Europenii, mai optimişti în privinţa perspectivelor economice

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 septembrie 2010

Redresarea economiei Europei ar putea fi mai înceată în a doua jumătate din 2010.

Redresarea economiei Europei ar putea fi mai înceată în a doua jumătate din 2010.

Încrederea europenilor în perspectivele economice s-a îmbunătăţit în mod neaşteptat luna aceasta, când executivii din companii şi consumatorii au avut de înfruntat reducerile de cheltuieli anunţate de guvernele din regiune.

Comisia Europeană a anunţat, ieri, că indicele privind încrederea directorilor de companii şi a consumatorilor din zona euro a crescut la 103,2 puncte în septembrie - cel mai ridicat nivel înregistrat după luna ianuarie 2008. În august, indicele fost de 102,3 puncte, iar pentru luna curentă, analiştii aşteptau scăderea acestuia la 101,3.

Autorităţile de la Bruxelles au avertizat, recent, că redresarea Europei ar putea fi mai înceată în cea de-a doua jumătate din anul curent. Exporturile din regiune şi redresarea investiţiilor au alimentat creşterea economiei, care, în trimestrul al doilea, a avut cel mai rapid ritm de creştere din ultimii patru ani.

La data de 13 septembrie, Comisia Europeană estima o expansiune "mai moderată" pentru semestrul al doilea, în condiţiile în care guvernele din regiune îşi accelerează măsurile de diminuare a cheltuielilor publice, ca să reducă deficitele bugetare.

Analiştii sunt de părere că, pe viitor, vom observa o cumpătare în ce priveşte încrederea în economie, mai ales că expansiunea va slăbi în perioada care a mai rămas din acest an. Totuşi, specialiştii susţin că această încetinire a creşterii este un proces de normalizare.

Unele date oficiale arată că, deja, redresarea din zona euro se domoleşte. Creşterea din sectorul serviciilor şi producţia industrială a fost mai slabă luna aceasta, iar în Germania - cea mai mare economie a Europei, încrederea investitorilor a scăzut până la nivelul minim al ultimelor 19 luni.

Zilele trecute, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, declara că încă sunt incertitudini în privinţa perspectivelor economiei regiunii. Oficialii BCE se vor reuni la data de 9 octombrie ca să-şi stabilească politica viitoare, după ce, luna trecută, banca centrală a extins până în 2011 măsurile de urgenţă adoptate pentru sprijinirea băncilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb