EXPERŢI ÎN SĂNĂTATE:  "Obezitatea, dietele nocive, fumatul şi abuzul de alcool sunt cele mai răspândite elemente care conduc la boli care pun în pericol viaţa"

M.G.
Miscellanea #Sănătate / 12 iulie 2022

"Obezitatea, dietele nocive, fumatul şi abuzul de alcool sunt cele mai răspândite elemente care conduc la boli care pun în pericol viaţa"

Obezitatea, dietele nocive, fumatul şi abuzul de alcool reprezintă cele mai răspândite elemente care conduc la boli cardiovasculare, cancere, boli respiratorii şi diabet, au arătat, ieri, experţi în sănătate publică întruniţi cu ocazia celui de-al treilea eveniment de "harm reduction" organizat de Arbilis, în Bulgaria, cu sprijinul Philip Morris Bulgaria (PM Bulgaria).

Teme precum "de ce ar trebui să fie consumul de alimente, alcool şi fumat un subiect de interes al politicilor publice" sau despre trecerea "de la tutunul traditional la alternative fără fum" au fost o parte din temele discutate. Arbilis este o organizaţie de experţi care realizează în fiecare an congrese pe teme medicale în Bulgaria.

În cadrul evenimentului de astăzi, mai mulţi experţi din ţări precum Germania, Croaţia şi Bulgaria au prezentat studii despre "harm reduction" şi includerea acestui principiu de sănătate în politicile publice naţionale.

"Ca oameni şi societate nu am fost şi nu vom fi perfecţi în ceea ce priveşte comportamentul la risc, dar avem oportunitatea să ne schimbăm stilul de viaţă, să consumăm mai puţine produse nocive sau în alte cuvinte să reducem riscurile, atâta timp cât suntem bine informaţi. Potrivit studiilor ştiinţifice, riscurile asociate acestor factori comportamentali (fumatul, mâncatul nesănătos, etc - n.r.) sunt reversibile şi nu trebuie să ignorăm aceste cunoştinţe ştiinţifice. (...) Reducerea efectelor nocive, în cazul tutunului, este parte din această strategie. Reducerea efectelor nocive reprezintă o idee care adună laolaltă un set de abordări agreate din punct de vedere ştiinţific şi tehnologic, care stau la baza politicilor şi reglementărilor care au ca scop îmbunătăţirea vieţii şi a stilului de viaţă prin reducerea impactului negativ al factorilor de risc şi a comportamentului", a spus în deschiderea evenimentului profesorul Boris Georgiev.

Martin Smatana de la GLOBSEC, o firmă de cercetare ştiinţifică din Slovacia, a prezentat un studio care arată că 20.000 de decese ar fi putut fi evitate dacă ar fi fost implementate de către autorităţi tratamente sau măsuri preventive. Aceste decese reprezintă rezultatul unui slab acces la resurse şi inovaţii medicale, precum şi rezultatul unor timpi îndelungaţi de aşteptare pentru tratament.

"Cel mai mare potenţial pentru o îmbunăţăţire a situaţiei o reprezintă factorii de risc individuali precum dieta, tutunul şi consumul de alcool", a spus Smatana.

Acesta a adăugat că factorii de risc ce ţin de dietă au contribuit la 26% din toate decesele din Slovacia din 2019, faţă de o medie de 17% la nivelul UE.

Conform studiului, Slovacia are una din cele mai mari rate de decese care au legătură cu diete nocive din rândul ţărilor OECD. Printre măsurile recomandate se numără creşterea taxării pentru băuturile cu adaos de zahăr şi implementarea unor subvenţii pentru agricultorii ce produc fructe şi legume. Totodată, se recomandă interzicerea fumatului în public şi în special în preajma copiilor şi interzicerea comercializării de alcool după ora 22:00, precum şi creşterea vârstei legale în privinţa consumului de alcool la 21 de ani.

Alexander Hinz, cercetător la PIVOT din Germania, a propus la rândul său creşteri de taxe pentru ţigările clasice pentru descurajarea consumului şi reducerea riscului. Potrivit acestuia, o altă soluţie este forţarea producătorilor să investească în inovaţie şi în produse cu risc redus.

Taxarea tutunului în Germania a fost majorată gradual în ultimii ani, iar în prezent se merge pe programe de majorare anuală de taxe de 5 ani. Piaţa de tutun din Germania, în ultimii 20 de ani, s-a înjumătăţit, în timp ce veniturile bugetare au crescut la 15 miliarde de euro pe an.

În ceea ce priveşte alcoolul, Hinz a arătat că nu a existat niciun plan de taxare pe alcool în Germania în ultimii 20 de ani, ba chiar taxarea nu a fost niciodată modificată, veniturile bugetare scăzând gradual în perioada recentă. Ca rezultat, consumul de alcool din Germania a fost stabil pe perioada analizată, spre deosebire de consumul de tutun care este în continuă scădere. Reglementările pe alcool din Germania se concentrează în special pe băuturile cu un grad ridicat de alcool, ideea fiind reglementarea băuturilor tari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb