ERIC STAB, FIC: "Transformarea creşterii economice în dezvoltare - una din provocările actuale"

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 iunie 2017

"Transformarea creşterii economice în dezvoltare - una din provocările actuale"

Una dintre provocările actuale este reprezentată de transformarea creşterii economice într-o dezvoltare sustenabilă, este de părere Eric Stab, preşedintele Consiliul Investitorilor Străini (FIC). Domnia sa a menţionat, citat de News.ro: "Cred că una dintre provocările de astăzi este să transformi această creştere mare a PIB într-o dezvoltare sustenabilă, într-o dezvoltare adevărată. Sau mai simplu spus: de la creştere economică la dezvoltare. Ce este dezvoltarea economică, în fapt? Este materializarea prin rezultate tangibile şi vizibile. Acesta este ceea ce cetăţenii vor să vadă în fiecare zi. Ei vor să vadă rezultatul creşterii ţării, iar infrastructura este o parte importantă".

Domnia sa a afirmat că în multe metropole din Vest există o dezvoltare a ceea ce se numeşte "smart city", dar că este dificil de realizat acest concept în paralel cu cele care ţin de gestionarea unor probleme curente, precum cele legate de transport sau de managementul deşeurilor.

Eric Stab a menţionat: "Dacă te duci în oraşe cu care Bucureşti concurează, acolo sunt investiţii masive an de an, în domenii precum management inteligent al traficului, iluminat public inteligent, în cel de eficienţă energetică. Şi este într-adevăr foarte dificil să ai grijă în acelaşi timp de nevoile de bază ale cetăţenilor şi să nu pierzi contactul cu alte oraşe care se concentrează pe soluţii inteligente".

În ceea ce priveşte eficienţa energetică, şeful FIC a dat exemplul oraşelor mici din Polonia, unde există acţiuni de reabilitare a clădirilor publice prin parteneriat public-privat şi fonduri UE.

La rândul său, Fady Chreih, directorul general al reţelei private de sănătate Regina Maria, a subliniat că ţara noastră se află pe ultimul loc, începând de anul trecut, la calitatea infrastructurii din domeniul sănătăţii. Acesta susţine că România cheltuia, în 2015, peste 300 de euro pe cap de locuitor pentru finanţarea sistemului de sănătate, Polonia - 600 de euro, iar Germania - peste 1.700 de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb