EJOBS: Ce să întreprinzi astăzi pentru viitorul traseu profesional

Companii / 8 iunie 2022

Ce să întreprinzi astăzi pentru viitorul traseu profesional

Eşti eroul principal în scenariul carierei tale şi astfel e bine să-ţi pregăteşti strategia în favoarea ta. Să alegi domeniul în care vrei să activezi, compania sau chiar un mediu de lucru potrivit pentru tine. Toate aceste decizii în privinţa traseului profesional îţi aparţin. Astfel, ţi-am pregătit o listă de lucruri pe care să le faci astăzi pentru viitoarea carieră şi care ar putea să te ajute să ajungi la destinaţia dorită.

 

Setează destinaţia la care vrei să ajungi

Până să porneşti la drum, este foarte important să ştii care este destinaţia sau cel puţin să ai o direcţie spre care să te îndrepţi. Gândeşte-te foarte bine la obiectivele pe care vrei să le atingi. Iar ca să-ţi fie de ajutor, trece-le într-o agendă şi revino asupra lor din când în când ca să vezi cum au evoluat lucrurile şi la ce mai ai de lucrat.

Profită de oportunităţile pe care le poţi întâlni la evenimentele de carieră

Evenimentele de carieră sunt oportunităţi reale de a cunoaşte angajatori sau potenţiali colegi de la companii pentru care ai vrea să lucrezi. Asta te va ajuta să-ţi faci o părere despre cultura şi valorile unei organizaţii. Nu în ultimul rând, este important să profiţi şi de trainingurile oferite de companii imediat după angajare. Învăţarea continuă este o parte vitală pentru dezvoltarea carierei tale. Profită de ridicarea restricţiilor şi de organizarea a tot mai multor astfel de evenimente la care poţi participa. 

 

Urmează un exemplu

Fiecare dintre noi, indiferent de vârstă sau de jobul pe care îl ocupăm, avem un coleg sau un manager pe care îl apreciem, un model demn de urmat. Ar fi bine ca şi tu să-ţi alegi acea persoană din compania în care lucrezi sau chiar din domeniu spre care vrei să te orientezi. Cu siguranţă, persoana pe care o alegi va fi deschisă să te îndrume şi să te ajute, dacă şi tu vei arăta că eşti dispus să depui efort în acest demers.

Nu te lăsa descurajat în ciuda unor situaţii neplăcute pe care le poţi întâlni

Atunci când te afli la început de drum, te poţi confrunta cu diverse situaţii, mai puţin confortabile. Poate nu reuşeşti să te descurci cu anumite atribuţii sau poate încă nu ai cunoscut suficient de bine colegii şi nu ai reuşit să legi relaţii de prietenie. Îţi recomandăm să ai răbdare şi să nu te dai bătut, căci nimeni nu s-a născut învăţat şi nimeni nu le ştie pe toate nici după zeci de ani de experienţă.

Urmează un curs de specializare în domeniul dorit

Acest punct nu se poate întâmpla peste noapte. În unele domenii poate dura ani de zile pentru a-ţi pune baze solide. Astfel, începe cu paşi mărunţi. Poţi să te înscrii la un curs de specializare profesională în domeniul în care doreşti să lucrezi. Sunt multe cursuri de formare, însă e important să le studiezi mai întâi programa şi să discuţi cu un trainer. Dacă accentul e pus mai mult pe partea teoretică, cursul nu te poate ajuta pe viitor în angajare sau în a lucra ca freelancer. Există însă opţiuni care-ţi permit să îmbini partea teoretică cu partea practică, iar la finalul cursului vei fi ghidat în carieră. Spre exemplu, dacă IT-ul este opţiunea dorită, atunci poţi alege să te înscrii în proiectul Cursuri de IT by eJobs, cofinanţat din Fondul Social European, parte a programului Operaţional Capital Uman 2014-2020. Acesta are mai multe etape (consiliere, cursurile propriu-zise, coaching). În cadrul acestuia, ai ocazia să îmbini partea teoretică cu partea practică, să pui trainerului întrebări în timp real şi să faci schimb de experienţă cu ceilalţi cursanţi. După finalizarea cursurilor, echipa de consiliere în carieră din cadrul proiectului îţi va oferi suportul necesar pentru a-ţi găsi job. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb