Experţii AIEA "nu pleacă nicăieri" după ce au ajuns la centrala nucleară de la Zaporojie, în Ucraina

G.D.
Internaţional / 2 septembrie 2022

Experţii AIEA "nu pleacă nicăieri" după ce au ajuns la centrala nucleară de la Zaporojie, în Ucraina

Şeful agenţiei nucleare a Naţiunilor Unite a declarat că experţii săi rămân pe loc după ce, ieri, au ajuns în teritoriul din Ucraina deţinut de ruşi şi la cea mai mare centrală nucleară din Europa, unde ambele tabere avertizează asupra unei posibile catastrofe, relatează Reuters, conform News.ro.

O echipă de inspecţie a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a sfidat bombardamentele intense pentru a ajunge la centrala nucleară de la Zaporojie, sosind după o întârziere de câteva ore, într-un convoi mare, cu o prezenţă importantă a soldaţilor ruşi în apropiere.

"Nu plecăm niciunde. AIEA este aici acum, este la centrală şi nu se mişcă. Va rămâne aici", a declarat jurnaliştilor şeful AIEA, Rafael Grossi - care a condus personal misiunea, după ce s-a întors pe teritoriul deţinut de ucraineni.

El a spus că un grup de experţi ai AIEA a rămas la centrală şi va oferi o evaluare imparţială, neutră şi solidă din punct de vedere tehnic a situaţiei.

"Mi-am făcut griji, îmi fac griji şi voi continua să fiu îngrijorat în legătură cu centrala până când vom avea o situaţia care este mai stabilă, care este mai predictibilă", a spus el.

"Este evident că integritatea fizică a centralei a fost încălcată de mai multe ori", a afirmat Grossi.

Ucraina şi Rusia se acuză reciproc de crearea unui risc privind un dezastru asemănător celui de la Cernobîl, prin bombardarea zonei din apropierea centralei, unde situaţia s-a deteriorat în ultimele săptămâni. Rusia a preluat centrala la începutul războiului caere acum durează de mai bine de şase luni.

Kievul acuză, de asemenea, Rusia că foloseşte complexul pentru a-şi proteja trupele şi că plănuieşte să îi fure producţia, legând centrala la reţeaua de electricitate rusească. Moscova neagă acest lucru, dar până acum a respins apelurile internaţionale de a-şi retrage trupele de la centrală.

Imaginile video publicate de agenţia de ştiri de stat a Rusiei, RIA, arată cum inspectorii AIEA, inclusiv Grossi, purtând căşti de protecţie, sunt conduşi prin complex de oficiali din energie ruşi, care au arătat avarii la ceea ce au numit conducte de apă.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că Moscova face totul să se asigure că centrala poate opera în siguranţă şi ca inspectorii AIEA să îşi poată îndeplini sarcinile.

Anterior, compania nucleară de stat din Ucraina, Energoatom, a afirmat că bombardamentele ruseşti au dus la oprirea unuia dintre cele două reactoare care funcţionează la centrală.

La sosirea inspectorilor pe linia frontului, ruşii şi oficialii locali numiţi de ruşi au acuzat Kievul că a trimis trupe cu bărci, aproape de răsăritul soarelui, pentru a încerca să cucerească centrala, ieri, şi că a bombardat oraşul din apropiere, Enerhodar, deţinut de ruşi.

Kievul i-a acuzat pe ruşi că a înscenat aceste incidente pentru a da vina pe Ucraina şi a bloca vizita AIEA.

Un reporter Reuters din Enerhodar a spus că bombardamentele au lovit o clădire rezidenţială, oamenii fiind obligaţi să se adăpostească în subsol. Nu a fost posibil să se stabilească cine a tras. Reporteri Reuters din oraşul Zaporojie, deţinut de ucraineni, au văzut lumini ale exploziilor pe cer, dimineaţă.

Şeful Comitetului Internaţional al Crucii Roşii a cerut ca toate luptele din apropierea centralei să se oprească, avertizând că, în cazul unei potenţiale scurgeri nucleare, nu se poate face mare lucru.

"Va fi dificil, dacă nu imposibil, să oferim asistenţă umanitară... şi de aceea luptele ar trebui să înceteze", a spus Robert Mardini, într-o conferinţă de presă ieri, în timpul unei vizite în Ucraina.

De când a fost capturată de Rusia, în martie, centrala a fost controlată de trupele ruseşti, dar operată de personal ucrainean.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb