Erdogan crede că va fi restabilit curând acordul cerealelor, deşi Putin acuzase Occidentul de eşecul acestuia

V.S.
Internaţional / 4 septembrie 2023

Erdogan crede că va fi restabilit curând acordul cerealelor, deşi Putin acuzase Occidentul de eşecul acestuia

Liderul rus, Vladimir Putin, a dat vina pe Occident pentru colapsul acordului ce asigura transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră şi a negat că retragerea Moscovei ar genera o criză alimentară globală, conform News.ro.

Comentariile sale vin după mai multe ore de discuţii purtate la Soci cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care însă continuă să fie optimist şi crede că acordul ar putea fi restabilit în curând. "Occidentul, ca să spunem lucrurilor pe nume, ne-a înşelat cu privire la obiectivele umanitare pe care le-ar fi urmărit prin Iniţiativa de la Marea Neagră, de a ajuta ţările în curs de dezvoltare", a declarat Vladimir Putin în conferinţa de presă comună susţinută alături de Recep Tayyip Erdogan.

"Aşa cum am mai spus, am fost pur şi simplu forţaţi să luăm această decizie", a continuat Putin, referindu-se la ieşirea Moscovei din acord, în luna iulie, când a refuzat să-l prelungească, după un an de funcţionare.

Rusia a declarat, la ieşirea din acord, că garanţiile promise Moscovei de Occident printr-un memorandum anexat acordului, referitoare la propriile sale exporturi de produse agricole şi îngrăşăminte, nu au fost respectate.

În plus, Putin a continuat să nege că exporturile din Ucraina - unul dintre principalii furnizori de cereale din lume, alături de Rusia - ar influenţa piaţa alimentară globală, iar lipsa lor ar provoca o criză. "În mod evident, rezilierea acordului nu a afectat pieţele globale de producţie şi aş dori să subliniez acest lucru în mod special. Indiferent ce se spune despre acest lucru, preţurile cerealelor continuă să scadă, nu există o penurie fizică de alimente. Există probleme cu distribuţia echitabilă a acesteia, da. Dar acest lucru nu are nimic de-a face cu aşa-numitul acord pentru cereale", a adăugat Putin, citat de CNN.

În altă ordine de idei, liderul de la Kremlin a descris întâlnirea cu Erdogan ca desfăşurându-se "într-o atmosferă constructivă şi de afaceri".

Înainte de a începe discuţiile propriu-zise cu Ergodan, Putin declarase că Rusia ar fi dispusă să ia în considerare reluarea acordului privind cerealele. "Vom face acest lucru de îndată ce toate înţelegerile privind ridicarea restricţiilor la exportul de produse agricole ruseşti vor fi pe deplin implementate", a spus el.

La rândul său, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a mediat anul trecut alături de ONU încheierea acordului cu Rusia pentru transportul în siguranţă al cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, a declarat alături de Putin că el crede că va fi posibil în curând ca înţelegerea să fie restabilită.

"Credem că vom ajunge la o soluţie care va satisface aşteptările într-un timp scurt", a declarat Erdogan, după prima sa întâlnire faţă în faţă cu Putin în decurs de aproape un an.

"Vom fi pregătiţi să luăm în considerare posibilitatea de a reactiva acordul privind cerealele şi i-am spus domnului preşedinte despre acest lucru din nou astăzi - vom face acest lucru de îndată ce toate înţelegerile privind ridicarea restricţiilor la exportul de produse agricole ruseşti vor fi pe deplin implementate", a spus Putin în conferinţa de presă comună cu Erdogan.

Acordul a avut ca scop transportul cerealelor din Ucraina către pieţele mondiale prin Marea Neagră şi atenuarea unei crize alimentare globale despre care Naţiunile Unite au spus că a fost agravată de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie anul trecut.

Rusia şi Ucraina sunt doi dintre principalii producători agricoli din lume şi actori importanţi pe pieţele de grâu, orz, porumb, rapiţă, ulei de rapiţă, seminţe de floarea-soarelui şi ulei de floarea-soarelui.

În timp ce exporturile ruseşti de alimente şi îngrăşăminte nu fac obiectul propriu-zis al sancţiunilor occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina, Moscova a declarat că restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurările au îngreunat transporturile.

"Occidentul continuă să blocheze aprovizionarea cu cereale şi îngrăşăminte din Federaţia Rusă pe pieţele mondiale", a acuzat Putin, adăugând că Occidentul a "înşelat" Rusia cu privire la acest acord.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb