E.ON lansează noua comunitate virtuală numită "Republica Inovatorilor" ("Republic of Innovators"), prima platformă de acest fel lansată vreodată de o companie din sectorul energetic. Aceasta îşi propune să reunească liderii energetici mondiali în jurul unei cauze comune: tranziţia reală către o lume energetică digitală durabilă, prin parteneriate, inovare şi schimb de cunoştinţe, conform unui comunicat remis redacţiei.
"Republica Inovatorilor" este un punct de întâlnire virtual gratuit pentru antreprenori, top manageri, lideri din diverse industrii, instituţii şi universităţi din întreaga lume. Fiecare membru al comunităţii devine "cetăţean al inovaţiei" şi are ocazia să se întâlnească, să îşi creeze propria reţea şi să comunice cu experţi în energie.
Într-o lume 3D interactivă foarte captivantă, sub formă de insulă virtuală zburătoare, membrii beneficiază de o serie de instrumente interesante, inclusiv pentru dezvoltarea reţelei, jocuri interactive şi acces exclusiv la evenimente online live, seminarii web şi subiecte despre energie. Streamurile live planificate includ evenimentul emblematic al E.ON "Energy Innovation Days" din 5-7 octombrie 2021, care a adunat anul trecut peste 5000 de telespectatori din 63 de ţări.
Pentru a sublinia importanţa parteneriatelor, insula prezintă actorii globali ai energiei în "Valea parteneriatelor". Companiile care s-au alăturat deja includ startup-uri de top în domeniul energiei, precum Lumenaza şi Cuculus, universitatea de cercetare RWTH Aachen, programul global de inovare Free Electrons şi alţi lideri din industrie.
"Republica Inovatorilor" îşi propune să aibă o contribuţie directă la transformarea digitală şi la tranziţia energetică prin creştere durabilă. În acest spaţiu, amprenta de carbon a spaţiului comunitar este compensată în întregime, făcându-l o lume virtuală neutră în materie de carbon.
"E.ON este un lider în domeniul inovaţiei, transformării şi schimbării în lumea energiei - atât în afaceri, cât şi în modul în care interacţionează cu partenerii, clienţii şi colegii noştri", spune Thomas Birr, Chief Strategy and Innovation Officer la E.ON. "Republica Inovatorilor este un spaţiu în care toţi aceştia pot începe un dialog cu noi şi cu alţi factori de schimbare, aici pot împărtăşi păreri şi pot învăţa despre tehnologii pentru ca împreună să accelerăm astfel tranziţia energetică".