Excedentul comercial al Chinei - dublu în acest an faţă de 2004

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 iulie 2005

Excedentul comercial al Chinei ar putea depăşi 70 de miliarde de dolari în 2005, adică mai mult decît dublu comparativ cu anul trecut, cînd acest indicator atingea 32 de miliarde de dolari, informează presa de la Beijing. Evoluţia este determinată în special de creşterea importurilor. Potrivit estimărilor analiştilor de la International Business Daily, surplusul comercial bilateral al Chinei cu SUA ar putea atinge 100 de miliarde de dolari, după metoda de calcul a chinezilor, sau 190 de miliarde, conform statisticilor americane. Anul trecut, deficitul comercial înregistrat de SUA în relaţiile comerciale cu China s-a ridicat la 161 miliarde de dolari, menţionează publicaţia amintită.

În primele cinci luni ale anului curent, China a înregis-trat un excedent comercial de 38,96 miliarde de dolari. Volumul importurilor chinezeşti nu a progresat decît cu 13,7% în primele cinci luni ale anului în curs, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut creşterea a fost de 40%. Încetinirea creşterii importurilor din primele cinci luni a fost cauzată, în mare parte, de reducerea achiziţiilor în sectorul energetic, al materiilor prime şi al produselor agricole. Excedentul comercial al Chinei a scăzut uşor în aprilie, la 4,6 miliarde de dolari (3,6 miliarde de euro), chiar dacă exporturile s-au majorat anual cu 32%, ajungînd la 62,16 miliarde de dolari. Valoarea importurilor a crescut cu 16,2% în ritm anual, ajungînd, în aprilie, la 57,56 miliarde de dolari (49 miliarde de euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb