Moneda unică europeană (euro) a scăzut săptămâna trecută, în raport cu dolarul, traderii pariind că înrăutăţirea perspectivelor economice nu va permite Băncii Centrale Europene (BCE) să majoreze din nou dobânda cheie. Astfel, moneda europeană a consemnat primul declin săptămânal de după 15 iunie.
La data de 3 iulie, BCE a majorat dobânda cheie cu 0,25%, la 4,25%, iar preşedintele instituţiei, Jean-Claude Trichet, a sugerat că nu va recurge la alte creşteri, declarând că această majorare este suficientă pentru controlul inflaţiei.
În perioada 30 iunie - 4 iulie, euro s-a depreciat cu 0,6%, până la 1,5699 dolari, comparativ cu 1,5794 dolari la finele săptămânii anterioare. La data de 3 iulie, moneda unică a coborât până la 1,5656 dolari, cel mai redus curs din 26 iunie până în prezent. Euro a consemnat valoarea maximă istorică la data de 22 aprilie: 1,6019 dolari.
Anterior anunţului preşedintelui BCE, traderii susţineau că acesta va semnala continuarea măsurilor de majorare a dobânzii, ceea ce a făcut ca euro să crească până la 1,5909 dolari. Specialiştii băncii franceze "BNP Paribas" arată că, prin declaraţia sa, Trichet a confirmat că banca centrală a revenit la poziţia sa neutră, iar dobânzile nu vor mai fi modificate, situaţie care va influenţa în mod negativ dinamica euro.
În luna mai, inflaţia din zona euro a accelerat până la nivelul maxim al ultimilor 16 ani: 4%. Potrivit BCE, creşterea economică din regiune ar putea slăbi la 1,5% în 2009, de la 1,8% anul acesta, respectiv de la 2,6% în 2007.