E.ON a finalizat o nouă centrală fotovoltaică, de circa jumătate de milion de euro, pentru grupul Printmasters

T.B.
Companii / 13 octombrie 2023

E.ON a finalizat o nouă centrală fotovoltaică, de circa jumătate de milion de euro, pentru grupul Printmasters

E.ON Energie România a finalizat construcţia şi instalarea unui sistem de generare a energiei fotovoltaice pentru compania Printmasters din jud. Maramureş, în cadrul unui parteneriat încheiat în acest an, valoarea investiţiei apropiindu-se de 500.000 de euro, se arată într-un comunicat al E.ON, remis redacţiei.

Peste 1.000 de module fotovoltaice au fost montate pe una dintre halele de producţie din localitatea Cicârlău (jud. Maramureş), şi, prin acest sistem, Printmasters va produce anual 543 MWh, ceea ce echivalează cu 36% din energia electrică necesară pentru consumul propriu, conform sursei citate. De asemenea, compania îşi va reduce emisiile de CO2 cu peste 100 de tone în fiecare an, se mai arată în comunicat.

"Fiecare centrală fotovoltaică nou instalată ne duce cu un pas mai aproape de ceea ce ne dorim: un viitor mai verde şi un consum de resurse responsabil şi sustenabil. Încrederea pe care o primim din partea colaboratorilor noştri, prin numărul mare de solicitări de soluţii de energie fotovoltaică, ne onorează dar ne şi obligă, totodată, să oferim clienţilor, persoane fizice sau juridice, deopotrivă, servicii de calitate, adaptate nevoilor şi aşteptărilor acestora", a declarat Claudia Griech, director general al E.ON Energie România, transmite sursa citată.

"Prin acest parteneriat, Printmasters îşi doreşte extinderea surselor de energie regenerabilă prin instalarea de panouri fotovoltaice care vor furniza energie verde pentru liniile noastre de producţie. E.ON Energie România este recunoscută ca fiind unul dintre liderii în domeniul soluţiilor de energie regenerabilă şi, împărtăşind acest angajament pentru sustenabilitate şi responsabilitate socială, această colaborare a fost alegerea firească pentru noi. Valorile noastre - respect, responsabilitate, rezultate - se reflectă în toate aspectele afacerii, prin responsabilitate socială şi angajament pentru mediul înconjurător, cu impact pozitiv asupra comunităţii locale", a completat Jacques de Boer, CEO Printmasters, potrivit comunicatului.

E.ON a asigurat companiei beneficiare întreg proiectul de investiţie pentru eficientizarea energetică, de la consultanţă şi proiectare personalizată, până la implementare şi finanţare, informează compania.

Pe segmentul non-rezidenţial, portofoliul de proiecte de generare fotovoltaică al E.ON Energie România cuprinde, în prezent, peste 330 de proiecte finalizate, în valoare totală de 58 de milioane de euro, transmite sursa citată. Producţia totală de energie fotovoltaică este de peste 75 GWh/an, iar emisiile de CO2 sunt reduse cu aproximativ 20.140 de tone în fiecare an, menţionează compania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb