EURO 2016 Controverse în jurul loturilor şi pericole de tot felul

Dan Nicolaie
Ziarul BURSA #Sport #Euro 2016 / 2 iunie 2016

Controverse în jurul loturilor şi pericole de tot felul

Echipa naţională de fotbal a ţării noastre a intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru turneul final al Campionatului European din Franţa. Selecţionerul a anunţat oficial lotul de 23 pe care se va baza la Euro, de altfel, echipa de start din meciul de deschidere, contra Franţei fiind în mare măsură stabilită, singura necunoscută reprezentând-o postul de atacant central. Chiar dacă în sânul lotului nu domneşte o atmosferă ideală după interminabilele discuţii legate de cine va ajunge la Euro şi cine nu, aceasta nici nu se compară cu aceea din cantonamentul Franţei, unde există un scandal cu tentă rasistă legat de neconvocarea unor jucători. Cu toate acestea, selecţionerul Anghel Iordănescu îi vede pe francezi favoriţi pentru câştigarea turneului, încercând astfel să ridice şi mai mult miza primului meci: "Eu cred că Franţa va câştiga acest turneul final. Joacă în faţa propriilor suporteri şi are un lot extrem de valoros. Obiectivul iniţial al naţionalei României la acest turneu final este să treacă de grupe, însă eu îmi doresc să câştig fiecare meci. Franţa este o echipă puternică, la fel cum este şi Albania".

Lotul convocat de Anghel Iordănescu pentru turneul final este următorul: portari: Ciprian Tătăruşanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu); fundaşi: Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu), Alexandru Măţel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheş (SSC Napoli), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Dragoş Grigore (Al Sailiya/Qatar), Cosmin Moţi (Ludogoreţ Razgrad), Răzvan Raţ (Rayo Vallecano), Steliano Filip (Dinamo Bucureşti); mijlocaşi: Mihai Pintilii (FC Steaua Bucureşti), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva), Andrei Prepeliţă (Ludogoreţ Razgrad), Adrian Popa (FC Steaua Bucureşti), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Chipciu (FC Steaua Bucureşti), Nicolae Stanciu (FC Steaua Bucureşti), Lucian Sănmărtean (Al Ittihad/Arabia Saudită); atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ Razgrad), Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Cordoba), Denis Alibec (Astra). În ceea ce priveşte echipa de start din primul meci, aceasta a fost în linii mari trasată, existând o singură necunoscută: Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Raţ - Torje, Pintilii, Hoban Stanciu- Stancu, Andone (Alibec). Meciul amical de mâine, cu Georgia, va lămuri în bună măsură şi ultima necunoscută a lui Anghel Iordănescu, Andone sau Alibec. Antrenorul Franţei, Didier Deschamp, a convocat următorul lot: portari: Hugo Lloris (Spurs), Benoit Costil (Rennes), Steve Mandanda (Marseille) Fundaşi: Samuel Umtiti (Lyon), Laurent Koscielny (Arsenal), Adil Rami (Sevilla), Patrice Evra (Juventus), Christophe Jallet (Lyon), Luca Digne (PSG), Eliaquim Mangala (Man City), Bacary Sagna (Man City); mijlocaşi: Moussa Sissoko (Newcastle), Morgan Schneiderlin ( Manchester United), Dimitri Payet (West Ham), Paul Pogba (Juventus), Yohan Cabaye (Crystal Palace), Blaise Matuidi (PSG), Ngolo Kante (Leicester), Kingsley Coman (Bayern); atacanţi: Olivier Giroud (Arsenal), Antoine Griezmann (Atletico), Andre-Pierre Gignac (Tigres), Anthony Martial (Man Utd).

Definitivarea lotului Franţei a atras după sine şi primul scandal. Fostul mare jucător francez, Eric Cantona a declarat în presa din Anglia că Didier Deschamp i-a îndepărtat pe Bezema şi Ben Arfa din cauza "originilor lor nord-africane". Benzema a fost declarat neselecţionabil de Federaţia Franceză din cauza problemelor pe care le are cu justiţia franceză, în cazul de şantaj care l-a vizat pe Mathieu Valbuena, coechipierul său de la echipa naţională. Benzema susţine că justiţia încă nu s-a pronunţat şi până când va face acest lucru ar trebui să primeze prezumţia de nevinovăţie şi se declară victima unei "părţi rasiste" a Franţei. Meciul de deschidere dintre Franţa şi România se va disputa pe 10 iunie, de la ora 22:00, pe Stade de France din Saint-Denis.

Departamentul de Stat al SUA a lansat o nouă avertizare de călătorie pentru cetăţenii americani, unde se vorbeşte despre pericolul unor atacuri teroriste, care planează deasupra Europei: "Numărul mare de turişti care vor vizita Europa în lunile de vară va reprezenta o mare ţintă pentru terorişti". Deşi avertizările de călătorie sunt o rutină pentru riscurile pe termen scurt din lume, este doar a treia oară în ultimii 20 de ani când a apărut un anunţ care să vizeze Europa. Atacurile teroriste ar putea viza zonele pentru suporteri din preajma stadioanelor, restaurantele, centrele comerciale şi mijloacele de transport. Potrivit BBC, citat de Mediafax, avertismentul Departamentului de Stat vizează şi Turul Franţei la ciclism, precum şi Ziua Mondială a Tineretului, care va avea loc în oraşul polonez Cracovia. Peste 2.500.000 de vizitatori sunt aşteptaţi cu ocazia acestor evenimente.

Ieri, peste 500 de persoane au fost implicate, pe Stade de France, într-o simulare de atentate teroriste pentru a se testa capacitatea de reacţie în faţa unui atac, organizatorii fiind mulţumiţi de cum a decurs acest exerciţiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb