Erdogan - mare mutare surpriză

Recep Erdogan a făcut o declaraţie care lasă statele NATO, cele mai multe dintre ele, cu gura căscată. A afirmat, nici mai mult nici mai puţin, că Turcia susţine aderarea Ucrainei la NATO. Asta în timp ce tot Turcia anunţă, în mod constant, că se opune primirii Cehiei. Se întâmplă doar cu câteva zile înaintea summitului de la Vilnius, care va avea loc în 11-12 iulie.

Ce semnificaţie are această mutarea a lui Erdogan? Înainte de a încerca un răspuns, să precizăm că acesta şi-a arătat susţinerea faţă de Ucraina cu prilejul întâlnirii pe care a avut-o la Ankara cu Volodimir Zelensky. Să fi fost Erdogan dominat de sentimente favorabile faţă de interlocutorul său? Indiscutabil, acest important lider politic, cu cea mai mare experienţă dintre şefii de stat europeni, are şi o dimensiune de persoană sentimentală. Să fi fost dominat de sentimente? Sau raţiunea de stat i-a dictat să ia o asemenea decizie? Dacă este valabilă cea de-a doua ipoteză, atunci suntem obligaţi să vedem ce a luat în calcul Recep Erdogan pe tabla de şah a politicii globale?

Până în prezent, a funcţionat în ceea ce priveşte Alianţa Nord-Atlantică o regulă tabu. Şi anume că niciun stat aflat în război cu un alt stat nu poate fi primit în NATO. Se consideră că într-un asemenea scenariu, automat toate statele NATO intră în Război. Ori prin definiţie cel puţin, NATO se prezintă drept o instituţie cu caracter defensiv. Nu ofensiv. Dar Ucraina se află în plin conflict armat cu Federaţia Rusă. Este adevărat că Erdogan insistă, de câte ori are prilejul, pentru declanşarea şi apoi pentru finalizarea unor tratative de pace între Federaţia Rusă şi Ucraina. Îţi imaginează cumva liderul de la Ankara că este posibil ca în următoarele două-trei zile, deci până la summitul de la Vilnius, ar putea să fie încheiat un tratat de pace între cele două state aflate în război? Cu certitudine nu. Erdogan este un lider politic lucid şi pragmatic.

Pe de altă parte, dintre toate statele NATO, după Ungaria, Turcia este a doua ţară care face eforturi pentru realizarea unui consens NATO - Federaţia Rusă. Din această perspectivă, el trece drept un susţinător constant al lui Vladimir Putin, cu care are relaţii apropiate, chiar dacă Turcia, silită de rigorile tratatului NATO, susţine Ucraina, inclusiv sub aspect militar. Să facă Erdogan o tentativă, in felul acesta, de a rupe bunele relaţii cu Moscova? Şi această ipoteză trebuie exclusă.

La fel cum poate fi exclus şi scenariul conform căruia, în mod demonstrativ, Turcia susţine intrarea în NATO a Ucrainei, chiar cu riscul declanşării unui război mondial, şi în acelaşi timp îşi utilizează dreptul de veto împotriva Suediei, care cinstit vorbind se califică, din toate punctele de vedere, pentru a adera la NATO. Chiar dacă Erdogan are destul de multe obiecţii legate de toleranţa excesivă a guvernului Suedez faţă de radicalismul Kurd.

Căile NATO se dovedesc a fi din ce în ce mai încurcate. Mai încâlcite chiar. Pentru că tot înaintea reuniunii de la Vilnius, reuniune cardinală pentru viitorul NATO, care intenţionează să dobândească un statut global, un alt stat membru, respectiv Slovacia, decide brusc să se opună cu toată tăria ofertei lansate de Erdogan privind invitarea Ucrainei de a se alătura statelor NATO. Slovacia invocă interesul naţional. Reprezentanţii acestui stat susţin că Slovacia ar fi pusă în pericol prin primirea Ucrainei, întrucât o asemenea decizie ar plasa NATO în stare de război în raport cu Federaţia Rusă. Mai sunt doar trei zile până când la Vilnius se vor lua decizii cardinale, fără ca România să joace un rol cu adevărat activ, întrucât în mod oficial, autorităţile de la Bucureşti nu s-au pronunţat într-o chestiune atât de importantă. Ca şi când noi nu avem de apărat interesul naţional. În ceea ce mă priveşte, cred că la Vilnius, fierberea de azi se va calma şi nu vom asista la niciun fel de decizie spectaculoasă. Va fi mărit bugetul NATO prin creşterea bugetelor de apărare ale tuturor membrilor, iar alianţa va decide ca de acum încolo, la nevoie, să acţioneze global. Adică pe tot mapamondul. Şi în ceea ce ne priveşte limpede, că Marea Neagră încetează de a mai fi, de acum încolo, un lac închis dominat exclusiv de flotele Turciei şi Federaţiei Ruse.