Eximtur, vânzări de 71 milioane euro în 2019

A.T.
Ziarul BURSA #Companii / 30 ianuarie 2020

Voucherele de vacanţă şi vânzările online, principalele motoare de creştere

Compania de călătorii Eximtur a încheiat anul 2019 cu un volum de vânzări de aproximativ 71 milioane euro, în creştere cu 10% faţă de rezultatul anului anterior, potrivit datelor companiei.

Diviziile specializate ale companiei - business travel şi organizare evenimente, leisure şi incoming - au deservit peste 341.000 clienţi.

Eximtur a emis pe parcursul anului trecut 63.000 bilete de avion.

Principalele motoare ale creşterii înregistrate au fost reprezentate de voucherele de vacanţă şi de vânzările online de servicii externe şi interne, după cum a anunţat compania.

Vânzările pentru servicii de călătorie în ţară au avut o pondere de 30% din totalul încasărilor, respectiv 33,6 milioane euro. Dintre acestea, un procent de 30%, circa 10 milioane de euro, au fost vânzări contra vouchere de vacanţă. Cifra de vânzări aferentă serviciilor de călătorie în străinătate a fost de 16,7 milioane euro, iar vânzările obţinute în urma biletelor de avion emise au însumat 20,2 milioane euro.

Echipa Eximtur număra la finalul anului trecut circa 200 de angajaţi. Rezervările de vacanţe interne şi externe realizate online pe website-ul companiei, au atins valoarea de 1,8 milioane euro, în creştere cu 54%. Această creştere se datorează noului portal de rezervări al companiei care permite verificarea disponibilităţii, rezervarea în timp real şi plata rezervării - cu card, prin virament bancar, cash şi/sau cu Vouchere de vacanţă.

Aproximativ 203.000 clienţi au apelat la Eximtur în 2019 pentru servicii de călătorie în România. Staţiunile balneare, staţiunile montane, Delta Dunării şi pensiunile turistice au fost la mare cerere pe tot parcursul anului precedent, volumul vânzărilor de sejururi în acest tip de destinaţii fiind mai mare cu 47% faţă de anul 2018.

Cererea pentru Litoral a avut, de asemenea, o dinamică în creştere, cifra de vânzări pentru această categorie de vacanţe fiind cu 20% mai mare, potrivit datelor companiei. Şi numărul sejururilor în oraşele turistice din România a crescut semnificativ, compania înregistrând vânzări mai mari cu 36% pentru acestea.

Primele zece staţiuni turistice autohtone preferate de turişti în 2019 au fost: Mamaia, Băile Felix, Eforie Nord, Venus, Băile Herculane, Saturn, Jupiter, Călimăneşti-Căciulata, Neptun, Sovata.

La categoria destinaţiilor externe, şi în 2019, Turcia, Grecia şi Bulgaria au format topul destinaţiilor cele mai accesate de românii care călătoresc în străinătate în scop recreaţional. În Turcia se deschid an de an hoteluri noi. În plus, anul trecut, românii au putut să beneficieze de vacanţe charter în această destinaţie cu plecare din 12 oraşe, comparativ cu numai opt oraşe, în 2018. Grecia a oferit mai multe hoteluri în sistem all inclusive, iar Bulgaria a constituit o alternativă pentru acei români care vor să călătorească individual, nu foarte departe, dar care vor să se bucure de servicii bune.

În 2019, Egiptul a revenit în atenţia multor români, care au ales această destinaţie datorită ofertelor all inclusive la preţuri foarte bune. În plus, sezonul estival este aici mult mai lung, turiştii se pot bucura de soare şi mare până la jumătatea lunii noiembrie. Toate acestea au făcut ca anul trecut curse charter spre Egipt să fie organizate din şapte oraşe ale ţării.

Eximtur a înregistrat creşteri importante şi pentru destinaţiile: Tunisia, Mexic şi Republica Dominicană, principalele motive fiind ofertele bune, serviciile all inclusive, dar şi climatul liniştit de la destinaţie.

Servicii de călătorie în scop de afaceri au fost solicitate de către clienţii corporaţii ai companiei, în special pentru destinaţiile: Germania, USA, Franţa, Regatul Unit, Italia.

În 2019, departamentul de organizare evenimente al companiei a organizat peste 300 evenimente corporate, cele mai multe locaţii alese fiind din România. Pe litoral preferate au fost staţiunile Mamaia şi Cap Aurora, iar la munte Poiana Braşov şi Predeal. Multe evenimente au fost organizate şi în oraşe mari ale ţării: Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu sau Iaşi. Pentru evenimentele de tip incentive, consultanţii de travel Eximtur au propus clienţilor destinaţii şi tematici inedite pentru aceste deplasări, în topul preferinţelor găsindu-se: Republica Dominicană, Mexic, Maroc, Elveţia sau capitalele Amsterdam, Budapesta şi Praga.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb