Elveţienii de la "Mineco" vor exploata minele "Moldomin"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 15 septembrie 2011

ANAF a cerut schimbarea lichidatorului judiciar, această solicitare urmând să fie soluţionată astăzi

Societatea "Mineco" din Elveţia va exploata minele "Moldomin" SA, după ce a câştigat licitaţia de vânzare a acestora, portivit "RTZ & Partners" - lichidator judiciar al debitoarei: "< Mineco > a fost desemnată, ieri, câştigătoarea procedurii de negociere directă privind valorificarea bunurilor imobile absolut indispensabile exploatării, împreună cu transferul licenţei de exploatare, deţinute de către < Moldomin >".

Grupul "Mineco" AG, care acţionează în diferite ţări şi domenii de activitate, deţinând trei mine în stare de funcţionare (două în Serbia şi una în Bosnia) şi alte active în ţări ca Muntenegru sau Chile, s-a angajat că va face investiţii în valoa-re de minim 150 de milioane de euro, la minele din Moldova Nouă, nivelul investiţiilor necesare fiind previzionat în caietul de sarcini la cel puţin 50 de milioane de euro, ne-a declarat Răzvan Zăvăleanu, Managing Partner al "RTZ & Part-ners" SPRL. Potrivit domniei sale, "Mineco" va păstra cei 45-50 de salariaţi de la "Moldomin", urmând să creeze circa 400-500 de noi locuri de muncă, urmând să aducă specialişti din alte ţări care să-i instruiască pe angajaţi.

Procedura de vânzare a minelor a fost începută cu mai multe luni în urmă, fiind suspendată temporar de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), în calitate de creditor bugetar. În legătură cu acest lucru, domnul Zăvăleanu ne-a spus: "Săptămâna trecută, a fost judecată acţiunea de suspendare şi sistare a activităţii de valorificare a activelor de la < Moldomin >, fiind respinsă de judecătorul sindic. ANAF a promovat şi o cerere de schimbare a lichidatorului judiciar, care urmează să se judece mâine (n.r. astăzi).

Reprezentanţii ANAF consideră că procedura de vânzare nu a fost condusă corect. Acum, după decizia judecătorului sindic, nu ştiu dacă ei îşi vor mai menţine cererea. Vom vedea ce se va întâmpla".

Răzvan Zăvăleanu ne-a mai precizat că preţul obţinut de la cumpărător este mai mare decât valoarea minimă de vânzare stabilită de creditori, adăugând: "Preţul real se calculează, de fapt, adunând banii achitaţi către creditori cu suma care reprezintă obligaţiile de mediu - în jur de 68 de milioane de euro - şi cu valoarea investiţiilor asumate".

Potrivit domniei sale, odată cu modificarea caietului de sarcini au fost incluse două obligaţii majore pentru cumpărător. În primul rând, obligaţiile de mediu vor reveni în sarcina cumpărătorului, în cazul în care vor fi închise minele, statul fiind scutit, astfel, de cheltuirea celor aproximativ 68 de milioane de euro. În ce de-al doilea rând, cumpărătorul va trebui să îndeplinească condiţiile tehnico-financiare impuse de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM). În următoarele 60 de zile, "Mineco" ar trebui să primească acordul ANRM.

Răzvan Zăvăleanu se declară mulţumit de reuşita procedurii de negociere directă, susţinând că atragerea acestui investitor va însemna salvarea zonei Moldova Nouă şi a locuitorilor acesteia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb