare de la Harvard.

Acum, profesorul american susţine că "amprenta de gaze cu efect de seră a GNL este mai mare decât cea a cărbunelui, iar nevoile energetice pe termen scurt, cum ar fi cele cauzate de invazia rusă a Ucrainei sunt mai bine satisfăcute prin redeschiderea instalaţiilor de cărbune închise, decât prin extinderea infrastructurii GNL".

Concluzia sa imperativă subliniază necesitatea renunţării cât mai rapid posibil la utilizarea GNL în calitate de combustibil şi oprirea construcţiilor pentru orice tip de infrastructură GNL.

Motivul este simplu de înţeles, chiar şi pentru politrucii europeni, şi porneşte de la "amprenta gazelor cu efect de seră, mai mare decât aceea a gazelor naturale".

În aceste condiţii, este nevoie doar de un efort intelectual nesemnificativ pentru a realiza că una dintre priorităţile globale o reprezintă încetarea utilizării gazelor naturale lichefiate.

Oare un astfel de efort nesemnificativ chiar depăşeşte capacitatea intelectuală a autorităţilor din Europa sau este vorba despre altceva?

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ...

    'Efectele gazelor naturale lichefiate asupra climei sunt mai grave decât

    efectele cărbunelui' 

    verzii germani totusi "adora: gazul lichefiat adus din USA,cu tancherel  

    "bombe ecologice" la pret "foarte redus",

    daca economic si ecologic e o catastrofa,politic este corect,si asta e decisiv 

    Este vorba despre altceva. Marea resetare se poate face doar cu crize si socuri, dupa cum au spus public initiatorii. Distrugerea surselor de energie este parte din plan. Societatea trebuie intoarsa cu susul in jos pentru a fi fortata sa accepte de una singura "diverse". Adica vor sa ne sinucida.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb