Europenii nu mai importă porumb american fără certificare

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 aprilie 2005

Uniunea Europeană a interzis importurile americane de porumb modificat genetic, după ce a fost depistată vînzarea, "din greşeală", pe această piaţă, a soiului Bt-10. Porumbul Bt-10, respectiv produsele care conţin acest soi, au pătruns în UE, în ultimii patru ani, fără să fie tes-tate şi autorizate, iar responsabilă de acest lucru se face compania elveţiană "Syngenta". Chiar luna trecută, oficialii "Syngenta" anunţau că o parte din seminţele de porumb pe care le produce şi care au fost trimise către UE din SUA, au fost ames-tecate "din greşeală" cu Bt-10. Conducerea companiei susţine că în Europa trebuia să ajungă porumb Bt-11, acceptat de această regiune, însă, confuzia a fost generată de faptul că cele două tipuri (Bt-10 şi Bt-11) sînt identice. Cei de la "Syngenta" mai spun că seminţele Bt-10 au fost plantate accidental. În consecinţă, Guvernul SUA a amendat compania, iar autorităţile Uniunii Europene au interzis importurile de astfel de produse.

Ca să pătrundă în UE, exporturile americane de porumb (gluten şi porumbul destinat producătorilor de bere) trebuie să fie, începînd din această săptămînă, certificate de un laborator acreditat la nivel internaţional. Acesta trebuie să confirme că în cantităţile exportate către UE nu există soiul Bt-10.

Statele Unite consideră că decizia Uniunii Europene este "o reacţie exagerată". Măsurile anunţate de autorităţile de la Bruxelles vor fi reanalizate la finele lunii octombrie. Exportatorii americani au trimis în Europa 3,5 milioane tone de porumb (gluten furaj) anual, schimburi comerciale a căror valoare se ridică la aproximativ 350 milioane de euro (449 milioane de dolari).

"Importurile de produse din porumb certificate că nu conţin Bt-10 vor putea să intre în blocul european în continuare, însă, în acelaşi timp, nu vom permite să pătrundă organisme modificate genetic pe care noi nu le-am autorizat", declară comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorului, Markos Kyprianou.

În Europa, consumatorii sînt mult mai reticenţi faţă de cei din SUA în privinţa acceptării produselor modificate genetic, pe care le numesc "alimente Frankenstein". În schimb, producătorii acestora insistă că alimentele nu pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Autorităţile americane de reglementare susţin că Bt-10 nu prezintă vreun risc pentru sănătatea şi siguranţa consumatorului, ori pentru mediu. Aceştia sînt de părere că nu exis-tă nici un motiv ca europenii să se aştepte la un impact negativ produs de cantităţile de porumb Bt-10 ce au intrat în UE. De menţionat că aproximativ 1.000 de tone de porumb Bt-10 a intrat în UE ca hrană pentru animale, însă, deocamdată, nu se ştie cu exactitate în care state au ajuns organsimele modificate genetic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb