Emil Boc: "La fonduri europene, din nefericire, se lucrează cu români, cu metehnele lor în aplicare"

F.A.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 23 aprilie 2010

Emil Boc: "La fonduri europene, din nefericire, se lucrează cu români, cu metehnele lor în aplicare"

Guvernul lucrează la îmbunătăţirea procedurilor de absorbţie a banilor europeni, domeniu în care "din nefericire se lucrează cu ro-mâni cu metehnele lor în aplicare", estimările indicând însă că în 2010 va fi simţit un impact pozitiv al nivelului de contractare a acestor fonduri, afirmă premierul Boc. "Fondurile europene, care reprezintă o resursă extraordinară pentru România, şi aici lucrăm, pentru că şi aici, din nefericire, aceste fonduri se lucrează cu români care, la fel ca fiecare dintre noi, au metehnele lor în aplicare. Dar vreau să vă asigur că ştim ce avem de făcut şi anul acesta se va simţi impactul pozitiv al fondurilor europene", a spus Boc, citat de Mediafax.

El a apreciat că nivelul ridicat al persoanelor asistate social, de aproximativ 12 milioane persoane, relevă că munca este tratată în România "la nivel facultativ".

"Toată această modalitate înseamnă că nu suntem eficienţi, iar munca este tratată la nivel facultativ în această ţară. Ştiu că aceste lucruri nu sunt pe plac şi nu te face popular ca om politic să le spui oamenilor < nu se poate fără muncă >, pentru că toată lumea, prin reacţie naturală, caută beneficii maxime, confort minim, dar nu se poate", a adăugat Boc.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. IN ULTIMII 20 DE ANI S-A INVATAT LUMEA LA ASISTENTA SOCIALA, DE LA TZIGANI LA ORASENI DE LA TARA SI SATENII ABONATI LA CRISMA. TREBUIE REVIZUITE ACESTE ALOCATII MAI ALES LA TZIGANI SI TARANI ALCOOLICI (MUNCIND LA ORAS LA NEGRU).

    TZIGANII FAC PURADEI SI TRAIESC ATIT DIN ALOCATII CIT SI HOTZII DE TOT FELUL, DE ACEEA S-AU INMULTIT IN HALUL ASTA. 

    ...nu s-a gandit ca de fapt cei ce lucreaza la fonduri europene, sunt prosti ?!?! Ia ganditi-va domnule prim-ministru, cam cati idioti ai mata pe tarlaua administratiei locale! Ganditi-va ca aveti doar slugi, care nu iau decizii, asteapta sa decida altcineva. Spuneti-le ca PCR s-a desfiinta si nu mai vine secretarul de partid sa ordone.Trebuie sa gandeasca ei.Nu sa stea la birou, sa mai treaca o zi, si creierul lor mic si prost, cu tot cu facultate, sa se gandeasca doar la ziua de maine si sa nu-l supere pe seful sa-l dea afara, pentru ca el in mintea lui, stie ca este prost genetic.

    MAI NEA CAISA CUM AI REUSIT SA ITI DAI SEAMA CA .....GUVERNU E RO-MAN ...E GREU TARE GREU CAT DESPRE FONDURILE EUROPENE CE SA MAI ZIC ARUNCA O PRIVIRE L A 112 SI INTREABA IMBECILI CARE LUCREAZA ACOLO DE CE NE IMPIEDICA SA FACEM DOSARELE CUM TREBUIE ( ADICA AZI E BINE SE POATE PE LEVANTICA .....FACI DOSAR ..ACTE ...UMBLI DE NEBUN ...IL DEPUI ..TOTUL OK ...DUPA CARE TE SUNA SI ITI ZICE CA NU SE MAI POATE PE LEVANTICA CA NA SA DESCOPERIT CA E PLANTA MEDICINALA ST TRE SA FACI PE ALTCEVA .....SI FRAIERE IAO DE LA CAPAT ) NE CAISA CE ZICI IS ANGAJATI MEI SAU AI TAI ???? PAI EU CU CINE MAI VOTEZ SAU CE SA FAC MAI EMIGREZ ODATA IA ZII .

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb