Evaziunea în marile staţiuni din Grecia, precum cele din Zakynthos sau Creta, ajunge şi la 100%

Ziarul BURSA #Internaţional / 30 iulie 2012

Rata evaziunii fiscale în marile staţiuni din Grecia, precum cele din Zakynthos, Lefkada sau Creta, ajunge şi la 100%, în timp ce pentru altele, situate în Santorini sau Corfu, se situează la 75% sau peste acest nivel, potrivit Ministerului de Finanţe de la Atena, citat de cotidianul Athens News. Divizia de delicte financiare SDOE a descoperit rate uriaşe de evaziune fiscală în timpul unor ins-pecţii care au vizat mai multe insule şi alte staţiuni de vară, a anunţat Ministerul de Finanţe.

Potrivit rezultatelor inspecţiilor, derulate în perioada 6-23 iulie, 6 din fiecare 10 afaceri controlate au fost găsite cu nereguli. Astfel, autorităţile au identificat 805 încălcări ale legislaţiei privind taxele din totalul celor 1.410 inspecţii derulate la magazine şi alte afaceri (57%).

Rate de evaziune fiscală de până la 100% au fost înregistrate pe insulele Zakynthos şi Lefkada, în Rethymno de pe insula Creta şi în Kastoria. Alte regiuni din Creta au înregistrat, de asemenea, evaziune fiscală ridicată, precum Hania (87%) şi Iraklio (78%).

În topul evaziunii se situează şi Santorini (83%), Corfu (75%), Naxos (73%) şi Mykonos (68,5%), potrivit Athens News.

Atena a fost nevoită să apeleze la două programe succesive de ajutor financiar extern, însumând 240 de miliarde de euro, după ce îndatorarea foarte ridicată a statului a adus ţara aproape de faliment. Programele de ajutor extern au fost condiţionate de măsuri dure de austeritate, între care reduceri de salarii şi pensii, precum şi concedieri în sectorul de stat. Evaziunea fiscală a fost identificată ca o posibilă sursă de venituri importante pentru stat, însă autorităţile nu au reuşit să obţină încasările estimate.

Potrivit Financial Times, Germania a încercat să ajute Grecia să reducă evaziunea, însă nu a putut ajunge la o înţelegere cu oficialii eleni. Cotidianul britanic informa în februarie că autorităţile germane au recrutat circa 160 de voluntari experţi în colectarea taxelor, care să meargă în Grecia pentru a ajuta la combaterea evaziunii, în timp ce presa elenă scria despre "o forţă de asalt formată din colectori de taxe germani".

În iulie, Bild a scris, citând surse guvernamentale, că Germania a renunţat la planul de a trimite în Grecia experţi care să ajute la combaterea evaziunii, pentru că oficialii de la Atena nu au fost interesaţi de propunere. Oficialii eleni nu au fost interesaţi şi au considerat trimiterea unor agenţi fiscali drept un amestec în afacerile interne ale ţării.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930