Emmanuel Macron şi Pedro Sanchez semnează un "tratat de prietenie şi cooperare"

V.G.
Internaţional / 19 ianuarie 2023

Emmanuel Macron şi Pedro Sanchez semnează un "tratat de prietenie şi cooperare"

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez şi-au afişat astăzi viziunea comună în ce priveşte necesitatea unui "răspuns foarte voluntarist" la subvenţiile masive din planul american de investiţii în tranziţia energetică al preşedintelui Joe Biden, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Suntem şi unul, şi celălalt conştienţi de faptul că trebuie reacţionat în manieră foarte voluntaristă, pentru a da un mesaj foarte clar firmelor noastre", a declarat Macron în faţa presei cu ocazia unui summit franco-spaniol la Barcelona.

"Europa traversează un moment dificil din cauza războiului (din Ucraina - n.red.), dar şi din cauza unor decizii comerciale luate de aliaţii Europei precum Statele Unite", a subliniat Sanchez la rândul său.

"Salutăm faptul că Statele Unite intră într-o tranziţie verde, dar trebuie găsit un acord pentru ca acest angajament în tranziţia verde să nu însemne dezindustrializarea Europei", a adăugat el.

Planul de investiţii al preşedintelui american (Inflation Reduction Act, IRA), ce prevede ajutoare masive pentru companiile implantate în SUA în sectorul vehiculelor electrice sau al energiilor regenerabile, provoacă mari îngrijorări în UE.

Europenii încearcă în prezent să obţină derogări de la planul american, iar Macron caută să-şi convingă partenerii de importanţa adoptării unui plan european la fel de amplu, despre care va vorbi duminică cu cancelarul german Olaf Scholz.

Comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a dat asigurări săptămâna trecută la Madrid că lucrează la măsuri comparabile cu subvenţiile americane, pentru protejarea industriei europene în faţa riscului de distorsionare a concurenţei.

Macron şi Sanchez au semnat astăzi, la Barcelona, un "tratat de prietenie şi cooperare", care aduce relaţia dintre Paris şi Madrid la cel mai înalt nivel, într-o perioadă în care cuplul franco-german traversează o fază dificilă.

Tratatul prevede o întărire a relaţiilor bilaterale în domeniile migraţiei, apărării, energiei, tineretului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb