EXPORTURI RELUATE Navele cu cereale continuă să plece din porturile ucrainene

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 august 2022

Navele cu cereale continuă să plece din porturile ucrainene

Un al treilea port s-a redeschis la Marea Neagră

Navele de transport MV Arizona şi MV Sacura, care transportă boabe de soia şi porumb, au părăsit ieri porturile ucrainene de la Marea Neagră, au anunţat Turcia şi Ucraina, ridicând la zece totalul de cargouri de când primul vas de transport a navigat săptămâna trecută în baza unui acord cu Rusia privind deblocarea exporturilor de cereale ucrainene, transmite Reuters.

MV Sacura, cu un transport de 11.000 de tone de boabe de soia, a părăsit portul Pivdenne şi se îndrepta spre Italia, în timp ce MV Arizona, care transportă 48,4 tone de porumb, a plecat din Ciornomorsk spre Iskenderun, port în sudul Turciei, conform Ministerului turc al Apărării.

Ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a confirmat plecarea ambelor nave, adăugând că Pivdenne, al treilea port ucrainean inclus în acord, a devenit în sfârşit operaţional în cadrul acestei iniţiative.

Kubrakov indicase anterior că deschiderea portului Pivdenne ar ridica capacitatea totală de export a Ucrainei la trei milioane de tone pe lună, conform Agerpres.

În timp de pace, Ucraina exporta până la şase milioane de tone de cereale lunar din porturile sale de la Marea Neagră şi Marea Azov. Aproximativ 20 de milioane de tone de cereale au fost blocate în porturile ucrainene de la începutul războiului, în februarie, neputând fi exportate din cauza riscurilor legate de eventualele atacuri ruseşti şi de minele maritime plasate de Kiev în zona sa de coastă.

Înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, cele două ţări asigurau împreună aproape o treime din exporturile globale de grâu.

Creditorii Ucrainei vor vota o propunere a Guvenului de la Kiev de amânare a plăţilor pentru obligaţiunile internaţionale

Creditorii Ucrainei vor vota o propunere a Guvenului de la Kiev de amânare a plăţilor pentru obligaţiunile internaţionale timp de 24 de luni, o măsură prin care Kievul vrea să evite o intrare în incapacitate de plată care ar fi dureroasă, transmite Reuters.

Deţinătorii de obligaţiuni ucrainene au termen până astăzi la ora 17.00 (ora New York-ului), să decidă dacă sunt de acord sau nu cu propunerea Guvernului de la Kiev, care se confruntă cu un deficit de finanţare de cinci miliarde de dolari pe lună şi problemele cu lichidităţile după invazia rusească. Timpul rămas la dispoziţia Ucrainei se apropie de sfârşit în condiţiile în care la 1 septembrie ajung la maturitate obligaţiuni în valoare de un miliard de dolari.

Atunci când a anunţat propunerea de îngheţare, ministrul ucrainean al Finanţelor, Sergii Marchenko, a spus că a primit "semnale clare de sprijin" din partea unora dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, inclusiv BlackRock, Fidelity, Amia Capital şi Gemsstock.

Ucraina speră că până la finele anului va reuşi să încheie un acord cu Fondul Monetar Internaţional pentru un program de asistenţă în valoare de 15-20 de miliarde de dolari.

Cotaţia futures a gazelor cu livrare în luna septembrie era de 195,2 euro pentru un Megawatt-oră ieri, în deschiderea sesiunii de la Bursa din Amsterdam. Cotaţia a urcat până la 200,5 euro pe parcursul sesiunii, iar la ora 12.06 atingea 195,44 euro.

-------------------------

Preţul futures al barilului de petrol Brent cu livrare în luna octombrie a coborât cu 0,9% în a doua parte a zilei de ieri, la ICE Futures Europe, atingând 94,10 dolari. La Nymex SUA, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în septembrie a scăzut cu 0,8%, la 88,34 dolari barilul la ora locală 08.05.

-------------------------

Cotaţia futures a aurului cu livrare în decembrie a crescut cu 0,5%, la 1.799,80 dolari uncia ieri, la Comex New York, la ora 08.06, cea spot - cu 0,4%, la 1.782,55 dolari/uncie.

-------------------------

Preţul grâului cu livrare în luna septembrie a coborât cu 1,2% ieri, la Bursa din Chicago (CBOT), ajungând la 7,66 dolari/buşel la ora locală 08.04, cotaţia porumbului cu livrare în decembrie - cu 1%, la 6,04 dolari/buşel.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb