eMAG investeşte 300.000 de euro în programul de dezvoltare a liderilor

G.U.
Companii / 30 septembrie 2021

Delia Rotaru, VP People & Organisation eMAG

Delia Rotaru, VP People & Organisation eMAG

eMAG continuă să investească în dezvoltarea profesională a managerilor din organizaţie. Prin programul Grow Talent, în care compania investeşte 300.000 de euro, 85 de lideri şi viitori lideri din eMAG au acces la trei programe de business organizate de Harvard Business School şi London School of Economics, care se vor derula până la finalul acestui an, se arată într-un comunicat de presă.

"Cred că toţi colegii mei ştiu că la eMAG apreciem foarte mult învăţarea continuă, indiferent de momentul în care eşti în carieră, iar noi avem constant acces la cursuri şi programe de dezvoltare potrivite pentru fiecare rol în parte. Programele organizate de Harvard Business School şi London School of Economics sunt adaptate nevoilor de dezvoltare pe care le au managerii seniori de la eMAG şi îi ajută să-şi structureze şi mai bine cunoştinţele pe care le dobândesc zi de zi în proiectele inovatoare şi complexe din organizaţie", a declarat Delia Rotaru, VP People & Organisation eMAG.

Cei 85 de manageri care au intrat în program îşi vor dezvolta competenţele de gândire strategică, strategie comercială, financiară şi operaţională urmând trei cursuri intensive furnizate de Harvard Business School şi London School of Economics.

Potrivit sursei citate, pe lângă cele trei programe, echipa de executive management va participa la sfârşitul acestui an, cât şi la începutul anului viitor, la diverse programe organizate de universităţi de prestigiu precum IMD, MIT, Wharton sau Harvard.

eMAG investeşte constant în creşterea echipei şi a dezvoltat, de-a lungul timpului, Academii de Business, Marketplace & People, programe de dezvoltare a noii generaţii de lideri precum Future25 sau Upgrade, programul de dezvoltare a oamenilor aflaţi la începutul carierei sau programe de executive development, în parteneriat cu universităţi precum Harvard, MIT sau London School of Economics, cum este şi Grow Talent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb