În comparaţie cu alţi furnizori de servicii de comunicaţii, cei care fac parte din categoria 5G Pacesetters - care include furnizorii care sunt, în prezent, lideri în ceea ce priveşte cererea globală de servicii 5G pe segmentul destinat consumatorilor - au de trei ori mai multe şanse să îşi păstreze clienţii şi aproape de două ori mai multe şanse să-şi majoreze veniturile medii pe utilizator (ARPU) şi pe cele rezultate din furnizarea serviciilor mobile. Acestea sunt câteva date care reies din noul raport Ericsson ConsumerLab (NASDAQ: ERIC), denumit "5G Pacesetters", conform unui comunicat de presă.
Aceasta este prima analiză a pieţei 5G (realizată în industrie) pe segmentul consumatorilor, care îmbină datele privind satisfacţia consumatorilor cu cifre din piaţă, evaluând nivelul de maturitate 5G şi strategiile de venituri în rândul a 73 de furnizori de servicii de comunicaţii care activează pe 22 de pieţe de la nivel global, inclusiv în România. Studiul a fost realizat pe baza unui număr de 105 criterii.
Cercetarea identifică patru etape de maturitate 5G în rândul furnizorilor de servicii de comunicaţii: 5G Explorers (aflaţi abia în fazele incipiente); 5G Potentials (clienţii lor sunt mulţumiţi de reţelele 4G performante operate de aceştia, însă ei nu au investit prea mult în reţelele şi în ofertele 5G); 5G Aspirationals (acei furnizori care caută provocările din piaţă, au obiective mari în ceea ce priveşte implementarea reţelelor 5G şi încearcă să îmbunătăţească nivelul de satisfacţie al consumatorilor); 5G Pacesetters (sunt mai avansaţi în ceea ce priveşte ritmul de implementare şi asigurarea unei acoperiri 5G de cea mai bună calitate, dar mai au, încă, aspecte de îmbunătăţit).
Unul din cinci furnizori incluşi în acest studiu, percepuţi pe scară largă de consumatori ca fiind lideri de piaţă pe segmentul 5G, nu deţine neapărat şi cea mai mare cotă de piaţă (acolo unde activează).
Aceştia au cel mai bun Scor Net Promoter (NPS) în pieţele pe care activează şi generează inovaţie oferind în medie trei servicii din categoria 5G pentru consumatori, precum cloud gaming, video imersiv (AR/VR) şi Fixed Wireless Access.
În timp ce pieţele din Asia de Nord-Est şi America de Nord (avansate în ceea ce priveşte implementarea reţelelor 5G) au cea mai mare pondere a furnizorilor de servicii de comunicaţii din categoria 5G Pacesetters, doar o treime dintre cei care activează în Europa sunt clasaţi în această categorie.
Cele mai importante concluzii ale raportului:
50% dintre 5G Pacesetters şi-au majorat veniturile medii pe utilizator (ARPU) cu 1% sau mai mult, de la an la an, comparativ cu un sfert dintre ceilalţi furnizori de servicii
75% dintre 5G Pacesetters monetizează tehnologia 5G pe baza vitezei şi a calităţii serviciilor pe care le oferă, pe baza serviciilor de Fixed Mobile Convergence (FMC) sau a conţinutului oferit în pachet
5G Pacesetters asigură o acoperire medie a populaţiei de 75%, viteze de descărcare de 270 Mbps şi o disponibilitate medie a serviciilor 5G de 14% sau mai mult
În medie, 5G Pacesetters sunt percepuţi ca lideri de piaţă pe segmentul 5G de aproximativ 70% dintre abonaţii lor
Aproape 50% dintre 5G Pacesetters au lansat deja servicii 5G de Fixed Wireless Access
Funrizorii din categoria 5G Pacesetters sunt cei mai proactivi în ceea ce priveşte implementarea capabilităţilor 5G standalone şi a celor de multi-access edge computing (MEC)
Raportul propune, de asemenea, diferite căi prin intermediul cărora furnizorii de servicii de comunicaţii se pot dezvolta şi îşi pot îmbunătăţi poziţia pe piaţă (ca jucători din categoria 5G Pacesetters):
• asigurarea unei acoperiri extinse a serviciilor şi comunicarea realizărilor importante
• îmbunătăţirea operaţiunilor de marketing pentru serviciile 5G, pentru a se poziţiona ca un lider în percepţia consumatorilor
• extinderea gradului de acoperire în spaţiile interioare şi îmbunătăţirea vitezei serviciilor oferite
• explorarea posibilităţii de a introduce în portofoliu oferte convergente cu tehnologia 5G
• furnizarea de servicii 5G în bandă largă în reţelele de la domiciliu
• inovaţie în portofoliul de planuri tarifare prin atragerea de utilizatori în abonamente de valoare mai mare pe segmentul 5G
• introducerea de noi servicii şi experienţe imersive pentru consumatori
• promovarea unor parteneriate şi programe, la nivel de ecosistem, pentru smartphone-uri şi nu doar
Erik Ekudden, CTO al Ericsson, a precizat: "Principala modalitate prin care furnizorii de servicii de comunicaţii îşi pot creşte veniturile pe segmentul 5G este reprezentată de angajamentul pe care aceştia şi-l asumă spre a deveni lideri în domeniul tehnologic şi a asigura calitatea reţelelor pe care le operează. Aceştia îşi pot îmbunătăţi afacerile pe segmentul destinat consumatorilor şi, în acelaşi timp, pot explora noi oportunităţi. Nu este surprinzător faptul că furnizorii din categoria 5G Pacesetters caută noi provocări astfel încât să poată face elementele de conectivitate 5G mai relevante pentru oameni, pentru afaceri şi pentru societate".
Jasmeet Singh Sethi, şeful departamentului ConsumerLab, din cadrul Ericsson Research, a afirmat: "Serviciile 5G destinate segmentului consumatorilor pot debloca oportunităţi de venituri de până la 3,7 trilioane de dolari pentru furnizorii de servicii de comunicaţii, până în anul 2030. Acest raport subliniază faptul că 5G Pacesetters (care pot demonstra că au capacitatea de a adopta noi tehnologii, de a influenţa percepţia consumatorilor, dar şi că sunt pregătiţi să investească şi să se concentreze pe dezvoltarea de inovaţii în aria serviciilor 5G) sunt deja în faţa competitorilor lor în cursa către noi oportunităţi de venituri. Explorând noi oportunităţi bazate pe tehnologia 5G, tot mai mulţi furnizori de servicii de comunicaţii vor putea intra în categoria denumită «5G Pacesetters» şi îşi vor putea creşte veniturile în acelaşi ritm".