FAMILIA DRAGNEA, NEDEZLIPITĂ DE BANUL PUBLIC Bombonica Dragnea, unul dintre beneficiarii financiari ai pandemiei Covid-19

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2020

Bombonica Dragnea, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, cea care a achitat, din buzunarul propriu, tot prejudiciul stabilit de instanţă în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul Teleorman, se pare că îşi va recupera urgent banii plătiţi în urmă cu un an. Conform unor informaţii publicate de site-ul liberinteleorman.ro, hotelul pe care îl deţine soţia fostului lider social-democrat a devenit centru de carantină pentru o parte dintre cetăţenii români care s-au întors din Italia şi Spania.

Amintim că Liviu Dragnea este închis în Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa de 3 ani şi 6 luni, închisoare primită în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul Teleorman.

Contractul privind cazarea celor aflaţi în carantină a fost atribuit de Primăria Turnu Magurele, condusă de Dănuţ Cuclea, iar preţul unei camere a crescut de la 150 de lei/noapte la 300 de lei/noapte.

"Primăria Turnu Măgurele ar fi semnat, în acest sens, un contract cu o firmă cu sediul în comuna Liţa, comună unde are sediul şi compania Teldrum. Deci nici în vreme de pandemie nu se fură discret şi protagoniştii nu se mai străduiesc să-şi ascundă legăturile. Din păcate, contractul cu Hotelul Turris nu este pus la dispoziţia publicului larg. De aceea, lăsăm gura lumii să vorbească. Practic, înţelegem că în mod normal, în timpuri liniştite, o noapte la Turris costa 150 de lei. Contractul încheiat de Primăria Turnu Măgurele cu firma familiei Dragnea stabileşte că tariful pe cazare se ridică, mai nou, la 230 lei, la care se adaugă 70 lei pe zi masa carantinaţilor. Asta în condiţiile în care vorbim totuşi despre o situaţie de urgenţă, care presupune solidaritate, nu furat de la stat într-o veselie", arată sursa citată.

Hotelul Turris a devenit centru de carantină în 5 aprilie şi are capacitatea de a caza 130 de persoane venite din zonele roşii ale lumii. Un calcul simplu (14 zile pentru 130 de persoane la 300 lei/ziua) lasă să se întrevadă o sumă frumoasă în dreptul Bombonicăi Dragnea.

Stelian Cristea, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman, a recunoscut că Primăria Turnu Măgurele a încheiat un contract cu hotelul Bombonicăi Dragnea, dar spune că suma în schimbul căreia operatorul economic îi va caza pe românii întorşi din străinătate nu a fost comunicată public.

Hotelul a ajuns în proprietatea familiei Dragnea după ce fosta soţie a lui Liviu Dragnea a cumpărat, în 2009, 95% din acţiunile societăţii Hotel Turris SA. Liviu Dragnea a explicat, în 2009, când a fost numit ministru de Interne, că a dobândit o clădire-hotel, plus anexe şi teren, la o valoare de 110.770.151 de lei. În declaraţia de avere a notat hotelul drept "restituire către acţionarul majoritar Bombonica Dragnea".

În urma partajului din 2015, hotelul a ajuns în proprietatea Bombonicăi Dragnea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb