ESTIMĂRI OTP ASSET MANAGEMENT:  "PIB­-ul României se va majora cu 4% în acest an"

A.I.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 31 ianuarie 2018

"PIB­-ul României se va majora cu 4% în acest an"

Produsul Intern Brut (PIB) al României este probabil să crească cu 4% în anul 2018 şi cu 3,6% în 2019, potrivit unor estimări realizate de OTP Asset Management şi prezentate, ieri, într-o conferinţă de presă.

"În anul 2018, PIB-ul ţării ar putea creşte cu 4%, un câşt­ig cu siguranţă impresionant în comparaţie cu media aşteptată a Uniunii Europene (UE), în timp ce pentru 2019, proiectăm un avans încă sănătos, de 3,6%", se arată în prezentarea OTP Asset Management.

Consumul gospodăriilor se aşteaptă să rămână ridicat datorită condiţiilor stricte de pe piaţa forţei de muncă, însă se pot înregistra progrese mai lente, pe măsură ce avansul salariilor nominale va pierde din dinamică, după creşterile extraordinare din 2017, se mai specifică în prezentare, unde se adaugă: "Serviciile ar putea să rămână principalul motor al creşterii şi în 2018, susţinute de industrii, cum ar fi comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, care pot profita de cererea internă sănătoasă".

În 2017, producţia industrială a crescut, beneficiind de o revenire a economiei UE, arată specialiştii OTP Asset Management, care subliniază: Se aşteaptă ca tendinţa pozit­ivă să cont­inue şi în acest an, deoarece perspectivele de creştere pentru Europa sunt cu siguranţă pozit­ive.

Legat de inflaţie, echipa de la OTP Asset Management preconizează că există posibilitatea ca Indicele Preţurilor de Consum (IPC) poate să atingă nivelul de 5% la jumătatea anului 2018, iar la finalul acestuia să se găsească la 3,2%, puţin sub limita superioară a ţintei BNR (2,5% +/- 1%).

"În ceea ce priveşte perspectivele pe termen scurt, credem că inflaţia va creşte la peste 4% în următoarele luni, stimulată de efecte importante de bază, precum şi printr-o creştere semnificativă a preţurilor la gazele naturale", au mai punctat analiştii.

Totodată, estimarea OTP Asset Management privind rata dobânzii de politică monetară a Băncii Naţionale a României (BNR) indică, pentru finalul acestui an, nivelul de 2,75%.

"Credem că următoarea creştere ar putea veni rapid, posibil în luna februarie. Acest lucru ar permite BNR să trimită un mesaj ferm înainte ca cifrele inflaţioniste din ianuarie să vadă lumina zilei", punctează analiştii.

În ceea ce priveşte rata de schimb a leului, oficialii OTP Asset Management se aşteaptă la variaţii mai mari în anii următori, după ce BNR a anunţat că va schimba gestionarea lichidităţii de la "adecvată" la "fermă", aceasta din urmă devenind noul standard.

Aşteptările analiştilor indică un curs euro/lei de 4,65 de lei, la finalul anului 2018.

OTP Asset Management: "Bugetul de stat va reprezenta şi în 2018 riscul macroeconomic primar al României"

Potrivit analiştilor OTP Asset Management, principalul risc macroeconomic al ţării în 2018 este dat de bugetul de stat, chiar dacă datoria publică este, încă, scăzută.

Având în vedere nevoia de finanţare crescută a Guvernului şi politica fiscală pro-ciclică desfăşurată într-o perioadă de expansiune economică, creşte riscul ca măsurile de austeritate care vor apărea în viitor să fie implementate, atunci când apar şocuri semnificative externe sau interne, au punctat analiştii în studiul realizat, adăugând: "În plus, politicile greşite care alimentează consumul în loc de investiţii, precum şi eşecul de îmbunătăţire al calităţii în cazul infrastructurii, al educaţiei şi al sănătăţii, se vor transforma într-un obstacol în calea potenţialului de creştere al ţării. În acest context, se pare că bugetul de stat va reprezenta şi în 2018 riscul macroeconomic primar al României, chiar dacă datoria publică este încă scăzută".

PIB-ul nominal al României a atins un nivel de 169,6 miliarde de euro în anul 2016, cifrele înaintate de către OTP Asset Management pentru 2017 şi 2018 fiind de 184, respectiv 199 de miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb