Eurocopter România a livrat cel de-al doilea elicopter EC135 nou Ministerului Sănătăţii din România, în cadrul unei ceremonii oficiale la care au participat Primul-ministru, Victor Ponta, Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, Subsecretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, Dr. Raed Arafat, Directorul General al Eurocopter România, Jean-Louis Mascle, Ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin şi reprezentanţi ai Ambasadei Germaniei în România, potrivit unui comunicat de presă.
Noul EC135 a fost livrat la numai 6 luni după achiziţionarea primului elicopter de acest tip şi, împreună cu acesta, va fi folosit pentru misiuni medicale de urgenţă, pentru a veni în sprijinul populaţiei generale din ţară. Această nouă livrare este parte a unui program pe scară largă lansat de Guvern pentru a-şi dezvolta capacităţile medicale de evacuare, program ce include planuri pentru mărirea flotei existente.
Jean-Loius Mascle, Director General Eurocopter România, a vorbit despre importanţa acestei noi livrări: "Este o mare onoare pentru Eurocopter România să poată livra astăzi Ministerului Sănătăţii al doilea elicopter dedicat misiunilor medicale de urgenţă. Datorită capabilităţilor sale generoase, odată integrat în reţeaua naţională românească pentru misiuni medicale de urgenţă, el va contribui la salvarea de vieţi. Personalizarea finală a elicopterului, inclusiv echiparea sa medicală, s-a făcut în România, în Braşov, la Eurocopter România. La 10 ani de la crearea sa şi, multumită dezvoltării continue a capacităţilor şi competenţelor sale, Eurocopter România este acum un partener industrial cheie pe piaţa de elicoptere din România, şi în acelaşi timp pe piaţa mondială, cu un număr de peste 100 de elicoptere PUMA şi SUPER PUMA din străinătate sosite la Eurocopter România pentru reparaţii majore şi modernizări. Acum Eurocopter România este, de asemenea, gata să furnizeze suport tehnic imediat, necesar asigurării unei bune disponibilităţi a elicopterelor de tip EC 135 medicalizate aparţinând Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Administraţiei şi Internelor."