Fair-play financiar, sănătatea presei

Fair-play financiar este un concept lansat de lumea fotbalui. Ideea e simplă, nu cheltuieşti mai mult decât încasezi, într-o lună, într-un an, indiferent de ce acţionar, mogul, investitor intră în joc.

Mass-media, în special cea autohtonă, ar avea nevoie de o asemenea reglementare ca de aer. Chiar şi în ceasul al doisprezecelea, ar fi benefică, o barieră în calea "sinuciderii". Desigur, pentru moment, e tentant ca ziarul/site-ul/postul radio-TV să fie preluat de un "mogul" cu sacul plin de bani, albi-gri-negri. Salariile cresc, nu mai eşti cocoşat de grija încasărilor, publicitatea o vinzi cu discounturi uriaşe, doar aşa, de dragul de a vedea în comă capra vecinului. Când banii din sac se termină, e greu să mai găseşti echilibru, ai stricat piaţa, încasările din publicitate sunt mici, angajaţii au aşteptări mari, totul se prăbuşeşte în insolvenţă şi faliment. Aşa a murit o parte a presei!

Există mici enclave media în care balanţa e ţinută cu străşnicie în mână, afacerea se întinde exact cât e plapuma, dar efortul acestora e uriaş când concurenţa e neloială şi e alimentată, temporar, dar dramatic, cu banii dintr-o altă sursă decât cea firească.

Problemele presei autohtone sunt extrem de diverse.Televiziunile suferă din cauza lipsei de credibilitate, în condiţiile în care albul de la un post este negru la un altul şi curcubeu la al treilea. Ziarele tipărite fac greu faţă asaltului internetului şi problemelor legate de difuzare. Site-urile cu conţinut serios se poziţionează greu şi sunt dificil de reperat din cauza ofertei uriaşe în care mizeriile sunt la un click distanţă de documentele serioase. Dar acestea sunt chestiuni care teoretic pot fi reglate din interior, iar o dispariţie legată de aceste cauze poate fin considerată drept una "naturală".

O reglementare strictă în acest sens, a fair-play-ului financiar, este absolut necesară în acest moment pentru activitatea mass-media, astfel subordonarea politică ar putea fi evitată, chiar dacă nu ar dispărea cu totul.

• Moguliada

În urmă cu un deceniu, când se realiza prima suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, aveau loc repoziţionări şi se lansau acuzaţii în ceea ce priveşte cele mai puternice trusturi media. A fost un război din care absolut toată lumea a avut de pierdut, s-a vorbit de interese străine de ideile de presă şi de afacere normală şi ulterior s-a dovedit că lucrurile nu au funcţionat deloc aşa cum trebuie.

Dan Voiculescu, Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vântu au reprezentat principalele ţinte ale preşedintelui Băsescu la finalul primului său mandat şi pe parcursul celui de-al doilea. Atitudinea faţă de Adrian Sârbu a fost una variabilă, iar Dan Diaconescu a fost privit în permanenţă ca un "element exotic". Peste toate acestea s-a suprapus şi criza economică, iar efectele au fost devastatoare. Multe ziare au dispărut, iar investitori importanţi din zona presei fie au vândut afacerile, fie sau retras sau "au fost ajutaţi" să se retragă.

Dinu Patriciu a vândut trustul Adevărul lui Cristian Burci în 2012, după care s-a concentrat exclusiv pe divorţul de prima soţie şi pe problemele de sănătate. În momentul realizării tranzacţiei, Dinu Patriciu avea dificultăţi financiare enorme atât cu Adevărul Holding SRL, cât şi cu firma Mic.ro Retail SRL, care intrase în faliment, pe lista creditorilor aflându-se la vremea respectivă peste 1.200 de societăţi şi persoane fizice şi aproximativ 5.000 de salariaţi neplătiţi.

În august 2014 omul de afaceri a murit.

Dan Voiculescu, fondatorul Intact Media Group, a fost condamnat definitiv, pe 8 august 2014 (cu unsprezece zile înainte de moartea lui Patriciu), la 10 ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Trustul de presă, condus de fiica sa, şi-a continuat activitatea, existând şi mici sincope, cum a fost episodul din februarie 2016, când ANAF a somat posturile Antena 1, Antena 3, Zu TV, Euforia şi Antena Stars să părăsească sediul în care îşi des­făşurau activitatea, fiind pusă în aplicare sentinţa penală nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. Între timp, Dan Voiculescu şi-a recăpătat libertatea şi pare ca îşi continuă afacerile în zona mass-media, în pofida afirmaţiilor sale contrare.

Sorin Ovidiu Vîntu, aflat într-un adevărat carusel al justiţiei, a pierdut treptat legătura cu ...Realitatea (trust care cuprindea posturi TV, posturi de radio, ziare, reviste, site-uri). În 2011, copii săi au vândut toate acţiunile Realitatea TV lui Elan Schwartzenberg. Ulterior au apărut informaţii că acţiunile postului tv s-ar fi întors la fiica lui Vîntu, după care au apărut alţi acţionari la postul TV, Cozmin Guşă şi Maricel Păcurariu. În ultimii şapte ani Sorin Ovidiu Vântu a suferit mai multe condamnări definitive, în diverse dosare, inclusiv cu executare, acuzaţiile fiind dintre cele mai diverse, de la şantaj şi spălare de bani la favorizarea infractorului. Astăzi, Vîntu nu mai contează ca investitor în presă.

Adrian Sârbu îşi depusese demisia din funcţia de preşedinte al CME în luna august 2013, iar pe 1 ianuarie 2014, contractul lui cu Central European Media Enterprises, compania-mamă a Pro TV, a ajuns oficial la final. Chiar dacă a rămas proprietar al Mediafax Group - care de­ţine agenţia de presă Mediafax şi mai multe publicaţii, majoritatea online - Adrian Sârbu şi-a pierdut mult din influenţa mediatică pe care o avea în urmă cu 10 ani. Problemele lui Sârbu cu justiţia au început în februarie 2015, când Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă a acestuia sub acuzaţiile de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare. În mai 2015 a fost eliberat din arest, iar în aprilie 2016 a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General, în dosarul de evaziune fiscală de la Mediafax Group.

• Revoluţia digitală

Marea revoluţie digitala a supus presa scrisă la foarte multe provocări. Încetul cu încetul, internetul a luat faţa ziarului tipărit pe hârtie. Numărul publicaţiilor care se mai găsesc la chioşcuri s-a micşorat, cel al site-urilor de ştiri a crescut uluitor, iar oamenii au devenit, conform studiilor de specialitate, tot mai neîncrezători în presă.

La noi în ţară, a existat perioadă în care ziarele tipărite s-au închis pe bandă rulantă. Au dispărut Ziua, Gândul, Cotidianul (între timp a reapărut), Cronica Română, Independent, Gardianul, Săptămâna financiară, Curentul, Sport Total, Pro Sport, Puterea...

O mulţime de publicaţii şi-au regândit strategia de produs şi au renunţat la ediţia tipărită, retrăgându-se exclusiv pe internet, au scăzut cheltuielile de tipografie şi distribuţie, au redus numărul redactorilor/reporterilor, dar şi veniturile s-au diminuat mult, publicitatea pe internet fiind mai ieftină. Modelul paywall de vizualizare a conţinutului exclusiv pe bază de abonament plătit a evoluat în multe variaţiuni pe aproximativ aceeaşi temă, s-a încercat timid şi la noi, dar nu se dovedeşte, deo­camdată, a fi unul de mare succes.